Mutu va debuta ca antrenor contra celui care l-a trimis prima dată pe teren

Eduard Popa   
in Fotbal intern
16/04/2018, 09:04
Mutu va debuta ca antrenor contra celui care l-a trimis prima dată pe teren

Este vorba de Ion Moldovan, tehnician care se află acum pe banca tehnică a celor de la Concordia Chiajna. „Comisarul” i-a oferit debutul lui Adi Mutu în prima ligă din România pe 15 martie 1997, într-o partidă jucată de FC Argeş în compania celor de la Oţelul Galaţi. 

„Pe Adi Mutu eu l-am promovat în prima ligă, la FC Argeş. Nu m-aş fi gândit vreodată c-o să ajung să joc contra unei echipe pe care o va antrena Mutu”, a spus Moldovan la sfârşitul partidei câştigate de Chiajna pe teren propriu, cu Juventus, scor 2-1. 

Moldovan, salvat de Prepeliţă înainte de duelul cu Mutu

Până la meciul cu FC Voluntari, Concordia Chiajna a avut însă parte de o provocare importantă, după ce abia a trecut cu 2-1 de Juventus Bucureşti. Ilfovenii au fost conduşi după golul lui Florin Ştefan, pentru ca mai apoi „Comisarul” să fie salvat de un alt jucător pe care l-a debutat la FC Argeş, Andrei Prepeliţă, şi de veteranul Marius Pena. După această victorie, Chiajna are 19 puncte şi trece peste Voluntari, care are cu un punct mai puţin. Duelul dintre cele două echipe se va consemna sâmbătă, 21 aprilie, de la ora 18:00 şi va fi transmis în format livetext de Fanatik.ro.