Muzica mâhnirii și un Andrei Dicu salutând eroismul CFR-ului: Ochii de Păun au dirijat „Aria fluierăturilor” la opera din Sevilla

opiniile fanatik
Andrei Dicu   
în Europa League
28/02/2020, 01:14
Muzica mâhnirii și un Andrei Dicu salutând eroismul CFR-ului: Ochii de Păun au dirijat „Aria fluierăturilor” la opera din Sevilla opiniile fanatik
Muzica mâhnirii și un Andrei Dicu, salutând eroismul CFR-ului: Ochii de Păun au dirijat „Aria fluierăturilor” la opera din Sevilla

S-a vorbit foarte mult despre faptul că Dan Petrescu și întreaga suflare CFR-istă așteptau o minune de la partida cu Sevilla. Dincolo de context și de rezultatul din tur (1-1), speranțele erau întregite de două „fenomene”. În primul rând, formația clujeană traversează o perioadă excelentă. În al doilea rând, arena pe care urma să se dispute partida, „Ramon Sanchez Pizjuan”, reprezintă pentru români „Teatrul viselor împlinite”. Acolo a cucerit Steaua Cupa Campionilor Europeni în 1986 și tot în fața unei echipe iberice, FC Barcelona, în condițiile în care, și atunci, ca și acum, echipei române nu-i dădea nimeni nicio șansă.

„Presiunea e la ei. La noi, ce presiune să fie?”, declara Dan Petrescu înaintea meciului. Declarația a fost una fericită, pentru că tehnicianul echipei de sub Feleac a încercat să mute orice urmă de stres de pe umerii jucătorilor. Cu toate acestea, un meci cu Sevilla, recordmena Europa League, n-avea cum să nu-și pună amprenta, din punct de vedere emoțional, pe Deac și compania, indiferent cât de rece-reptilian ar fi sângele jucătorilor. Un joc pragmatic, aproape semi-științific, ar fi calificat echipa „Bursucului”. Și am fost la mai puțin de o aruncătură de băț, dar, vorba aceea, „make love, not… VAR!”.

Muzica mâhnirii și un Andrei Dicu salutând eroismul CFR-ului: Ochii de Păun au dirijat „Aria fluierăturilor” la opera din Sevilla

Păun a marcat un cvasi-gol istoric. Pentru că, după părerea acelui șut, CFR merita să meargă în „optimi”. S-a discutat mult despre mâna lui Traore, dar vom ajunge și acolo. Important este că echipa lui Petrescu și-a respectat condiția, ba mai mult, a fost la un pas de o performanță care devenise firească, în ciuda predicțiilor, prin istoria meciului.

În matematica metaforei, coada înfoiată a păunului se numește „Ochii de păun”. Păun al nostru a adus tribunele din Sevilla, orașul în care Gioachino Rossini l-a inventat pe bărbierul Figaro, la stadiul de locație a unui prelung cor de fluierături. N-a lipsit prea mult ca bărbierii ardeleni să-i radă, la propriu și la figurat pe figuranții andaluzi. De data asta, însă, tenorii au căzut sub scenă, nu pentru că i-ar fi trădat vocile și talentul, ci pentru că podeaua a fost șubredă. O să scriem asta până la sfârșitul acestei limbi în care scriem, nu pentru că suntem români și ne doare durerea, ci pentru că dreptatea este discutabilă.

Un VAR pentru Omrani

Ca să respectăm firul evenimentelor, trebuie spus că există voci care susțin și acum că Omrani a căzut dubios de ușor în careu, la începutul meciului. În asemenea situații, doar Dumnezeu știe ce se întâmplă, exact, dar a părut să fi existat un contact. Probabil, în Casa Pariurilor Liga 1, s-ar fi dat penalty. În Europa, mecanismele funcționează altfel. Și scriem acest lucru cu o neînțeleasă pudoare a tragediei…

La Omrani n-a existat VAR. Oare de ce?…. Nu spun, cu mâna pe inimă, că a fost penalty. Dar vreau să mă văd judecat cu aceeași măsură. Nimeni nu vorbește mai frumos despre adevăr decât adevărul însuși.

Ce miracol izbutise Păun…. L-am auzit pe Ion Crăciunescu, spunând că, în mod normal, la o asemenea fază, jucătorul n-avea cum „să stea altfel”. Evident, se referea la Traore. Îl cred pe Crăciunescu, nu pentru că e român și că ține cu românii, ci pentru că are logică. Uneori e distructiv ca Papa să fie mai catolic decât papalitatea însăși, așa cum la fel de nociv este pentru un arbitru să se creadă Dumnezeu, chiar dacă, teoretic, regulamentul îl ajută. Există cazuri în viață, în care viața trebuie trăită și nu coala de hârtie înglodată de rigiditatea legii. A regulamentului, în fine…

Lăsați necalificarea, priviți mentalitatea!

Sevilla a măcinat echipa lui Petrescu precum o moară care sfâșie grâna proaspătă, în așteptarea unui Don Quijote, eroic și nebunesc, menit pe lume să-i sfărâme roata, cu lancea. Au avut această șansă Păun, Djokovic și Boli, dar norocul nu s-a lipit de „vișinii” din Gruia. Ce au reușit, pentru că vorbim despre un succes al unei mentalități, în ciuda necalificării, i-a pus pe gânduri pe mulți. Vorbim despre o remiză obținută pe terenul unei echipe aflată pe loc de Champions League și nu undeva prin estul continentului, ci taman în Spania.

Am avut tristul noroc să vedem un asemenea meci, în condițiile în care, în România, puțină lume (oameni simpli, societăți comerciale, artiști, sportivi, de fapt mai mult sportive… și alții, că mai sunt) obligă Occidentul să-și nege valorile absolute, în detrimentul ambiției noastre.

„Arla”, un fenomen de echilibru

Revenind la „filmul” meciului sau dacă vreți, la… libretul operei despre bărbierul nedreptățit, trebuie să fim sinceri cu noi înșine. Ba cu noroc, ba cu știința jocului, cum necum, CFR a intrat la cabine fără gol primit. E drept, am avut un Arlauskis imperial și l-am simțit în zi mare încă de la șutul lui Reguilon. „Arla”, acest rar fenomen de echilibru între viziune și expresie…

Faptul că am „promovat” în actul doi fără poarta „înțepată” nu s-a datorat, totuși, providenței. A fost rodul muncii unei echipe al cărei atu suprem este supraviețuirea. Asta este o calitate nu doar în sport, ci în viață, în general, sub auspiciile unei societăți tot mai câinoase. Arlauskis și colegii săi au jucat sub o presiune teribilă. Ne-au crescut nouă, bărbile, la TV, darămite jucătorilor și antrenorului…

Privind cu maturitate, totul s-a desfășurat sub semnul firescului. Nimeni nu se aștepta ca Sevilla să nu atace în valuri. Păcat, însă, de șansele pe care ai noștri le-au irosit. Nimeni nu va da un bănuț pentru râs, ca să se aleagă cu o lacrimă și probabil că asta li s-a reamintit și jucătorilor andaluzi, după ce și-au dezamăgit, prin ineficiență, fanii din tribunele stadionului nostru pe care îl speram norocos.

Un jilț amplu pentru substantivul care a devenit nume propriu

Revin la „acest” Păun. Starea lui de spirit s-a odihnit în jilțul amplu al substantivului care-i poartă numele. N-a stat pe gânduri, a lovit. Poate că ne așteptam la alții să înscrie. La Deac, la Omrani. A făcut-o, însă, Păun. Păun ne-a trezit o bucurie care trebuie să ne rămână în inimi. Nu dezamăgirea necalificării trebuie să ne roadă. Ci rodul acestor oameni să ne înmugurească….

Îndrăznesc să spun că au existat momente în care Sevilla a făcut figurație. Sigur, Sevilla nu e nici Real și nici Barcelona, dar în materie de Europa League joacă în rolul principal din „Zestrea domniței Ralu”. Exagerarea e prima lege a artei. Un pom de trei ori mai mare decât pomii din jur sau de trei ori mai mic, devine un monument al naturii, adică un obiect de artă. Așa se petrec lucrurile și în poezie, și în pictură, și în muzică, și în sport. Despre Sevilla s-a exagerat în sens pozitiv, în timp ce despre CFR s-a exagerat în sens negativ. Parcă prea nemeritat nu le dădeam, mulți dintre noi, șanse.

Nu sunt convins că viitorul umanității va coincide cu viitorul omului. Dar simt și știu că, în această noapte, am fost martorii nedreptății. Și ai mâhnirii. Coloana sonoră a dreptății cuvintelor mele stă în corul fluierăturilor andaluzilor mâhniți și mai ales în strălucirea ochilor Păunului.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles