News

„N-am respectat carantina din București și unchiul meu a murit din cauza mea”. Ce spune un tânăr infectat cu COVID-19

04.07.2020 | 11:04
Nam respectat carantina din Bucuresti si unchiul meu a murit din cauza mea Ce spune un tanar infectat cu COVID19
ADVERTISEMENT

„N-am respectat carantina din București și unchiul meu a murit din cauza mea”. Aceasta este declarația pe care a dat-o un tânăr celor de la vice.com/ro

El spune că a greșit atunci când a nesocotit restricțiile impuse de autorități în perioada stării de urgență. A continuat să meargă la petreceri, alături de prieteni, și a mințit în declarația pe proprie răspundere.

ADVERTISEMENT

În vârstă de 26 de ani, bărbatul spune că acțiunile lui au dus la moartea unchiului său. „Am fost unul dintre acei oameni inconștienți care au luat în derâdere tot ce ține de coronavirus.

Declarația impresionantă a unui tânăr asimptomatic

Nu m-am îndoit niciodată de existența virusului și nici nu sunt adeptul conspirațiilor, doar mi s-a părut că lumea exagera și că virusul nu era un pericol atât de mare, mai ales pentru mine, care eram sănătos tun.

ADVERTISEMENT

N-am respectat prea mult regulile. Pe declarația pe propria răspundere scriam ‘shopping’ când plecam după-amiaza din casă și apoi rămâneam la locație”, a dezvăluit tânărul.

„În fiecare weekend am organizat, împreună cu amicii petreceri acasă la unul dintre ei, unde ne-am continuat distracțiile nederanjați. Situația s-a schimbat la final de aprilie, când unul dintre amicii mei de party a început să se simtă rău și a ajuns la spital, diagnosticat cu COVID-19.

ADVERTISEMENT

A făcut febră după un weekend de distracții și a început să tușească, dar a avut o formă medie a bolii și s-a recuperat destul de bine.

Când am aflat, am avut primul atac de panică intens, fiindcă știam că m-am văzut cu multă lume, inclusiv că am încălcat autoizolarea și am fost să-mi vizitez unchiul, în vârstă de 67 de ani, o dată pe săptămână, ca să-i duc cumpărături și să bem o bere.

ADVERTISEMENT

M-am testat și eu și am intrat în carantină. Rezultatul a venit negativ, dar testul de anticorpi a fost pozitiv. Dovadă că trecusem prin boală asimptomatic”, a mai spus tânărul care a precizat că  unchiul lui a făcut o formă gravă a bolii și a murit pe patul de spital, la câteva zile de la internare.

„Am căzut psihic și nu mi-am revenit nici acum. M-a copleșit vinovăția, m-am crezut curajos și am fost iresponsabil. Nu-mi găsesc absolut nicio scuză și nici nu vreau să-mi imaginez câte astfel de cazuri ca al meu există, de oameni inconștienți.

După moartea unchiului, am început să am insomnii și să simt atât de multă anxietate și vinovăție, încât ajunsesem să tremur ca varga în pat. Adormeam cu greu și mă trezeam după o oră, două, transpirat și panicat.

Familia mea mă urăște, mai ales că ei au fost foarte vocali de la bun început cu faptul că trebuie să învăț să fiu responsabil. Prietena mea mi-a recomandat un psihiatru”, a mai zis acesta.

„Am început tratament cu antidepresive și somnifere, fiindcă ajunsesem să nu mai pot dormi deloc și să nu mai dau randament la muncă. M-am retras aproape total din viața socială, mi-am închis contul de Facebook și momentan nu pot să fac altceva decât să supraviețuiesc, deși mă urăsc de moarte.

Acum fac tratament psihiatric, iar din iulie voi începe și psihoterapia, în speranța că asta mă va ajuta să nu mai am gânduri suicidale ca-n prezent. Am conștiința pătată pentru că din cauza iresponsabilității și teribilismului meu a murit un om.

Toată caterinca pe care am făcut-o despre COVID-19 s-a transformat într-o lecție dură despre cât de important este să-ți pese și de ceilalți, nu doar de tine”, a încheiat tânărul.

 

ADVERTISEMENT
Tags: