Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

„N-am văzut dorință la jucători!” Primele critici în mandatul lui Hagi la națională: „Coubiș – fundaș dreapta, Coman – vârf?! N-am înțeles nimic”

România a făcut doar 1-1, în Georgia, la primul meci cu Gică Hagi selecționer. După meci, „Regele” a primit primele critici, mai ales din cauza pozițiilor lui Coubiș și Florinel Coman
03.06.2026 | 11:07
Nam vazut dorinta la jucatori Primele critici in mandatul lui Hagi la nationala Coubis  fundas dreapta Coman  varf Nam inteles nimic
„N-am văzut dorință la jucători!” Primele critici în mandatul lui Hagi la națională „Coubiș - fundaș dreapta, Coman - vârf?! N-am înțeles nimic” FOTO: Fanatik
ADVERTISEMENT

Gică Hagi a debutat cu un semieșec pe banca echipei naționale a României. Cu „Regele” la timonă, „tricolorii” au făcut doar 1-1 în Georgia. Cele mai curioase alegeri ale noului selecționer au fost folosirea lui Andrei Coubiș în dreapta apărării și cea a lui Florinel Coman pe poziția de atacant central.

Gică Hagi, criticat după Georgia – România 1-1

România a jucat la Tbilisi primul meci în noul mandat al noului selecționer Gică Hagi. A fost doar 1-1, după golurile lui Kvilitaia (49), pentru gruzini, și Louis Munteanu (55), pentru „tricolori”. „Din păcate ai avut dreptate. Un început cu dreptul, dar Gică e stângaci. Mai bine începe cu stângul. Mie mi s-a părut ceva ieșit din comun nepăsarea jucătorilor. Să vezi ca are unul o dorință să joace la echipa națională. O nepăsare totală! Eu îmi doresc din tot sufletul, cu toate că am mai avut contre cu Gică, dar mi-aș dori să reușească. E greu rău de tot! Ăștia suntem, cu ăștia defilăm. Gică încearcă să facă ceva… Dacă vrei să faci cozonac, îți trebuie făină. Dacă ai doar mălai, nu ai cum să faci cozonac.

ADVERTISEMENT

(n.r. – Cum ți s-au părut Florinel Coman – vârf, Coubiș – fundaș dreapta?) Am rămas surprins puțin, mai ales că, după meci, Gică a declarat ‘Ce știți, mă, voi? Că el a jucat vârf!’ A jucat vârf, dar când? Și eu când eram junior jucam extremă dreapta. Asta nu înseamnă că după 5-6 ani poți să joci iar acolo. A fost neinspirat. Și a fost neinspirat și Coman. A avut două ocazii extraordinar de mari. A ajuns mingea la el și s-a speriat. Nu știa ce să facă cu ea. Eu cred că nu poate juca acolo.  (n.r. – Coubiș pe dreapta?) Niște experimente pe care Gică încearcă să le facă. A jucat cum a jucat și Coman vârf”, a declarat Dănuț Lupu, în exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA. 

Trei jucători de la Rapid în primul „11”

Cristi Balaj a criticat și folosirea jucătorilor de la Rapid în primul „11”, Marian Aioani, Andrei Borza și Olimpiu Moruțan. Fostul arbitru FIFA consideră că acești fotbaliști sunt ieșiți din formă, mai ales după parcursul slab al Rapidului din play-off: 1 victorie, 3 egaluri, 6 înfrângeri.

ADVERTISEMENT

„Au mai fost și alte surprize. Jucători valoroși, dar care nu trec printr-o perioadă bună. Moruțan, de exemplu. M-aș bucura și tot speram să revină Moruțan cu care eram obișnuiți. Probabil voia să îi dea încredere, dar s-au acumulat anumiți factori. Au fost motivați, dar vorbim de un meci amical, de mulți jucători convocați. A vrut să încerce, a fost un trial, a vrut să încerce. A jucat și împotriva Georgiei, care e o echipă bună, dar nu e Anglia, Franța, Germania.

ADVERTISEMENT

Eu pe Coubiș îl văd la națională. Și sistemul cu 3 fundași impune anumite calități, să ai viteză, să ai agilitate. Probabil a existat un oarecare trac. Cred că va rămâne la națională Coubiș și va rămâne un jucător de bază.

ADVERTISEMENT

La Florinel Coman e și subiectivismul lui Gică Hagi, care l-a avut și l-a folosit vârf. La calitățile pe care le are Florinel Coman, viteza, are nevoie de spații. Cele mai bune realizări le-a avut când juca cu fața la joc. Are nevoie de spații să își arate viteza. Cu spatele e mai greu. Lipsa jocurilor în picioare și-a spus cuvântul. A fost periculos, dar a fost neinspirat. Faptul că nu are multe meciuri contează. Eu îmi aduc aminte de Florinel Coman, care a câștigat campionatul acum doi ani cu FCSB, iar acest lucru i s-a datorat lui poate 50%”, a declarat Cristi Balaj.

Când joacă România următorul meci cu Hagi pe bancă

Următorul meci al echipei naționale va fi totul unul amical. Confruntarea cu reprezentativa din Țara Galilor se va disputa pe stadionul Ghencea, sâmbătă, 6 iunie, de la ora 20:45. „Poți să încerci la națională jucători care pot. Moruțan a demonstrat, deocamdată, că nu poate. De ce îl încerci dacă nu poate? Îi faci un rău”, mai spus Lupu.

ADVERTISEMENT

„Tu ai credința că sub mâna ta, sub indicațiile tale poate să se exprime altfel. Pentru că Moruțan are calitate”, a răspuns Marius Mitran. „Dacă 6 etape nu poți și vine un antrenor, crezi că acum poți?”, s-a întrebat Lupu.

„Gică a avut un șantier aseară: 21 de jucători. A încercat diferit. Cu Coman, cum a jucat 10 ani acolo, Coubiș fundaș dreapta, ce a jucat în Italia. Să nu uităm că e un final de sezon. Asta face. Încearcă să vadă cine rămâne și cine se duce. Meciul de aseară cred că i-a adus câteva lămuriri, dar puține”, a conchis Mitran.

PREVIZIUNE SUMBRA pentru Romania la DEBUTUL lui Gica Hagi. RADIOGRAFIE COMPLETA dupa 1-1 cu Georgia