Federația Spaniolă de Fotbal a solicitat ca meciul dintre echipele feminine ale Ucrainei și Spaniei, programat sâmbătă, 7 martie, în Antalya, să fie amânat. Oficialii iberici nu au dorit ca naționala să călătorească în Turcia după ce această țară a fost atacată de Iran, însă UEFA nu a fost de acord și duelul se va disputa conform programării inițiale. Pe 26 martie, naționala României ar urma să joace la Istanbul contra Turciei în semifinala barajului pentru Cupa Mondială din această vară.
Naționala feminină a Spaniei urma să călătorească joi în Turcia, deoarece sâmbătă, de la ora 19:00, va întâlni Ucraina în Antalya într-o partidă din preliminariile Cupei Mondiale din 2027. Plecarea către „Țara Semilunii” a fost decalată însă, deoarece Federația a solicitat ca meciul să fie amânat din cauza faptului că Turcia a fost atacată de Iran.
Conform Marca, solicitarea ibericilor a fost refuzată de către UEFA, iar după o ședință la care au participat reprezentanți ai forului european, alături de cei ai federațiilor din Spania, Turcia și Ucraina, dar și de cei ai ambasadei Spaniei de la Istanbul, s-a luat decizia ca echipa națională să călătorească vineri, meciul urmând a se disputa conform programării inițiale.
David Aganzo, șeful AFE (Asociația Fotbaliștilor Spanioli), a criticat faptul că echipa națională va călători în Turcia în contextul actual. Ibericul a solicitat ca UEFA să găsească o soluție în acest sens. „Nu putem ignora, având în vedere acest scenariu, că multe locuri sunt susceptibile de a fi ținte pentru rachete și orice spațiu aerian poate fi închis în orice moment și fără notificare prealabilă, ceea ce i-ar lăsa pe jucători într-o situație foarte complicată.
Siguranța jucătorilor trebuie să fie tot timpul pe primul plan, înaintea oricărui angajament sportiv. E esențial să prioritizăm bunăstarea jucătorilor. Autoritățile competente, în frunte cu UEFA, trebuie să găsească alternative care garantează siguranța. AFE menține aceeași poziție cu privire la orice meci de fotbal programat a se juca în zone de conflict”, a declarat fostul atacant al lui Real Madrid pentru sursa menționată.
În decizia luată de Federația Spaniolă au jucat un rol și posibilele sancțiuni pe care UEFA le-ar fi putut aplica în cazul unei neprezentări. În primul rând, meciul ar fi fost pierdut cu 0-3, iar ibericii ar fi primit și o amendă importantă, existând posibilitatea ca forul european să aplice o sancțiune și mai severă.
Așadar, UEFA nu consideră momentan că situația din „Țara Semilunii” este deosebit de periculoasă, deși NATO a interceptat o rachetă balistică lansată de iranieni care se îndrepta spre Turcia. Pe 26 martie, România ar urma să întâlnească Turcia la Istanbul în semifinala barajului pentru Cupa Mondială, iar surse din FRF au dezvăluit pentru FANATIK care este situația în momentul de față.