Nadal, atac la Federer: “Zice că vrea să joace cu mine pe zgură, apoi se retrage”

Gabriel Esanu   
in Sporturi
17/04/2018, 13:00
Nadal, atac la Federer: “Zice că vrea să joace cu mine pe zgură, apoi se retrage”

“Roger a spus că i-ar plăcea să jucăm din nou un meci în cinci seturi pe zgură. Când am auzit asta, m-am gândit că va participa în acest an la Roland Garros. Pentru ca după doar două zile să aud că nu va juca deloc pe zgură. Poate un pic contradictoriu în informaţii”, s-a amuzat Nadal la conferinţa de presă premergătoare duelului cu Federer.

Roger Federer, care a sărit şi anul trecut peste sezonul de zgură, are mari şanse să revină pe primul loc ATP chiar şi fără să joace, asta în condiţiile în care Rafa Nadal are de apărat peste 4.000 de puncte în această perioadă a sezonului.

Rafa Nadal, despre senzaţiile sale după accidentare

Rafa Nadal, revenit după accidentare, a vorbit şi despre starea sa înaintea debutului la Monte Carlo, pentru a-şi apăra titlul de anul trecut: “Nu am jucat suficient cât să îmi dau seama dacă sunt sută la sută. Dar au fost câteva seturi bune în Cupa Davis. Asta mă ajută. În plus, la Monte Carlo mă simt mereu excelent şi am amintiri frumoase”.