Nadia Comăneci, la 40 de ani după ce a scris istorie la Montreal: “În acel moment nu am înţeles impactul performanţei mele”

Sportul românesc este astăzi în sărbătoare. Se împlinesc 40 de ani de la cea mai mare performanţă obţinută de un român, zecele Nadiei Comăneci de la Jocurile Olimpice din Canada. "Zeiţa...
18.07.2016 | 11:00
Nadia Comaneci la 40 de ani dupa ce a scris istorie la Montreal In acel moment nu am inteles impactul performantei mele

“De fiecare dată cînd există un zero la cifra aniversării, este important. A fost 10, apoi 20, iar acum 40… Ca şi cum jumătate din viaţă s-a dus. Pentru că este al 40-lea an, simt că am sărbătorit tot anul. Toţi cei cu care mă întîlnesc în acest an vor să vorbim despre asta. Îmi amintesc cînd am început exerciţiul, mă gîndeam că am făcut un exerciţiu destul de bun, dar nu că este exerciţiul meu perfect. Ştiu că nu m-am uitat la tabelă, pentru că mă gîndeam deja la bîrnă. Apoi am auzit gălăgie în arenă, m-am uitat în jur, am întors capul şi am văzut tabela. Mai întîi am văzut numărul 073, numărul meu de concurs, iar apoi, dedesubt, 1.00. M-am uitat la una dintre colegele mele şi a strîns din umeri, crezînd că este ceva în reregulă cu tabela. S-a întîmplat atît de repede… Faptul că tabela nu putea arăta 10-le a făcut ca totul să fie şi mai dramatic. În acele momente nu am înţeles impactul pe care l-a avut performanţa mea, pentru că nu concuram pentru a face istorie, concuram pentru a cîştiga medalii”, a spus fosta Nadia Comăneci, conform news.ro.

Nadia Comăneci îşi aminteşte de vremurile în care concura şi care erau lucrurile pe care le aducea în România din concursurile de peste ocean. “Aduceam în România gumă de mestecat, şosete colorate şi agrafe colorate. Acestea erau lucrurile pe care nu le aveam în România atunci. Avem doar şosete albe. Dar cînd mă întorceam din SUA aduceam şosete roz şi galbene cu tot felul de modele, agrafe şi elastice colorate pentru păr“, a mai menţionat Nadia.