Clubul Sportiv Dinamo a anunțat, în cursul zilei de marți, 5 noiembrie, începerea colaborării cu Nadia Comăneci. „Zeița de la Montreal” revine în sportul românesc din postura de consultant pe proiecte de înaltă performanță la CS Dinamo. Principalul obiectiv îl reprezintă pregătirea pentru Jocurile Olimpice de la Los Angeles din 2028.
Încă din urmă cu două luni, Nadia Comăneci, fosta mare gimnastă a României, a anunțat că a purtat negocieri cu CS Dinamo pentru o colaborare de-a dreptul spectaculoasă. În cele din urmă, discuțiile s-au concretizat, iar prima gimnastă din istorie notată cu 10 la un concurs olimpic a revenit în sportul românesc.
Nadia Comăneci a oferit o primă reacție după ce parteneriatul său cu CS Dinamo a fost anunțat. „Zeița de la Montreal” își propune să dezvolte sportul românesc din România. „M-a onorat propunerea Clubului Sportiv Dinamo de a participa la un proiect de creștere și dezvoltare a sportului de masă și performanță în Romania.
Vom stabili curând întâlniri pentru schimburi de experiență cu oameni de sport: manageri, antrenori, preparatori, tehnicieni sportivi, oficiali, atleți și sportivi la diferite discipline.
Ne dorim să identificăm cele mai bune soluții pentru creșterea clubului și a sportului românesc. Performanța, pe lângă dedicarea cu care sportivul sau echipa din jurul acestuia se implică, are nevoie și de metode, tehnici și echipamente moderne.
Aici cred că pot realiza o punte între reprezentanții Clubului Dinamo și ai altor cluburi similare și Universități”, a declarat Nadia Comăneci, conform evz.ro.
Principalul obiectiv pentru Nadia Comăneci la CS Dinamo va fi pregătirea temeinică pentru Jocurile Olimpice de la Los Angeles din 2028. Fosta mare gimnastă a României a rămas plăcut surprinsă de performanțele de la Paris 2024.
„Am văzut toți că sportivii români au încă resurse să ne facă mândri în competițiile internaționale, pentru asta trebuie să construim din timp. S-a finalizat frumos un ciclu olimpic, anul acesta, și cred că trebuie să ne pregătim deja pentru Olimpiada din 2028”, a mai spus Nadia Comăneci.
Nadia Comăneci are în palmares 5 medalii de aur, 3 de argint și una de bronz la Jocurile Olimpice, cucerite în 1976 și 1980. De asemenea, „Zeița de la Montreal” este multiplă campioană europeană și mondială.