Nadia Comăneci, zeița de la Montreal, a ”păcălit” moartea: „Frica era atât de mare încât nu mă mai gândeam la nimic”. Exclusiv

Nadia Comăneci, cea mai cunoscută gimnastă a epocii moderne, într-un interviu oferit în exclusivitate pentru FANATIK, dezvăluie ce a simțit atunci când a fugit din țară în anul 1989. Zeița de la Montreal ne spune, de asemenea, cum și-a cunoscut soțul, pe sportivul Bart Conner și ce a învățat, până acum, de la fiul ei Dylan.

Nadia Comăneci a ”păcălit” moartea de câteva ori

Nadia Comăneci, prima câștigătoare a unui 10 absolut la Olimpiadă, rememorează acum, la 62 de ani, zilele de naștere petrecute în cantonamente. Fosta gimnastă mărturisește care era cea mai mare bucurie în acele vremuri. În rândurile de mai jos, în premieră pentru FANATIK, zeița de la Montreal povestește despre episoadele din copilărie, când era să moară de trei ori. Aceasta susține că doar mâna lui Dumnezeu face ca astăzi să mai fie printre noi.

La ceas de sărbătoare, Nadia Comăneci își deschide sufletul și ne divulgă care au fost cele mai grele încercări ale vieții, dar și motivele de bucuriei zilnice. De asemenea, aflăm unde își va petrece ziua de naștere, dar și ce impact a avut asupra ei prima notă de 10 absolut obținută la Olimpiada de la Montreal.

„Aniversările erau o ocazie să ne bucurăm și de ceva dulce”

La mulți ani, Nadia Comaneci! Ce își dorește zeița de la Montreal astăzi, de ziua ei?

– Nadia Comăneci: În primul rând, mulțumesc pentru urări. Tot ce îmi doresc este sănătate, pentru mine, familia mea și toți cei dragi mie. Și poate să am putere să duc la bun sfârșit toate proiectele în care sunt implicată.

Digi24.ro

Prima reacție a Statelor Unite după decizia CCR de anulare a alegerilor prezidențiale

Cum vă petreceați ziua de naștere în copilărie? Cu copiii de la bloc sau, cel mai des, în cantonamente?

– Cel mai adesea, de ziua mea era în perioade de pregătire cu lotul de gimnastică, dar sărbătoream cu colegele de echipă. Aniversările erau o ocazie să ne bucurăm și de ceva dulce (n.r. râde).

Nadia Comăneci, zeița de la Montreal: „Nu am regrete”

Cum era micuța Nadia la 12 ani și cum este azi, la 62? Ce credeți că ați câștigat și ce simțiți că ați pierdut, în toți acești ani?

– Chiar daca au trecut atât de mulți ani, am rămas la fel de determinată și ambițioasă în tot ceea ce îmi propun să fac. Sportul, în special gimnastica, reprezintă în continuare o parte foarte importantă din viața mea. Mă bucur că am aceeași energie și putere de muncă. Nu mă gândesc că am pierdut ceva în acești ani, nu am regrete, dar sunt recunoscătoare că am câștigat experiență și, mai ales, o familie minunată.

Digisport.ro

Fotbalistul de 1.000.000 € care a impresionat în SuperLigă i-a rupt piciorul unui adversar: ”Am dat cu toată forța” FOTO

Ce cadou credeți că veți primi astăzi de la soțul si fiul dumneavoastră?

– În fiecare an, de ziua mea încercăm să sărbătorim în familie cu o mini-vacanță într-un loc drag nouă. Și, bineînțeles, din seria de cadouri nu lipsesc niciodată florile.

Încă de la grădiniță mama dumneavoastră v-a dus la gimnastică. La început a fost o joacă, dar când ați înțeles că vreți să faceți performanță?

– Nu cred că a existat un moment anume în care să îmi fi propus să fac performanță, dar încă de la primul concurs de gimnastică mi-am dorit să am o evoluție foarte bună. Am muncit mult pentru fiecare competiție în parte, iar rezultatele nu au întârziat să apară.

„Foarte multe ore de antrenamente”

Ce însemna, pe atunci, o zi din viața unui sportiv de performanță?

– Foarte multe ore de antrenamente. În afara orelor de școală, petreceam mai toată ziua în sala de gimnastică, exersând diferite elemente la aparate. Înaintea competițiilor, erau chiar mai multe ore de antrenament, în care pregăteam exercițiile pentru concurs.

Nadia Comăneci recunoaște: „Nu am fost niciodată o mare amatoare de dulciuri”

Ce aveați voie să mâncați și ce nu?

– În general, orice sportiv trebuie să fie atent la alimentație. Din fericire, nu am fost niciodată o mare amatoare de dulciuri și am avut întotdeauna un regim alimentar echilibrat. Nu am resimțit că aș avea o restricție anume.

Primul 10 absolut: „Abia mai târziu am înțeles ce se întâmplase”

Prima gimnastă a epocii moderne care a luat un 10 absolut, la Montreal. Ați simțit ceva în acele momente sau șocul a fost prea mare?

– La prima notă de 10 îmi amintesc că nici nu m-am uitat la tabelă, pentru că eram concentrată pe următorul aparat la care urma să evoluez. După ce am auzit murmur în sală, am văzut că nota afișată era 1.0. Dar am rămas concentrată pe exercițiul meu. Abia mai târziu am înțeles ce se întâmplase.

Când ați conștientizat, cu adevărat, că sunteți unică în lume?

– Nu știu să mă fi gândit că sunt unică în lume, dar am înțeles impactul notelor și medaliilor de la Montreal atunci când ne-am întors în România. Am văzut cât de multă lume ne-a întâmpinat la aeroport și chiar pe drum, spre casă.

Sunteți cea mai cunoscută gimnastă din toate timpurile. V-ați simțit, vreodată, celebră?

– Probabil că poate fi considerată o formă de celebritate faptul că sunt invitată și astăzi la evenimente majore din lumea sportului. Dar consider că este mai importantă responsabilitatea care vine odată cu această celebritate. Încerc să fiu în continuare un model și o inspirație pentru tinerii sportivi din România și nu numai.

Nadia Comăneci este iubită de Divinitate: „Dumnezeu îți dă, dar nu îți bagă în traistă”

De trei ori ați ”păcălit” moartea. O dată când v-ați născut, o dată când v-a mutat bunicul din pat și odată când ați căzut în apă.

– Sunt o persoană norocoasă, iubită de Dumnezeu. Dar, cum spune o vorbă, Dumnezeu îți dă, dar nu îți bagă în traistă. Ceea ce am reușit în viață a ținut și de foarte multă muncă și determinare.

„Frica era atât de mare încât…”

În noaptea de 27 spre 28 noiembrie, 1989, ați trecut ilegal granița româno-maghiară. Vă mai aduceți aminte ce ați gândit, ce ați simțit în acele ore îngrozitoare?

– Frica era atât de mare încât nu mă mai gândeam la nimic, decât să ajung cu bine dincolo de graniță.

De unde ați avut un asemenea curaj?

– Nu știu dacă a fost vorba de curaj, ci de determinare. Îmi doream să plec și nu aveam altă soluție în acel moment.

Nadia Comăneci vorbește despre Bart Conner

Vă mai aduceți aminte cum l-ați cunoscut pe Bart Conner? La ce v-ați gândit prima dată când l-ați văzut?

– Ne-am întâlnit prima dată la o competiție la New York, în 1976. Și am reluat legătura abia după plecarea mea din România. În urma unei propuneri, am început să particip la show-uri demonstrative de gimnastică, produse de Paul Ziert, antrenorul și impresarul lui Bart. Așa am reușit să ne regăsim și să ne apropiem.

I-a fost greu să cucerească cea mai cunoscută gimnastă din lume?

– Relația noastră s-a dezvoltat în timp, după ce am venit în Oklahoma să îl ajut cu academia de gimnastică. Astăzi sunt fericită că avem o legătură puternică și o familie minunată.

„Este mai calm și mai răbdător decât mine”

Care credeți că este cea mai mare calitate a soțului dumneavoastră?

– Bart, ca și mine, este o persoană ambițioasă și muncitoare. Cred că și gimnastica a avut în rol în formarea noastră. Dar cred că este mai calm și mai răbdător decât mine ( n.r. râde).

Cum este mămica Nadia? Dylan are deja 18 ani, dar cum erați când era bebeluș?

– Și eu și Bart ne-am bucurat foarte mult de venirea lui Dylan pe lume. Și am prețuit mereu fiecare clipă petrecută cu el. Suntem niște părinți mândri și fericiți.

Nadia Comăneci este o mamă fericită: „Mă bucur de fiecare clipă”

Ce lucru important ați învățat, în toți acești ani, de la fiul dumneavoastră?

– Să mă bucur de fiecare clipă. Copiii, în general, ne învață să ne bucurăm mai mult de prezent, dar și de lucrurile aparent mărunte.

Dacă ar fi să ștergeți ceva din trecutul dumneavoastră, la ce lucru sau întâmplare ați renunța?

– Nu sunt genul de persoană care să aibă regrete. Mai degrabă cred că fiecare moment din viață, fiecare experiență are rolul său în formarea noastră. N-aș schimba și n-aș șterge nimic, pentru că nu știu dacă aș mai fi cine sunt astăzi.

„Nu e important când și cum cazi, ci cum și cât de repede te ridici”

Care a fost cel mai greu moment din viața dumneavoastră? Cum ați reușit să mergeți mai departe?

– Ca fiecare om, am avut și eu momente și experiențe mai grele. Am învățat din sport că nu e important când și cum cazi, ci cum și cât de repede te ridici. Este un principiu pe care îl aplic și în viața din afara sălii de gimnastică.

Ce planuri și proiecte aveți pentru anul viitor?

– Există proiecte pe care le derulăm, eu și Bart, anual la academia noastră din Oklahoma. La fel cum sunt evenimente la care participăm și pe care le susținem în fiecare an, cum este gala Laureus și Gymnastics Hall of Fame Ceremony.

Pe lângă acestea, apar invitații la diferite competiții sau festivaluri sportive, de diferite discipline, la care încerc să particip în măsura în care timpul îmi permite. Sunt numeroase proiecte și evenimente anunțate deja pentru anul următor, dar încă lucrăm la agenda pentru 2025.