Medicii de la Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol avertizează că nămolul vândut pe plajă este lipsit de proprietăți terapeutice. Acesta nu provine din zonele sigure ale lacului, ci este fie refolosit, fie colectat de la mal.
Specialiștii spun că vânzătorii ambulanți își procură marfa fie din zonele de deversare, unde nămolul a fost deja utilizat, fie de pe marginea lacului. În ambele cazuri, calitățile terapeutice lipsesc. Dr. Elena Liliana Stanciu explică faptul că nămolul folosit în tratamente este extras din mijlocul lacului Techirghiol. Aici, procesul de peloidogeneză durează chiar și 30 de ani, timp în care se dezvoltă proprietățile benefice.
„Trebuie să fie foarte atenți pentru că acel nămol poate fi din două surse: fie de la sursa de deversare și să fie un nămol care a fost deja utilizat, cu proprietăți terapeutice care nu mai sunt conform studiilor, sau mai există o posibilitate, să fie de la malul lacului, de unde poate fi luat și vândut, dar nu are aceleași proprietăți terapeutice pentru că noi, în cadrul sanatoriului, utilizăm nămol care este extras dintr-o zonă sigură, din mijlocul lacului. Este o cuvă în care nămolul are proprietățile acestea pentru că a trecut un proces de peloidogeneză. Acest proces este îndelungat în timp, chiar și 30 de ani”, spune dr. Elena Liliana Stanciu, medic primar recuperare, medicină fizică și balneologie, conform Rador.com.
Nămolul din zonele de deversare poate fi contaminat, iar cel colectat de la mal nu are concentrația necesară de substanțe active. În plus, nu există garanții privind igiena. Conducerea sanatoriului subliniază că nămolul autentic de Techirghiol este disponibil exclusiv în unitatea medicală și în bazele de tratament cu care există contracte.
Nămolul original are o textură fină, culoare uniformă și un miros specific. În plus, este ambalat și utilizat doar în condiții controlate medical. Oamenii aflați în stațiuni sunt sfătuiți să evite vânzătorii ambulanți și să apeleze doar la centrele autorizate pentru a se bucura de efectele reale ale tratamentelor cu nămol.
Lacul Techirghiol are un nămol special, negru, cu miros de sulf, plin de minerale și 100% natural. Este atât de valoros, încât a fost declarat de Federația Mondială de Hidroterapie drept cel mai bun nămol din lume. La Spitalul de Recuperare Medicală „Vraja Mării”, acest nămol și apa lacului sunt folosite în tratamente moderne și tradiționale, pentru a ajuta pacienții să se recupereze după diverse probleme de sănătate.
Nămolul din Techirghiol, numit și „aurul negru”, ajută în afecțiuni precum durerile articulare (artroze, spondiloze), poliartrita reumatoidă, nevralgii, probleme de circulație, afecțiuni ginecologice, boli de piele sau recuperarea după traumatisme. Împachetările cu nămol scot toxinele din corp, stimulează digestia, reduc durerile, calmează stresul și sprijină buna funcționare a rinichilor, conform Complexulvrajamării.ro.
Totuși, nămolul nu este recomandat tuturor. Persoanele cu diabet, ulcer, cancer, hepatită, insuficiență cardiacă sau renală, epilepsie, femeile însărcinate sau în perioada de lăuzie nu pot urma acest tratament. Înainte de orice procedură, la „Vraja Mării” se face un consult medical, pentru a stabili dacă terapia este sigură pentru fiecare pacient.