Nana Antwi a fost transferat în urmă cu un an de FCSB de la Urartu. Gigi Becali l-a remarcat pe fundaşul ghanez în confruntarea din Europa League dintre Farul şi campioana Armeniei.
Ajuns la FCSB, Nana Antwi a rezistat şase luni şi a fost împrumutat la Hermannstadt. Într-un interviu acordat pentru FANATIK în Antalya, Nana Antwi a vorbit despre transferul la FCSB, despre faptul că a fost remarcat atât de Hagi, cât şi de Gigi Becali, dar şi despre porecla pe care i-a pus-o patronul FCSB:
Nana, cum ai început fotbalul?
– Am început fotbalul când eram mic, în Ghana. Cred că aveam 5 ani, la Dansoman Leeds United.
De foarte tânăr ai mers în Armenia. Cum ai ajuns acolo?
– A fost un trial organizat în Ghana de nişte impresari veniţi din Armenia. Acolo m-au văzut şi am plecat să joc în Armenia.
Ai plecat imediat în Franţa la Lille, o altă cultură fotbalistică…
– Da, da. Am jucat un sezon în Armenia, apoi am plecat la Lille, în Franţa. Am stat un an, dar am învăţat multe. Este un fotbal bun, a fost o experienţă frumoasă.
În vara anului trecut, Farul a jucat împotriva lui Urartu, meciul care ţi-a schimbat cariera. Cum a fost acel meci?
– A fost meciul care mi-a schimbat cariera şi care m-a adus în România. A fost un meci bun.
Ştiai că Gică Hagi te-a remarcat în acel meci?
– Nu ştiam treaba asta. M-a sunat agentul şi mi-a spus despre treaba asta.
De ce n-ai ajuns la Farul?
– Cum spunean, nu ştiam nimic de ofertă. Doar ştiam de interesul FCSB-ului. Nu ştiam de faptul că Hagi mă vrea.
La acel meci te-a remarcat şi Gigi Becali şi spunea ca eşti jucătorul pe care îl vrea la echipă. Cum ai primit acel interes?
– Eram acasă şi agentul mi-a spus că e un club interesat de mine în România. A spus numele clubului, ştiam de el. Dar nu ştiam ce ofertă o să îmi facă. Agentul s-a ocupat de tot.
Cum a fost transferul la FCSB?
– M-am simţit foarte fericit. Este un club mare, important şi toată lumea vrea să joace într-un astfel de club. Când am auzit oferta, eram foarte fericit. Este un pas care să îmi ajute cariera să urc.
Au fost condiţii diferite la FCSB faţă de cluburile la care ai mai fost?
– Da. Când am ajuns, am văzut că este diferit. Totul era la superlativ, top, faţă de cluburile la care am jucat în Armenia.
Cum ţi se pare Gigi Becali? Este unul dintre cei mai populari oameni din ţară…
– Niciodată nu l-am văzut în persoană pe Gigi Becali. Cred că este un om bun, cu inimă mare, căruia îi place fotbalul.
La primul meci ca titular la FCSB ai jucat doar 18 minute, cu FC Botoşani. A fost un moment greu pentru tine, ai fost eliminat şi ai ieşit în lacrimi de pe teren?
– Nu îmi doresc să vorbesc atât de mult despre acest meci. Mi-a părut foarte rău de tot ceea ce s-a întâmplat în acel meci. Mă bucur că totul e bine acum.
Dar aţi câştigat meciul…
– Am luat cartonaşul roşu, dar Florinel Coman a venit la mine şi mi-a spus că vom câştiga acel meci. Şi aşa s-a întâmplat.
Cum a fost întreaga perioadă de la FCSB pentru tine?
– Nu a fost rău. A fost o perioadă bună, dar nu m-am adaptat aşa bine cu campionatul României. Am fost foarte fericit să câştig titlul în România. Am câştigat în Armenia, în România. Titlul de aici e mai valoros şi am fost foarte fericit.
Cu 55.000 de oameni în tribune…
– A fost stadionul plin. Nu am experimentat un asemenea public până acum.
Ştii despre porecla ta, “Racheta”. Gigi Becali şi-a dat-o…
– (izbucneşte în râs)… Nu ştiu ce să zic. Dar lui Gigi Becali văd că îi place, aşa că n-am nimic de zis. Da, sună bine…
Eşti la Hermannstadt, ai făcut acest pas să te adaptezi mai bine la campionatul românesc?
– Cred că a fost cea mai bună decizie pentru mine când am venit la Hermannstadt.
A fost greu să laşi FCSB-ul?
– Nu a fost greu. A fost cea mai bună decizie. Aveam nevoie de mai mult timp de joc, să am meciuri în picioare. Avem un antrenor foarte bun, m-a ajutat foarte mult şi apreciez foarte mult asta.
În vară vrei să te întorci la FCSB şi să te lupţi pentru un post de titular?
– Sunt în continuare sub contract cu ei, dar nu ştiu. Acum sunt în Hermannstadt şi rămâne de văzut cum va arăta viitorul.
Aţi jucat foarte bine în Giuleşti, iar Marius Şumudică te-a lăudat. Ai juca pentru Rapid, chiar dacă este rivala FCSB-ului?
– Rapid este o echipă foarte bună. Pe mine nu mă interesează atât de mult unde joc. Doar vreau să joc fotbal şi să încerc să îmi ating visele, iar de când sunt în România totul merge din ce în ce mai bine.
În ce campionat ţi-ar plăcea să joci?
– Mi-ar plăcea să joc din nou în Franţa, în Ligue 1.
FCSB este foarte bună în Europa League în acest sezon. Îi ştii pe băieţi, te aşteptai să aibă acest parcurs?
– Sunt fericit pentru băieţi, joacă foarte bine în Europa League şi merită asta. Muncesc foarte mult.
Este mai mare presiunea la FCSB decât la alte cluburi?
– Nu este atât de mare presiunea, dar cred că e vorba de adaptare. Dacă te obişnuieşti cu clubul, cu jucătorii şi ai minute în picioare, eşti bine.
Eşti internaţional ghanez la U20, ar fi un vis să joci în naţionala Ghanei?
– Da, este o dorinţă mare să joc în naţionala Ghanei.
Ghana a avut foarte mulţi jucători de top. Care e preferatul tău?
– Mohammed Kudus, este prietenul meu. Am jucat în naţionala U20 cu el.
Ţi-ar plăcea să te întorci la vară la FCSB, să joci cu ei în cupele europene? Ar fi un pas în plus pentru cariera ta?
– Nu am o alegere. Dacă FCSB mă vrea, mă voi întoarce. Dar nu decid eu. Dacă mă întorc, bine, dacă nu… asta e.