După retragerea de la Australian Open, Naomi Osaka a revenit pe teren și este gata să facă performanță. Totuși, sportiva niponă nu atrage atenția doar prin tenis, ci și prin aparițiile vestimentare, create de unii dintre cei mai mari designeri. Osaka a strălucit și în California, la Indian Wells, după ce și-a făcut apariția cu mai multe bijuterii faciale.
Outfitul lui Naomi Osaka a atras imediat atenția fanilor în California. Este prima competiție a cvadruplei campioane de Grand Slam după retragerea de la Australian Open, atunci când a acuzat probleme musculare abdominale, imediat după ce a învins-o pe Sorana Cîrstea.
La Indian Wells, nipona a avut-o ca adversară pe Victoria Jimenez Kasintseva, sportivă din Andorra, însă discuțiile intense s-au concentrat asupra stilului său vestimentar, nu a meciului de tenis. Ea a purtat un echipament de la sponsorul său, cu imprimeu de ghepard și spate din plasă.
Elementul surpriză a venit din accesoriile sale, care au fost create special pentru ea de Chris-Habana, un celebru designer filipo-american, care a mai produs bijuterii personalizate pentru Beyonce și Lady Gaga. Osaka a purtat un cercel auriu pentru cartilajul urechii, făcut pentru a-i menține casca nemișcată până în momentul intrării pe teren, dar și grill-uri metalice pentru dinți.
Inițial, ideea nu a fost ca Osaka să poarte toate aceste accesorii. Ea și l-a dorit doar pe cel pentru ureche, pentru a-i ține casca nemișcată în timpul încălzirii. Totuși, sportiva din Japonia și-a dorit ca acest element să arate într-un mod spectaculos, fiind privită de milioane de oameni.
Ușor-ușor, ideea a evoluat, iar accesoriile au devenit numeroase, inspirând ideea de „armură”: „Îmi place când moda creează un mic moment de intrigă. Poți purta toate piesele împreună, dar și separat, iar fiecare devine un fel de strat de protecție, ca într-o armură”, a dezvăluit Osaka.
Ținutele vestimentare ale lui Naomi Osaka nu mai sunt de mult un factor surpriză pentru fanii niponei. Nu departe de apariția de la Indian Wells, fosta lideră mondială a apărut într-un alt mod inedit la Australian Open.
Ea și-a făcut intrarea îmbrăcată cu niște pantaloni albi, foarte largi, ce dădeau impresia de fustă, cu o umbrelă uriașă în mână și cu o pălărie ce avea un voal gigantic, care ajungea până la pământ. Vestimentația nu i-a purtat noroc, întrucât ea a abandonat competiția din cauze medicale, după ce a învins-o pe Sorana Cîrstea.