Fotbal international

Napoli caută apărători centrali în Ligue 1 şi în Premier League. Va pleca Vlad Chiricheş?

04.05.2019 | 10:58
Napoli cauta aparatori centrali in Ligue 1 si in Premier League Va pleca Vlad Chiriches

Napoli caută apărători centrali în Ligue 1 şi în Premier League. Locul 2 este asigurat, nu mai poate nimeni sări peste echipa lui Carlo Ancelotti, care însă este contestat de suporteri, pentru faptul că sezonul din care au mai rămas doar trei etape de jucat echipa de la poalele Vezuviului nu a contat nici un moment în lupta pentru titlu, aşa cum a fost anul trecut, cu Maurizio Sarri pe bancă.

Napoli caută fundaşi centrali şi se gândeşte la vânzarea lui Vlad Chiricheş

Carlo Ancelotti vrea să pună la punct pentru următorul sezon un lot foarte solid şi bine echilibrat pe compartimente, cu mai multe soluţii viabile pentru fiecare post. Şi din punctul său de vedere defensiva a fost cea care a reprezentat călcâiul lui Achile, deci trebuie întărită. Mai ales zona fundaşilor centrali, unde greul a rămas pe umerii puternicului senegalez Koulibaly.

Asta pentru că partenerul său tradiţional din centrul defensivei, spaniolul Rui Albiol, s-a accidentat grav în iarnă şi este out până la final de sezon, iar soluţiile încercate, cu Maksimovic sau Chiricheş nu au dat satisfacţie şi pentru faptul că internaţionalul român parcă a fost blestemat, suferind două recidive la accidentarea de la umăr şi fiind de fiecare dată operat, dar, se pare, că fără prea mult succes.

Napoli are nevoie de fundaş central şi pentru că Vlad Chiricheş a fost mai mereu out cu probleme la umăr
Napoli are nevoie de fundaş central şi pentru că Vlad Chiricheş a fost mai mereu out cu probleme la umăr

De altminteri şi fanii s-au săturat de veşnicile probleme de sănătate ale lui Chiricheş, românul fiind mai mult accidentat decât bun de joc în acest sezon. “Parcă ar avea umărul făcut din spaghete” – au răbufnit tifosii şi Carlo Ancelotti a înţeles că trebuie să înceapă căutările pentru întărirea apărării cu un fundaş central. În aceste condiţii pare destul de probabil şi ca Napoli să dorească să scape de balastul Chiricheş şi să îl vândă în vară.

Au ales un fundaş central de la Lyon

Cel ales să vină lângă Koulibaly este un fundaş central francez de la Lyon, care a debutat recent şi în echipa naţională. Este vorba de Freland Mendy, 25 de ani, bine făcut fizic şi destul de precis cu mingea la picior. Rui Albiol are şi el 34 de ani, deci este nevoie de forţe proaspete în axul central al defensivei. Ca să nu mai spunem că omul nr.1, Koulibaly, e dorit de peste cinci cluburi de top din Europa.

Dar nu numai zona centrală interesează. Se ştie că vor pleca sigur albanezul Hysaj şi portughezul Mario Rui. E nevoie şi de fundaşi laterali. Napoli a întrebat Tottenham dacă e de vânzare internaţionalul englez Kieran Trippier, iar de la Bournemouth ar putea ajunge, pentru 30 de milioane euro, un jucător la fel de bun şi central şi lateral dreapta, Nathan Ake, 24 ani.