Narcis Răducan, dezvăluiri despre starea lui Dennis Man: “Face antrenamente, dar nu intră la jocuri. Va evolua cu o mască specială”

Francisc Oprea   
în FCSB
23/10/2019, 19:27
Narcis Răducan, dezvăluiri despre starea lui Dennis Man: “Face antrenamente, dar nu intră la jocuri. Va evolua cu o mască specială” GALERIE FOTO
Dennis Man va reveni pe gazon în două săptămâni. Sursă Foto: Sportpictures

Narcis Răducan a oferit ultimele detalii despre starea de sănătate de sănătate a lui Dennis Man, jucător accidentat la meciul echipei naționale de tineret. Directorul sportiv de la FCSB a dezvăluit că mijlocașul de bandă a revenit la antrenamente, dar încă nu a intrat la jocurile “școală” organizate la ședințele de pregătire. În plus, în momentul în care Man va putea reveni pe gazon, o va face cu o mască de protecție.

Dennis Man a revenit la antrenamente

Narcis Răducan a declarat că Dennis Man a reluat antrenamentele la FCSB, dar încă nu a intrat la jocurile “școală” organizate de Bogdan Vintilă. Directorul sportiv al roş-albaștrilor spune că mijlocașul de bandă, accidentat meciul României U21 cu Irlanda de Nord, va reveni la o formă fizică bună în aproximativ o săptămână și va juca cu o mască de protecție.

Dennis Man va purta mască, va juca cu ea. La antrenament încă nu se bagă la jocuri şcoală, nu are rost să riscăm, evită contactele pentru a nu se lovi. În două săptămâni cred că va fi apt de joc“, a declarat Narcis Răducan la Digisport.

Dennis Man s-a accidentat în meciul cu Irlanda de Nord U21, după un contact dur cu portarul advers. Sursă Foto: Sportpictures
Dennis Man s-a accidentat în meciul cu Irlanda de Nord U21, după un contact dur cu portarul advers. Sursă Foto: Sportpictures

Negocieri pentru prelungirea contractului lui Bogdan Planic

Narcis Răducan a vorbit și despre situația lui Bogdan Planic, fotbalist al cărui contract cu FCSB va expira în vara anului viitor. Directorul sportiv declară că în aceste momente se negociază cu agenții jucătorului și este convins că se va ajunge la o înțegere: “Suntem în legătură cu agenții lui Bogdan Planic, el are mai mulţi agenţi. Probabil că i se va oferi prelungirea. Dacă FCSB a vrut neapărat să ţină un jucător, l-a ţinut“.

Bogdan Planic a fost unul dintre cei mai importanți fotbaliști ai celor de la FCSB, odată cu transferul de la Vojvodina Novi Sad din vara anului 2017. De atunci, fundașul central sârb a adunat 79 de partide în toate competițiile în tricoul roș-albastru și a marcat un gol.

  • 2.300.000 de euro este cota lui Bogdan Planic
Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles