Sport

Narcis Răducan, cel mai bine plătit preşedinte din fotbalul românesc?! Cât ar fi încasat în perioada Pandurii. Reacţia oficialului: “Manipulare copilărească!”. Exclusiv

În spaţiul public a apărut o scrisoare în care Marin Condescu îl acuză pe Gabriel Oprea că a ordonat numirile lui Edi Iordănescu şi Narcis Răducan la Pandurii. Cei doi ar fi câştigat sume colosale la echipă.
28.01.2022 | 17:31
Narcis Raducan cel mai bine platit presedinte din fotbalul romanesc Cat ar fi incasat in perioada Pandurii Reactia oficialului Manipulare copilareasca Exclusiv
Narcis Răducan, unul dintre cei mai bine plătiţi preşedinţi de club din Liga 1?! Sursa foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Scrisoarea lui Marin Condescu în care îl acuză pe Gabriel Oprea că a ordonat numirile lui Edi Iordănescu şi Narcis Răducan la Pandurii Târgu Jiu în 2015 a făcut valuri în România.

Narcis Răducan, cel mai bine plătit preşedinte din fotbalul românesc?! Ar fi încasat 32.000 de euro lunar la Pandurii

Fostul preşedinte al celor de la Pandurii Târgu Jiu susţine că Edi Iordănescu şi Narcis Răducan au avut salariile colosale plătite la zi, în timp ce jucătorii au adunat între 6 şi 8 luni de restanţe salariale.

ADVERTISEMENT

Concret, în scrisoare, Marin Condescu susţine că Narcis Răducan ar fi încasat un salariu lunar de peste 32.000 de euro între iunie 2015 şi octombrie 2016, salariu pe care niciun oficial de club nu l-a mai încasat în fotbalul românesc:

“Răducan Narcis încasează, conform evidenţei contabile a clubului suma de 2.164.013 lei (echivalentul a 480.892 euro) pentru perioada iunie 2015 – octombrie 2016, rezultând un venit lunar de 32.060 de euro;

ADVERTISEMENT

În octombrie 2016, la cererea preşedintelui Narcis Răducan şi cu aprobarea AGA, clubul intră în insolvenţă.

După cum am arătat, în timp ce domnii Răducan şi Iordănescu încasează sumele de mai sus, 60 de jucători profesionişti legitimaţi la CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu (printre care Sănmărtean, Răduţ, Antal, Axinte, Lazăr, Herea, Erico, Nistor, Voiculeţ, Săpunaru şi alţii) sunt neplătiţi de 6-8 luni de zile, fiind nevoiţi să se înscrie la masa credală sau concesionându-se drepturi de televiziune ale clubului din ianuarie 2017, cu 7 zile înainte de intrarea în insolvenţă”, se arată în scrisoarea lui Marin Condescu.

ADVERTISEMENT

Salariul lui Narcis Răducan, dublu faţă de cel al lui Edi Iordănescu

Astfel, în cele 16 luni petrecute la club, Narcis Răducan ar fi încasat nu mai puţin de 480.892 de euro. Marin Condescu este supărat că după ce a încasat această sumă, preşedintele Narcis Răducan cere falimentul clubului pentru o datorie de 450.000 de lei (90.000 de euro).

Stat de platăNarcis Răducan în perioada Pandurii. Foto. captură scrisoare Marin Condescu
Stat de platăNarcis Răducan în perioada Pandurii. Foto. captură scrisoare Marin Condescu
Stat de platăNarcis Răducan în perioada Pandurii. Foto. captură scrisoare Marin Condescu
Stat de platăNarcis Răducan în perioada Pandurii. Foto. captură scrisoare Marin Condescu

Salariul lui Narcis Răducan ar fi fost aproape dublu decât al antrenorului Edi Iordănescu, remunerat şi el cu 17.429 de de euro, conform scrisorii trimise de Marin Condescu lui Gabriel Oprea.

ADVERTISEMENT

Reacţia lui Răducan pentru FANATIK: “Manipularea cu salariul meu este copilărească”

Contactat de FANATIK, Narcis Răducan a transmis punctul său de vedere referitor la scrisoarea domnului Condescu, spunând că informaţiile privind salariul său sunt “manipulări copilăreşti”:

“Domnul Condescu probabil trebuie în perioada următoare să prezinte un raport de respectare a plăţilor în insolvenţă şi a intrat în panică. Sunt convins că nu va fi simplu să ne convingă.

Manipularea cu salariul meu este copilărească. Eu am avut un salariu în urma unui contract de muncă legal bazat pe performanţă, nicidecum sumele vehiculate în publicaţia domnului Condescu.

În altă ordine de idei, împreună cu Edi am reuşit să terminăm pe locul 3 producând performanţă şi bucurie în judeţul Gorj. Cred că trebuie să ne uităm şi la credibilitatea celor care contestă în mediul public “, a fost reacţia lui Narcis Răducan pentru FANATIK.

Minte fostul preşedinte de la Pandurii? Ce spune Răducan: “Mixul de adevăr cu erori reprezintă cea mai eficientă manipulare”

Întrebat dacă ştatele de plată publicate de Marin Condescu sunt false, Narcis a răspuns: “Mixul de adevăr cu erori reprezintă cea mai eficientă manipulare. Salariul meu era unul decent în proporţie cu performanţa obţinută.”

Înainte de a fi numiţi Edi Iordănescu şi Narcis Răducan, oficialii clubului au fost foarte aproape să îl numească pe Marcel Iancu în funcţia de preşedinte şi pe Nicolo Napoli, pe postul de antrenor.

Marcel Iancu ar fi trebuit să fie numit în locul lui Răducan: “M-a sunat avocatul la 05:00 dimineaţa că s-a încheiat totul. Că a venit ordin de la Bucureşti”

FANATIK a luat legătura cu Marcel Iancu, cel care bătuse palma cu gorjenii pentru a deveni preşedintele clubului, însă a cărui numire ar fi fost blocată de intervenţia lui Gabriel Oprea, conform scrisorii publicate de Marin Condescu:

“Trebuia să vin ca preşedinte, alături de mine veneau Marian Bondrea şi Nicolo Napoli. Chiar m-am supărat atunci pentru că nu aveam nişte pretenţii exorbitante, 10.000 de euro pe lună.

Peste noapte s-a întâmplat o chestie şi m-a sunat avocatul la 05:00 dimineaţa că s-a încheiat totul. Că a venit ordin de la Bucureşti.  Eu chiar m-am supărat pe Condescu atunci, am crezut că de la el.

“32.000 de euro salariu? De unde banii ăştia? Eu nici n-am avut tupeu să cer mai mult de 10.000 de euro lunar”

Când am citit că preşedintele avea 32.000 de euro… Păi eu am fost la Bihor, la Timişoara, Petroşani, Astra… 32.000 de euro salariu? De unde banii ăştia? Eu n-am nimic cu Narcis Răducan. Dar eu nici n-am avut tupeu să cer mai mult de 10.000 de euro lunar”, a spus Marcel Iancu.

În fotbalul românesc, nu s-a întâmplat niciodată ca un preşedinte de club să aibă un salariu lunar care să depăşească 32.000 de euro lunar. Astăzi, Narcis Răducan s-ar situa pe locul doi în fotbalul românesc la capitolul salarii, inclusiv dacă luăm jucătorii şi antrenorii în calcul.

Cum arată topul contractelor din Liga 1 în acest sezon

Top contracte jucători Liga 1 (sezonul 2021-2022):

  1. Runar Mar Sigurjonsson – 37.500 de euro / lună
  2. Florin Tănase – 30.000 de euro / lună
  3. Alex Chipciu – 30.000 de euro / lună
  4. Claudiu Keşeru (FCSB) – 25.000 de euro
  5. Florinel Coman (FCSB) – 20.000 de euro
  6. Mario Camora (CFR Cluj) – 20.000 de euro

Contractele antrenorilor la granzii Ligii 1 (sezonul 2021-2022):

  1. Dan Petrescu – 25.000 de euro / lună
  2. Laurenţiu Reghecampf – 15.000 de euro / lună
  3. Anton Petrea – 10.000 de euro / lună

Meme Stoica, salariu de trei ori mai mic la FCSB decât cel pe care Răducan l-ar fi încasat de la Pandurii

Conform scrisorii publicate de Marin Condescu, Narcis Răducan a avut la Pandurii Târgu Jiu în sezonul 2015-2016 un salariu depăşit de un singur jucător de Liga 1 în actuala stagiune. Fără să spună cât a câştigat la Pandurii, Narcis Răducan susţine că a câştigat mult mai puţini bani.

Mihai Stoica, manager sportiv la FCSB, încasează un salariu de 10.000 de euro, de trei ori mai mic decât cel pe care Narcis Răducan l-ar fi încasat în urmă cu şase ani la Pandurii Târgu Jiu. Meme îşi completează veniturile cu alţi 5000 de euro, încasaţi lunar de la Telekom Sport.

Răducan are de recuperat o datorie de 450.000 de lei de la Pandurii?!

Supărarea fostului preşedinte al celor de la Pandurii Târgu Jiu pe Narcis Răducan vine din faptul că fostul oficial ar fi solicitat intrarea în faliment a clubului pentru o datorie de 450.000 de lei, aproximativ 90.000 de euro.

  • 32.000 de euro ar fi fost salariul lui Narcis Răducan la Pandurii, conform scrisorii publicate de Marin Condescu
  • 30.000 de euro este salariul lui Florin Tănase, cel mai bine plătit jucător de la FCSB
ADVERTISEMENT
Tags: