Narcis Răducan și Iulian Cristea îl contrazic pe Gigi Becali: ”Nu s-a pus problema retragerii lui Pintilii”

Valeriu Tache    Adrian Baciu   
în Casa Pariurilor Liga 1
23/09/2019, 00:24
Narcis Răducan și Iulian Cristea îl contrazic pe Gigi Becali: ”Nu s-a pus problema retragerii lui Pintilii”
Narcis Răducan și Cristea îl contrazic pe patronul Becali: ”Nu s-a pus problema retragerii lui Pintilii”. Sursa foto: sportpictures.eu

Mintea limpede de la mijlocul celor de la FCSB, Mihai Pintilii (34 de ani) a suferit o nouă accidentare. Căpitanul vicecampioanei a părăsit terenul în minutul 40 al derby-ului cu CFR Cluj. După partidă, patronul FCSB, Gigi Becali, i-a anunțat retragerea lui Pintilii.

Narcis Răducan și Cristea îl contrazic pe patronul Becali: ”Nu s-a pus problema retragerii lui Pintilii”

Dacă Gigi Becali anunța deja după meciul cu CFR Cluj că Pintilii e istorie pentru FCSB ca jucător, alți oameni importanți de la echipa roș-albastră vin cu declarații menite să infirme retragerea jucătorului. Directorul sportiv al vicecampioanei, Narcis Răducan, e de părere că veteranul FCSB nu va pune ghetele în cui.

”Nu știu dacă e ultimul meci al lui Pintilii, dar a avut probleme musculare. Sperăm să nu fie o ruptură. Dar nu s-a pus problema în vestiar despre o retragere a lui Pintilii”, a spus Răducan după derby-ul cu CFR Cluj.

Narcis Răducan și Cristea îl contrazic pe patronul Becali: ”Nu s-a pus problema retragerii lui Pintilii”
Narcis Răducan și Cristea îl contrazic pe patronul Becali: ”Nu s-a pus problema retragerii lui Pintilii”

Colegii lui Pintilii nu vor să-și piardă căpitanul. Cristea: ”Ne ajută foarte mult când e în teren”

Importanța lui Mihai Pintilii în jocul FCSB a fost subliniată de mai tânărul său coleg Iulian Cristea. Fundașul de 25 de ani îl consideră pe Pintilii un jucător fundamental și nu crede că duelul cu CFR Cluj a fost meciul său de adio.

”Nu cred că e ultimul meci, Pintilii e căpitanul nostru, ne ajută foarte mult când e în teren. Se vede lipsa lui când nu e pe teren. El e cu sufletul cu noi”, a spus jucătorul adus de la Gaz Metan Mediaș.

Gigi Becali, după meciul cu CFR Cluj: ”E ultimul meci al lui Pintilii. Va rămâne în staff”

După remiza albă cu CFR Cluj, Gigi Becali a anunțat că duelul de duminică de pe Arena Națională a reprezentat ultima apariție pentru Pintilii în calitate de jucător la FCSB: ”Vorbisem cu Pintilii și i-am zis că e ultimul meci în care vreau să mă ajute. El ne-a ajutat. El e căpitanul. Va rămâne în staff, ce să facem”, a spus patronul vicecampioanei.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles