Concurenta din echipa mov este de etnie romă, mărturisind la un moment dat că a urmat tradițiile țigănești încă de mică. S-a căsătorit în urmă cu aproape 9 ani, pe când avea numai 15 ani și este foarte fericită alături de partenerul ei de viață.
Tânăra se potrivește de minune cu soțul ei, care este foarte romantic și atent. De altfel, Narcisa Birjaru a avut parte de declarații de dragoste chiar în emisiunea culinară unde este concurentă, după ce a primit trei cuțite în audiții din partea juraților.
Bărbatul susține că femeia este totul pentru el, cei doi apărând frecvent pe rețelele de socializare. Concurenta lui Cătălin Scărlătescu postează adesea poze în care apare în compania soțului ei fie că sunt la un eveniment, fie la pescuit.
Narcisa Birjaru pare extrem de fericită și împlinită în compania partenerului ei de viață, după cum se poate observa în mediul online.
Ea este susținută în show-ul culinar „Chefi la cuțite” de bărbatul cu care s-a măritat la scurt timp după ce a terminat școala generală.
Concurenta a ținut să menționeze că, deși în etnia lor tinerii se căsătoresc devreme, în cazul ei a fost vorba de dragoste adevărată. Totodată, bărbatul este persoana care o sprijină cel mai mult în drumul pe care a plecat de ceva vreme.
Tânăra a primit tunica din partea lui Cătălin Scărlătescu, ea reușind să-i impresioneze cu felul său emotiv încă de la audiții. Concurenta din echipa mov este de meserie bucătar, iar în momentul de față lucrează la un stand-up comedy.
Ea a povestit în audițiile emisiunii de la Antena 1 că a venit să le arate celor care nu au crezut în talentul ei culinar că poate face multe în această privință. Narcisa Birjaru muncește pe brânci pentru a dovedi că se pricepe la gătit.
„Să fiu aici e cel mai frumos moment din viață, am emoții. Întâlnirea cu chefii e cea mai mare emoție a mea. Sunt superbi. Vă mulțumesc, vă mulțumesc din suflet.
Nici nu știți cât înseamnă astea trei pentru mine! Vă mulțumesc, chef Cătălin, te iubesc! Vă mulțumesc, vă iubesc și vă ador, sunteți preferații mei.
Mi-ați dat cea mai mare bucurie pe care poate să o aibă un om în seara asta. Mulțumesc foarte mult”, a spus Narcisa Birjaru în audițiile de la „Chefi la cuțite”, potrivit a1.ro.