News

NASA a descoperit o planetă de dimensiunea Pământului, pe care s-ar putea trăi. Cât de aproape se află aceasta de Terra

Ipoteza vieţii dincolo de Terra se extinde dincolo de galaxia noastră. Cercetătorii NASA au descoperit că s-ar putea trăi şi în alte sisteme solare
11.01.2023 | 12:37
NASA a descoperit o planeta de dimensiunea Pamantului pe care sar putea trai Cat de aproape se afla aceasta de Terra
Noua planetă s-a întârte îm jurul unei pitice roşii Foto: captură Youtube
ADVERTISEMENT

NASA a observat o exoplanetă de dimensiunea Pământului pe orbita unei stele din apropiere, la aproximativ 100 de ani lumină de noi, care ar putea fi locuibilă datorită caracteristicilor sale.

Un an pe această planetă durează în jur de 30 de zile

TOI 700, numele dat acestei exoplanete, este probabil stâncoasă și are aproximativ 95% din dimensiunea planetei noastre. Acest corp ceresc este a patra planetă descoperită pe orbită în jurul unei stelei pitice reci.

ADVERTISEMENT

Toate aceste exoplanete au fost găsite de către NASA Transiting Exoplanet Survey Satellite, sau misiunea TESS. Este interesant că în 2020 a fost descoperită și o exoplanetă de dimensiunea Pământului, TOI 700 d, în acel sistem, și că ambele planete sunt situate în așa-numita zonă Goldilocks, adică la o distanță asemătoare de “Soarele” lor. Ele ar putea deţină apă lichidă pe suprafețele lor – ceea ce înseamnă că ar putea susține dezvoltarea vieții, arată NASA, citată de CNN.

Pentru ca o planetă să fie locuibilă și capabilă să susțină dezvoltarea vieții așa cum o cunoaștem, nu trebuie să fie prea aproape de steaua sa, pentru că apa s-ar evapora, dar nu prea departe, pentru că ar fi înghețată.

ADVERTISEMENT

Cea mai apropiată planetă de această stea este planeta TOI 700 b, care are 90% dimensiunea Pământului și o orbitează în doar 10 zile aşa cum le cunoaştem pe “Pământ”. Mai există, de asemenea, TOI 700 c, care este de 2,5 ori dimensiunea planetei noastre și orbitează în jurul stelei sale la fiecare 16 zile.

Ambele planete sunt probabil blocate gravitațional, ceea ce înseamnă că o parte a lor este întotdeauna îndreptată spre steaua gazdă, similar cu modul în care aceeași parte a Lunii este mereu în fața noastră.

ADVERTISEMENT

Cele două exoplanete aflate în zona locuibilă, d și e, au încheie o mișcare de revoluție în 37, respectiv 28 de zile pământene. Ambele sunt mai îndepărtate de stea. Noua planetă descoperită, e, este localizată între aceste două planete.

TOI 700 este o pitică roșie din clasa spectrală M (mult mai roșie, mai rece și mai întunecată decât Soarele). Are 40% din masa și 55% din temperatura stelei noastre. De fapt, aproximativ 90% dintre stelele din univers sunt mai mici decât Soarele. Piticile roșii au de obicei o temperatură de doar câteva mii de grade, în timp ce la suprafața Soarelui temperatura este în jur de 5.500 de grade Celsius.

ADVERTISEMENT

“Până acum am găsit doar câteva sisteme cu mai multe planete minore în zona locuibilă. De aceea va fi interesant să monitorizăm sistemul TOI 700”, a spus astrofizicianul Emily Gilbert de la Jet Propulsion Laboratory al NASA.

Stele pitice mici, reci de clasă M, cum ar fi TOI 700, sunt adesea întâlnite în spațiu și, în ultimii ani, s-a descoperit că un număr mare dintre ele au planete în jurul lor. De exemplu, există șapte exoplanete în sistemul TRAPPIST-1 și, în curând, puternicul telescop spațial James Webb ar urma să le studieze îndeaproape.

ADVERTISEMENT
Tags: