S-ar putea întâmpla în anul 2032, însă momentan traiectoria lui e imposibil de prezis cu o acuratețe de 100%. Cert e că asteroidul denumit 2024 YR4 are șanse de 1 la 83 să lovească Pământul în decembrie 2032. Momentan, asteroidul se află la 43 de milioane de kilometri distanță.
Potrivit Space.com, comparativ, șansele ca cineva să moară într-un accident aviatic sunt de 1 la 11 milioane. Ca o persoană să fie lovită de trăsnet 1 la 3000, iar ca o persoană sa moară în accident rutier e 1 la 5000. Așadar, șansele de 1 la 83 sunt destul de mari, conform experților.
Asta, în condițiile în care momentan este prognozat ca asteroidul să treacă la distanța de 100.000 de kilometri de Pământ, adică de 3 ori mai puțin de distanța dintre Pământ și Lună. Problema e că incertitudinile orbitale nu pot prezice 100% ce se va întâmpla, astfel că există riscul unui impact.
”Aceasta este una dintre cele mai mari probabilități de impact pentru un asteroid de dimensiuni semnificative înregistrată vreodată”, a declarat David Rankin, inginer la Catalina Sky Survey, unul dintre astronomii care monitorizează asteroizii. ”Trebuie să avem în vedere că orbita este încă prea incertă pentru a confirma un impact”, a completat acesta.
”Cel mai probabil, va rata Pământul. Cu noi observații, estimările privind traiectoria se vor îmbunătăți”, a completat acesta, încercând să fie optimist. Dacă va lovi, însă, Pământul, asteroidul nu va pune capăt vieții așa cum o cunoaștem. Totuși, ar cauza daune majore, cum s-a întâmplat acum peste 100 de ani în Rusia.
”Dimensiunea și compoziția sunt factori cheie în evaluarea impactului, alături de locul unde ar putea lovi”, a completat Rankin. ”Momentan, nu putem determina cu exactitate aceste caracteristici, deoarece asteroidul se îndepărtează. De obicei, cel mai bun mod de a măsura dimensiunea este prin observații radar, dar acestea nu sunt posibile acum”, au completat oamenii de știință.
Cel mai probabil riscul real de impact va fi recalculat în 2028, când asteroidul se va apropia la 8 milioane de kilometri. Oamenii de știință îl compară deja cu asteroidul Tunguska din 1908. ”Probabil are dimensiuni similare cu asteroidul Tunguska din 1908 sau cu cel care a creat Meteor Crater în Arizona.
Prin urmare, efectele impactului ar fi locale, nu regionale, dar ar putea provoca distrugeri serioase în zona în care lovește”, a completat omul de știință. Explozia din 1908 de la Tunguska, Rusia, a fost echivalenta a detonarea a 50 de milioane de tone de exploziv.
Explozia a doborât 80 de milioane de copaci pe o suprafață de 2.150 de kilometri pătrați și a ucis trei persoane. ”Dacă asteroidul 2024 YR4 este format din rocă, ar putea provoca o explozie atmosferică uriașă, însoțită de o minge de foc care ajunge la sol”, a explicat Rankin. Totuși, ”dacă este compus din fier, va străbate atmosfera fără probleme și va crea un crater la impact”. Cât despre zona de impact, ”coridorul de risc” trece prin America de Sud până în Africa, astfel că Europa pare momentan o zonă ”protejată”.