NASA a publicat noi imagini spectaculoase cu galaxia Andromeda. Aceasta este cea mai apropiată vecină galactică a Căii Lactee și strălucește puternic. Nuanțele ei sunt însă unele aparte, iar asta i-a și uimit pe specialiști.
Spațiul cosmic este ceva unic, astfel că nu de puține ori, imaginile surprinse aici par unele de-a dreptul ireale. Recent, cei de la NASA au publicat câteva fotografii cu adevărat spectaculoase.
În aceste imagini, galaxia Andromeda se vede cât se poate de clar. Aceasta are nuanțe de roșu-roz, dar și straturi de gaz ionizat, care alimentează formarea stelelor. Fotografia a fost realizată cu ajutorul telescopului Spațial Hubble, potrivit Live Science.
Menționăm faptul că această galaxie se află la aproape 2,5 milioane de ani-lumină distanță și măsoară în jur de 152.000 de ani-lumină în diametru. De altfel specialiștii din domeniu spun că are aproape aceeași masă ca galaxia noastră Calea Lactee.
Și totuși cum se vede galaxia Andromeda în imagini? NASA a publicat chiar la finalul lunii august o serie de fotografii cu regiunea de nord-est a galaxiei. Iar fiecare detaliu este unul cât se poate de clar.
De altfel inclusiv cei de la NASA au comparat peisajul cu cel al unei ”grădini cu trandafiri plini de stele”. De vină este combinația de supernove și de pepiniere stelare care dau acest aspect incredibil.
„Combinația de pepiniere stelare și supernove creează un mediu dinamic care excită gazul de hidrogen din jur, înflorindu-l într-o grădină cu trandafiri plini de stele”, au declarat oficialii NASA într-o declarație.
Cercetătorii s-au bazat pe Advanced Camera for Surveys și Wide Field Camera 3 ale Hubble pentru a surprinde imaginile. Iar cu ajutorul dispozitivului s-au putut vedea inclusiv norii de gaz foarte clar.
„Întinderea studiului a acoperit o gamă largă de stele, oferind nu doar o imagine clară a istoriei și diversității stelare a Andromedei, ci și mai multe informații despre formarea și evoluția stelară în general.
Prin examinarea acestor stele din vecinătatea noastră cosmică locală, oamenii de știință le pot înțelege mai bine pe cele din interiorul galaxiilor din universul îndepărtat”, au mai transmis cei de la NASA.