News

NASA anunță o descoperire istorică despre Lună. Conferința așteptată de întreaga planetă

23.10.2020 | 19:28
NASA anunta o descoperire istorica despre Luna Conferinta asteptata de intreaga planeta
NASA anunță o descoperire istorică despre Lună. Conferința așteptată de întreaga planetă. Sursa foto: nasa.gov
ADVERTISEMENT

Administrația Națională Aeronautică și Spațială (NASA) a anunțat prin intermediul unui comunicat de presă o conferință în care se va discuta despre „o descoperire importantă” care are legătură cu Luna. Conferința va avea loc luni, 26 octombrie 2020, și va fi transmisă la ora 16:00 GMT.

Potrivit unui articol de pe space.com, reprezentanții agenției independente din Statele Unite ale Americii fac trimitere și la ambițiosul program spațial Artemis care propune o aselenizare cu echipaj uman la polul sud selenar în anul 2024.

ADVERTISEMENT

Totodată, conferința așteptată de întreaga planetă promite informații remarcabile și neștiute despre Lună, dar și detalii despre observatorul SOFIA (Stratospheric Observatory for Infrared Astronomy), proiectul fiind rezultatul unui parteneriat germano-american.

NASA, conferință de presă despre Lună. Ce au aflat cercetătorii

Conferința de presă programată la începutul săptămânii viitoare, luni, 26 octombrie, care urmează să dezvăluie secrete și descoperiri importante despre Lună, poate fi urmărită în direct, pe site-ul agenției spațiale.

ADVERTISEMENT

Cercetătorii prezenți la conferință sunt unii dintre cei mai cunoscuți. Este vorba de patru experți, printre aceștia numărându-se: Naseem Rangwala, cercetătoare în cadrul programului SOFIA la Centrul de Cercetare Ames al NASA din California și Paul Hertz, cel care conduce Divizia de Astrofizică a NASA.

De asemenea, nu vor lipsi de la cea mai importantă conferință despre Lună nici Jacob Bleacher, șeful științific al Directoratului pentru explorări, operațiuni și misiuni cu echipaje umane și Casey Honniball, cercetător la Centrul de Zboruri Spațiale Goddard al NASA din Maryland.

ADVERTISEMENT

În ceea ce privește observatorul SOFIA, oamenii trebuie să știe că acesta este instalat în interiorul unui avion Boeing 747. Aeronava a fost modificată în așa fel încât să opereze de la mare înălțime, lucru care ajută la evitarea distorsiunilor atmosferice care afectează observațiile derulate de la sol.

Concret, acest observator face lucrurile mult mai ușoare pentru că nu este așezat într-un anumit loc, ci se comportă ca un avion în sine. Așadar, se deplasează în spațiu, într-un anumit sector de cer, pe perioada zborurilor care durează de obicei 10 ore.

ADVERTISEMENT

Reprezentanții NASA au declarat la un moment dat că instrumentele aflate în dotarea observatorului SOFIA se concentrează în special pe spectrul infraroșu al lumii. De asemenea, acesta studiază diferite obiecte din Sistemul Solar, din Calea Lactee, cât și din alte galaxii.

ADVERTISEMENT
Tags: