Nasser al-Khelaifi, investigat pentru corupţie! Preşedintele PSG a fost pus sub acuzare

Razvan Nicolae   
in PSG
23/05/2019, 15:42
Nasser al-Khelaifi, investigat pentru corupţie! Preşedintele PSG a fost pus sub acuzare
Nasser al-Khelaifi, investigat pentru corupţie (sursă foto: hepta.ro)

Nasser al-Khelaifi este investigat într-un dosar de corupţie. Preşedintele lui PSG are probleme cu legea şi este acuzat că a făcut un “transfer” de 3,5 milioane de dolari către Lamine Diack, fostul preşedinte al Federaţiei Internaţionale de Atletism (IAAF).

Nasser al-Khelaifi, investigat pentru corupţie. A vrut să aducă CM 2017 de atletism în Qatar

Nasser al-Khelaifi este investigat într-un dosar de corupţie, dar care nu are legătură cu fotbalul. Oficialul campioanei Franţei este acuzat că a influenţat facilitarea obţinerii organizării Campionatului Mondial de atletism din 2017, competiţie care a fost organizată până la urmă în Londra. Cu toate acestea, competiţia a fost atribuită Qatarului pentru 2019, ediţia din acest an urmând să se dispute la Doha, între 27 septembrie şi 9 octombrie.

Îți place NOUL FANATIK.RO? Citește AICI ȘTIREA MOMENTULUI!

Autorităţile acuză că Nasser al-Khelaifi i-ar fi plătit 3,5 milioane de dolari lui Lamine Diack, fostul preşedinte al Federaţiei Internaţionale de Atletism (IAAF). Acesta a fost pus deja sub acuzare în acest dosar.

Nasser al-Khelaifi, investigat pentru corupţie (sursă foto: hepta.ro)
Nasser al-Khelaifi, investigat pentru corupţie (sursă foto: hepta.ro)

Avocatul lui Nasser al-Khelaifi neagă acuzaţiile

Francis Szpiner, avocatul lui Nasser al-Khelaifi, s-a prezentat în faţa judecătorilor şi a negat acuzaţiile care îi sunt aduse clinetului său. “Sunt afirmații neadevărate. Nu există nicio probă. Este o confuzie”, a declarat reprezentantul legal al preşedintelui PSG pentru Le Parisien.

Nasser al-Khelaifi mai este anchetat într-o dosar de corupţie, după ce a fost acuzat că i-ar fi oferit un bonus financiar lui Jerome Valcke, secretarul general FIFA între 2007 şi 2015. În 2017, preşedintele PSG a fost pus sub acuzare că ar fi făcut mai multe plăţi ilegale pentru ca BeIN Sports, televiziune condusă de oficialul campioanei Franţei, să primească drepturile de televizare pentru Asia a Campionatelor Mondiale de fotbal din 2026 şi 2030. În prezent, procesul este pe rol în Elveţia şi nu a fost dată o sentinţă finală în acest caz.

Îți place NOUL FANATIK.RO? Citește AICI ȘTIREA MOMENTULUI!
Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.
Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Am înțeles