Sport

Nasser Chamed, dezamăgit de cum a fost tratat la echipa lui Gică Hagi: “Am crezut că sunt serioși cei de la Farul”

Nasser Chamed și-a exprimat dezamăgirea pentru modul în care a fost tratat de echipa lui Gică Hagi. Aceasta l-a ademenit după despărțirea de Gaz Metan Mediaș, ca apoi să nu mai parafeze înțelegerea.
13.03.2022 | 16:28
Nasser Chamed dezamagit de cum a fost tratat la echipa lui Gica Hagi Am crezut ca sunt seriosi cei de la Farul
ADVERTISEMENT

Din cauza situației financiare dezastruoase, Gaz Metan Mediaș și-a pierdut aproape toți jucătorii importanți. Printre ei se numără și Nasser Chamed, care a depus memoriu pentru a deveni jucător liber, în speranța că va semna cu o altă echipă, dar a rămas cu un gust amar.

Nasser Chamed pune tunurile pe echipa lui Gică Hagi.

Spre deosebire de Răzvan Grădinaru, Vlad Morar, Gabriel de Moura şi, mai nou, Christian Irobiso, care au semnat cu Dinamo, mijlocașul francez nu a avut norocul de a-și găsi rapid un nou angajament. Farul Constanța urma să-l transfere imediat după despărțirea de medieșeni, dar totul a picat în ultimul moment.

ADVERTISEMENT

Potrivit spuselor sale, un oficial al echipei patronate și antrenate de Gică Hagi i-a transmis că aceasta nu va mai aduce niciun jucător până la finalul sezonului. „Farul nu m-a respectat, am primit ieri un mesaj de la directorul sportiv (n.r. Zoltan Iasko), și mi-a spus că nu mai fac transferuri până la vară.

Este incredibil, am depus memoriu pentru Farul și ei mi-au făcut asta. Joi am fost până la Cluj să vorbim cu ei și mi-au zis că duminică semnăm, acum nimic”, a declarat Nasser Chamed pentru gazisti.ro.

ADVERTISEMENT

„Sunt extrem de dezamăgit. Am crezut că sunt oameni serioși”

Deși recunoaște că „marinarii” l-au dezamăgit, mijlocașul cu 25 de meciuri în actuala stagiune – toate pentru Gaz Metan Mediaș – nu-și dorește să părăsească România.

Sunt foarte dezamăgit, după meciul cu CFR Cluj am ajuns la un acord cu Farul, dar acum nu pot să joc, nu primesc salariu, nimic. Asta e.

ADVERTISEMENT

Nu cred că plec acasă, sunt extrem de dezamăgit Farul. Am crezut că acolo sunt oameni serioși, dar din păcate nu este așa”, a mai spus Chamed.