Fotbal intern

Naşul Becali, dispus să îi mai dea o şansă finului Rădoi: “Dar numai cum vreau eu”

15.08.2018 | 12:12
Nasul Becali dispus sa ii mai dea o sansa finului Radoi Dar numai cum vreau eu

Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, care este naşul lui Mirel Rădoi, actualul selecţioner U21 al României, spune că este dispus să îi mai dea o şansă finului. Asta ar însemna că Rădoi, care s-a aflat pentru o perioadă de 13 partide pe banca FCSB, în 2015, ar mai putea primi şansa de a reveni ca antrenor la clubul naşului său. Deocamdată, finul a avut o serie de atacuri la adresa naşului.

Mirel e familia mea, o să îl iubesc mereu. El are o chestie care îl zgândăre, că de ce nu a reuşit el la Steaua. Păi, mă, Mirele, ştiu eu de ce nu ai reuşit? O să mai aibă o şansă, dar nu în condiţiile lui, tot cum vreau “ –  a declarat Gigi Becali la un post de televiziune. Becali însă îşi avertizează finul că va putea reveni doar dacă va înţelege că butoanele pe care se apasă în orice moment rămân tot la finanţator şi că antrenorul nu poate face ce vrea el, dacă Becali nu va fi de acord.

Naşul Becali, dipus să îi mai dea o şansă finului Rădoi. Rădoi nu a suportat să fie dirijat

Mirel Rădoi a ținut să lămurească problema sa cu Gigi Becali. Proaspăt numit director tehnic al naționalei Under 21 a României, fostul fundaș spune că nașul său e deranjat atunci când i se spun anumite lucruri. Rădoi a antrenat FCSB timp de 13 meciuri și a spus că decizia de a pleca a fost luată după ce patronul obișnuia să se implice la echipă.

“Câteodată e deranjat de lucrurile pe care eu le spun, dar lucrurile pe care le văd e adevărat că nu le spun mereu pe toate, pentru că unele deranjează și încerc să găsesc o manieră în care să fie totul diplomatic, dar nu impun sau nu m-am gândit niciodată să jignesc pe cineva, cu atât mai puțin pe nașul meu. Deci nu are legătură una cu alta”

Rădoi nu regretă experienţa FCSB

Rădoi nu regretă însă faptul că atunci, în 2015, a acceptat oferta de a antrena FCSB. “Dacă ar fi să fim în aceeași ipostază, probabil aș proceda în același fel. Evident că, după ce am petrecut cele șase luni în Italia, mi-am dat seama că aveam mai multe minusuri în acel moment, dar nu regret și, cu siguranță, aș lua aceeași decizie

Mirel Rădoi nu a ţinut cont de faptul că Gigi Becali îi este naş şi l-a atacat în mai multe rânduri, declarând că FCSB poate ajunge chiar la faliment dacă se va continua pe linia pe care se află acum lucrurile.

Becali poate duce echipa la faliment

”E greu de gestionat situația și pentru ei. Trebuie să faci aia, după care patronul echipei iese public și spune ’nu mai fă aia, tu joacă ce jucai la Hagi’. Și atunci el de cine trebuie să asculte? De patron, de managerul sportiv sau de antrenor? Antrenorul este cel care decide, de fapt așa ar trebui să fie, dar eu vă spun la ce este supus și jucătorul și antrenorul în momentul în care apar astfel de declarații.

Gigi Becali, dispus să îi mai dea o șansă lui Mirel Rădoi. Rădoi a antrenat FCSB în 2015. În imagine Gigi Becali
Gigi Becali, dispus să îi mai dea o șansă lui Mirel Rădoi. Rădoi a antrenat FCSB în 2015

Și, din păcate, nu se joacă numai cu sumele astea. Se joacă cu viitorul unui jucător. Asta nu înțelege el! În loc să încerce să aibă profit cu investiția pe care a făcut-o, el o duce spre faliment! Sper să nu se ajungă acolo, pentru că Steaua sau FCSB a transferat cam cei mai buni tineri jucători din România și sper să nu se oprească aici. Dar, eu spun cam unde duce drumul, dacă ei continuă astfel de strategii”

 

Tags: