Cătălin Moroșanu și-a dorit să-și facă o intervenție chirurgicală la nas, însă, după ce a aflat ce interdicții i-au dat medicii, a lăsat-o baltă. Sportivul preferă să respire doar pe o nară și să stea cu nasul “strâmb”, decât să nu mai lupte în ring.
El a luat în calcul această operație, atât din punct de vedere medical, ca să respire cum trebuie, dar și din punct de vedere estetic. Toate planurile s-au năruit în momentul în care a aflat că, după intervenție, nu va mai avea voie să lupte, după cum ne-a mărturisit sportivul, în interviul pentru FANATIK.
Prezent la evenimentul lui Nicolai Tând, unde bucătarul și-a prezentat cu entuziasm colecția “Origini”, o gamă de produse de gătit creată în colaborare Cheful, sportivul ne-a făcut mai multe mărturisiri. Cătălin Moroșanu ne-a povestit și despre cât de multă adoră momentele petrecute acasă, dar și cât de implicat este în activitățile sale, mai ales în cele trei academii pe care le deține.
Sportivul este admirat că are o familie frumoasă, dar și o carieră de succes pe care și-a creat-o cu multă muncă și dăruire.
Cătălin, ești implicat în multe proiecte, alergi de colo-colo…
Sunt foarte ocupat. Am 3 academii de arte marțiale în București și trebuie să mă împart. Toate merg foarte bine. Cea mai recentă deschisă este cea din Sector 3 și în prima lună, o lună și jumătate, am avut 80 și ceva de abonamente. Ceea ce e bine, mai ales că lumea asta, fiind un sport nișat Kickboxing-ul, nu-i chiar așa… Sunt bucuros.
Motto-ul academiei mele este “educația prin sport”. Ne dorim ca acei copii care vin să facă sportul ăsta, să fie mai puternici, să fie mai educați, să-i responsabilizăm, să-i disciplinăm. Avem și noi datoria până la urmă, suntem niște profesori mai micuți, dacă e s-o luăm așa.
Altceva? Sunt promotor, Dynamite Fighting Show.
Cum e Cătălin Moroșanu acasă, atunci când nu e pe ring?
Cum sunt acasă? Mă joc cu băiatul meu, mă joc cu mașinuțele, mă fugăresc, mă ascund. Parcă m-a făcut să fiu și eu copil, fiind copilăria lui. Și e foarte frumos să nu uităm niciodată lucrul ăsta. Că uiți, că în viața noastră de zi cu zi trebuie să facem lucruri serioase și ajungi acasă și vrei să devii copil.
Te face să uiți de orice. Și când începe să spună cuvinte deja, propoziții, fraze, pune întrebări, rămâi uimit. Are multe întrebări, le gândește, își amintește. Sunt uimit, stau să mă gândesc “oare când eram ca el, la 3 ani, așa eram și eu?”.
Ceea ce am învățat eu acum, la 40 de ani, este că pe copil trebuie să-l responsabilizezi vorbind matur cu el. Că dacă nu vorbești matur cu el și nu înțelege… Responsabilizăm de la o vârstă fragedă, ca să nu mai copilărească foarte mult.
Cu activitatea ta ești plecat destul de mult timp de acasă. Cum îți faci programul, când ajungi acasă?
Dacă n-am gală, stau o săptămână la Iași, o săptămână la București, și fac naveta cu trenul, cu mașina. Dacă am eveniment, da, stau departe de casă două, trei săptămâni. Am treabă, dacă am eveniment. E mai greu să fii promotor decât să fii sportiv. Când eram sportiv, trebuia să câștig meciul și plecam acasă. Dar dacă nu, am drumuri, am treabă, fac campanie antibullying în licee, colaborări cu autoritățile locale.
Dar când am fereastră liberă, am și plecat acasă.
Cum te relaxezi? Ce îți place să faci?
Relaxarea mea e acasă, la Iași. Acolo am liniștea cea mai mare, acolo dorm, mă odihnesc cel mai bine acolo. Mă joc cu copiii, mă întâlnesc cu vechii mei prieteni din liceu și din copilărie, mai stau la părinții mei. Acolo e relaxarea mea.
Aici în București nu poți să ai relaxare. Deja mă trezesc panicat, Doamne, la ora 8.00. Ce trebuie să mai fac, unde trebuie să mă mai duc.
Pe când acolo este oaza mea de liniște.
Celebritatea pare că nu te-a schimbat. Cum ai reușit să faci asta?
Au fost mai multe etape. Etapa când ești arogant, și am avut etapa asta când mă considerăm cel mai tare, la 20 și ceva de ani. Poți să fii tu cât de cu picioarele pe pământ, te ia valul.
După aceea m-am maturizat mai mult, am avut și familia de alături de mine, prietenii mei vechi. Am reușit să îmi păstrez prietenii care să mă țină în contact cu realitatea. Când te învârți într-o lume în care toată lumea îți ridică… . Nu știu, ți se urcă la cap.
Acum la 40 de ani, deja știu ce e și cum sunt. Dar am avut și eu momentele mele. Cred că absolut toate persoanele publice au avut chestia asta, momentele astea, n-ai cum să nu le ai. Problema este cum gestionezi situația. Acum eu sunt foarte simplu, am sălile mele, vorbesc cu fiecare părinte în parte. Păi înainte vorbeam cu cineva? Acum stau cu fiecare părinte, stau cu copiii, îl iau pe fiecare în parte.
Faptul că am învățat să lucrez cu oamenii m-a făcut să fiu și eu mai normal, ca toată lumea, să le înțeleg problemele, să înțeleg toate lucrurile astea.
Cred că fiecare individ are un drum de parcurs pentru dezvoltare, pentru maturizare. Cu cât ajungem mai repede, cu atât mai bine. Sunt alții care nu învață o viață întreagă, adică trăiesc în bula aia în care “mamă, eu sunt cine sunt”. Nu, totul trece. Și ce fac eu acum, nu o să mai fiu Moroșanu ăsta pe care-l știți voi, peste 10 ani, o să fiu mai bătrân, nu știu, ce fac pentru mine?
Ies cu copiii, am alte satisfacții. Deja mă pregătesc să ies din scena asta a luminilor. Deja mă pregătesc psihic, mă pregătesc ca să nu am așteptări. Că dacă ai așteptări, suferi. Și suferința de acolo vine, din așteptare.
De-a lungul timpului, s-a tot scris că îți operezi nasul, dar încă n-ai făcut acest lucru. Mai ai de gând să faci această intervenție?
Am fost la doctor și mi-a spus că se poate opera. Dar știi ce înseamnă operație? Înseamnă să îmi ia tot nasul ăsta, să-mi facă altul nou, dar nu mai pot să mă bat în viața mea. Că dacă îmi iau un pumn în nas se lasă în jos, că se face reconstrucție totală.
Am zis “Cum adică? E ca și cum m-ai castra, cum adică să nu mă bat eu? Bătaia face parte din viața mea. Când vreau să mă relaxez, mă duc la sală și mă lupt, de plăcere. Bine, ușor. Cum să-mi iei mie asta? Rămân așa toată viața mea cu nasul”. Și apoi m-am gândit “La ce mai am nevoie să fac asta? Că am o nevastă frumoasă… ” Doar medical, că am deviație de sept. Într-adevăr, eu respir doar pe o nară.
Nu aș mai face chestia asta. Dar m-am gândit eu așa, să facă o schimbare, dar am zis “lasă mai bine să fiu așa cum sunt, cu nasul strâmb, într-o parte, face parte din caracterul meu”.