Natalia Duminică, eliminată săptămâna trecută de la Survivor România, a vorbit despre prieteniile care se leagî și se dezleagă în reality-show-ul de la PRO TV atât de repede încât telespectatorii nu mai înțeleg absolut nimic din ce se petrece cu adevărat în Dominicană.
Dansatoarea din buric a fost invitată de Zannidache în emisiunea Extrashow de pe VOYO, unde Nati a încercat să lămurească misterul grupului format cândva de Laura, Rengle și TJ Miles.
În legătură cu distanțarea dintre Laura și Rengle, Natalia a zis că nu știe exact motivul care a dus la asta, dar cunoaște foarte bine cum a început să nu îl mai suporte nici blondina și aproape nimeni din echipă pe tiktokerul canadian născut în Constanța.
„A fost un moment în care Laura și-a dat seama că Rengle schimbă foarte des tabăra. Laura a zis la un moment dat: Nu mai vreau. Consider că Laura are motive întemeiate. Cu Emil nu a ținut să-mi spună, ci mi-a zis că voi afla când ajung acasă”, a declarat Natalia Duminică la Extrashow.
Cât despre separarea dintre Laura și TJ, Nati a avut câteva răspunsuri. Coregrafa a spus că atitudinea lui TJ s-a schimbat foarte mult după plecarea lui Rengle, iar Laurei i-a dat cu virgulă. După ce acesta a petrecut foarte mult timp cu Emil, pe Laura a surprins-o cât de ușor a putut să schimbe influencerul barca.
„Laura nu l-a invitat pe TJ să rupă prietenia, cum a făcut cu Emil. TJ a sărit brusc în barca. Laura mi-a zis că nu l-a chemat cu ea. TJ s-a luat repede după ea. TJ Miles e cel mai ușor de manipulat din toată echipa.
TJ în ultimul timp a început să fie un alt gen de om. Și mie îmi era greu să vorbesc cu el. A devenit un pic insuportabil. Un pic o spun, pentru că sunt o fată educată. Totul e despre el”, a completat Duminică.