Sport

Naționala feminină de handbal a fost la vot! Mesaje de mobilizare: “Fac parte din generația care va trăi în România după aceste alegeri” VIDEO

26.05.2019 | 17:08
Nationala feminina de handbal a fost la vot Mesaje de mobilizare Fac parte din generatia care va trai in Romania dupa aceste alegeri VIDEO
ADVERTISEMENT

Românii de pretutindeni votează pentru alegerile europarlamentare și pentru referendumul pentru justiție. Până la această oră s-a anunțat o prezență record la vot, iar sportivii nu fac notă discordantă. Horia Tecău, Ana-Maria Brânză, Florin Gardoș, echipa Dinamo au ieșit la vot și au postat mesaje prin care îndeamnă lumea să participe la alegeri, iar handbalistele nu fac notă discordantă. 

Naționala feminină de handbal au fost la vot! Crina Pintea: “Este foarte important pentru toată lumea!”

Echipa națională de handbal a României a făcut un antrenament înaintea trofeului Carpați, iar după ședința de pregătire, handbalistele au mers la secția de votare. În frunte cu pivotul Crina Pintea, câștigătoare de Champions League, jucătoarele au mers la vot și și-au exprimat opțiunea.

ADVERTISEMENT

VEZI VIDEO:

După ce au votat, tricolorele au avut mesaje de îndemn pentru românii care ezită să meargă la urne: “Am venit să votez, am făcut-o de fiecare dată am făcut-o și cred că este foarte important pentru toată lumea să facă acest lucru”, a declarat Pintea, care din acest sezon va evolua la CSM București după ce a câștigat Champions League cu Gyor.

Cristina Laslo a avut un mesaj mobilizator la ieșirea de la urne: “Am votat pentru că am dreptul să o fac. Am vrut să votez pentru că fac parte din generația care va trăi în România după aceste alegeri”

ADVERTISEMENT

România participă cu două echipe la trofeul Carpați! Angola și Japonia sunt celelalte echipe

În timp ce așteptau să intre în cabina de vot, fetelor li s-au cerut autografe. Între 29 iunie și 2 mai, la Brăila va avea loc trofeul Carpați, unde vor participa România A, România B, Angola şi Japonia. Este cea de-a 51-a ediție a turneului la care naționala României va participa cu ambele loturi.

Meciul de handbal feminin dintre Ungaria si Romania din cadrul Campionatului European de handbal din Franta, disputat la Nancy, miercuri, 12 decembrie 2018. © FOTO: Sorin Pana / Sport Pictures
Naționala feminină de handbal au fost la vot! Mesaje de mobilizare Fac parte din generația care va trăi în România după aceste alegeri

Pentru alegerile europarlamentare și referendum se primesc trei buletine de vot: unul pentru alegerile europarlamentare și alte două pentru referendum. Introducerea unui buletin de vot într-o altă urnă decât ce la care trebuie va atrage anularea acestuia. Urnele sunt deschise între orele 07:00 și 21:00, interval în care românii sunt invitați să voteze.

ADVERTISEMENT
  • 18.949.141 cetățeni cu drept de vot există în România
  • 18 ani este vârsta minimă la care se poate vota