Naționala României de tenis de masă a fost eliminată în semifinalele turneului preolimipic, care a avut loc la Gondomar (Portugalia), de câtre Slovacia, 2-3.
Naționala masculină a României de tenis de masă a pierdut partida cu Slovacia, 2-3, și a fost eliminată de la turneul preolimpic. Lotul compus din Ovidiu Ionescu, Hunor Szocs, Rareș Șipoș și Cristian Pletea a luptat cot la cot cu slovacii și au pierdut cu demnitate.
Într-o postare de pe Facebook-ul Federației Române de Tenis de Masă, elevii lui Viorel Filimon sunt consolați și le sunt mulțumițe eforturile depuse: „Capul sus! Naționala masculină a pierdut în semifinalele turneului preolimpic, care are loc la Gondomar”.
Meciul a început bine pentru România, iar cuplul Szocs Hunor – Cristian Pletea s-a impus cu 3-2 în fața cuplului slovac format din Valuch Alexander și Pistej Lubomir.
A doua victorie a românilor a fost adusă la simplu de Ovidiu Ionescu, care l-a învins fără drept de apel pe Valuch Alexander, cu scorul de 3-0. În partida decisivă, Hunor Szoccs a pierdut cu 0-3 în fața lui Wang Yang.
Naționala feminină de tenis de masă va juca vineri, 24 ianuarie, de la ora 12.00, împotriva Indiei (cap de serie numărul 17) pentru locul la Jocurile Olimpice de la Tokyo.