Sport

Naționala olimpică, cantonament în Spania înainte de Tokyo! Nouă stranieri pe lista preliminară

14.05.2021 | 16:27
Nationala olimpica cantonament in Spania inainte de Tokyo Noua stranieri pe lista preliminara
ADVERTISEMENT

Mirel Rădoi va duce naționala olimpică într-un cantonament în Spania înainte de turneul final de la Tokyo și va juca două meciuri amicale.


Stranierii pentru cantonamentul preolimpic

UPDATE, 14 mai, ora 16:27 / Staff-ul tehnic al echipei naționale olimpice a României a anunţat jucătorii din străinătate care se află pe lista preliminară pentru turneul final de la Tokyo.

ADVERTISEMENT

Cei nouă jucători aflați în atenția staff-ului tehnic pentru Jocurile Olimpice sunt următorii:

  • Alexandru Mățan (Columbus Crew/SUA)
  • Vlad Dragomir (Virtus Entella/Italia)
  • Radu Drăgușin (Juventus/Italia)
  • Denis Drăguș (Crotone/Italia)
  • Marius Marin (Pisa/Italia)
  • Louis Munteanu (Fiorentina/Italia)
  • Andrei Rațiu (Villarreal/Spania)
  • Alexandru Pașcanu (Ponferradina/Spania)
  • Alexandru Dobre (Dijon/Franța)

Știre inițială, 14 mai, ora 09:12

Reprezentativa noastră a picat într-o grupă accesibilă la Jocurile Olimpice din care mai fac parte selecționetele din Noua Zeelandă, Coreea de Sud și Honduras.

ADVERTISEMENT

Rădoi s-a arătat încrezător după tragerea la sorți, considerând că reprezentativa României are parte de o grupă din care se poate califica.

Cantonament în Spania pentru naționala olimpică

Federația Română de Fotbal încearcă să ofere cele mai bune condiții pentru naționala olimpică în vederea competiției din capitala Japoniei și a antamat un catonament în Spania, la Marbella, unde are programate și două jocuri amicale.

ADVERTISEMENT

Cantonamentul se va desfășura în perioada 31 mai – 9 iunie, iar adversarele ”tricolorilor” vor fi formațiile Mexicului și Australiei, selecționate calificate, deasemenea, la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

Primul amical va avea loc în 5 iunie împotriva Mexicului, în timp ce întâlnirea cu Australia se va desfășura trei zile mai târziu. Cele două partide se vor disputa la Marbella Football Center, de la 21:00, ora României.

ADVERTISEMENT
Naționala olimpică cantonament Spania
Așa arată baza sportivă Marbella Football Center. Sursă foto: frf.ro

Dică va fi șeful la Marbella

Pe perioada acestui stagiu de pregătire, ”tricolorii” vor fi cazați la Alanda Hotel Marbella. Având în vedere că prima reprezentativă are acțiune în perioada respectivă, echipa națională U23 a României va fi condusă de Nicolae Dică, antrenor în staff-ul condus de Mirel Rădoi. Dică va fi ajutat de staff-ul reprezentativei U21.

România va debuta la turneul final al Jocurilor Olimpice împotriva selecționatei Hondurasului. Programul complet al al Grupei B este următorul, cu mențiunea că diferenţa de fus orar între România şi Japonia este de minus şase ore:

Joi, 22 iulie

Noua Zeelandă – Coreea de Sud (ora locală 17:00, Kashima)

Honduras – România (ora locală 20:00, Kashima)

Duminică, 25 iulie

Noua Zeelandă – Honduras (ora locală 17:00, Kashima)

România – Coreea de Sud (ora locală 20:00), Kashima)

Miercuri, 28 iulie

România – Noua Zeelandă (ora locală 17:30, Sapporo)

Coreea de Sud – Honduras (ora locală 17:30, Yokohama)

Informațiile despre cele trei reprezentative sunt destul de puține, iar Mirel Rădoi și staff-ul său vor avea ceva de muncă pentru a studia adversarul. Primele două echipe din această grupă merg în sferturile de finală.

Probleme în alcătuirea lotului pentru Rădoi

La începutul lunii aprilie, selecționerul Mirel Rădoi a anunțat o listă cu peste 60 de fotbaliști aflați în vizor pentru a face parte din lotul final care va merge la Jocurile Olimpice, dar problema este că turneul final de la Tokyo nu are dată oficială în calendarul FIFA, iar cluburile pot refuza să lase jucătorii la națională.

Două dintre cele mai importante cluburi din Liga 1, FCSB și Universitatea Craiova, au lăsat să se înțeleagă că nu le vor permite fotbaliștilor să meargă la Tokyo, deoarece în aceaă perioadă se va face pregătirea pentru sezonul următor.

În plus, Mirel Rădoi a anunțat că patru cluburi din străinătate și-au exprimat deja refuzul de a-și lăsa jucătorii la Jocurile Olimpice, dar nu a dezvăluit despre cine este vorba.

ADVERTISEMENT