“Tricolorele” antrenate de Florentin Pera au fost extrem de fericite după succesul uriaș împotriva scandinavelor. Astfel că Naționala României s-a impus cu 25 – 23 în victoria cu Suedia de la Euro 2024 de handbal feminin.
După victoria României cu Suedia de la Euro 2024, pe rând, Bianca Bazaliu, Raluca Kelemen și Andreea Popa au oferit primele reacții. “Tricolorele” lui Florentin Pera s-au arătat extrem de bucuroase, dar și de încrezătoare în ceea ce va urma pentru naționala României de handbal feminin la Campionatul European.
“O victorie frumoasă, pe care ne-am dorit-o de la început și asta s-a văzut. Sunt atât de mândră că nu am cedat nici măcar o secundă. Vreau să le felicit pe fete și să le mulțumesc că acest grup minunat poate face orice. Dacă suntem împreună putem face orice.
Asta a contat cel mai mult. Am condus tot meciul, am văzut că ne-au egalat, dar nu am cedat nici măcar o secundă. Prin unitate am reușit, exact asta ne-am propus, să fim una lângă cealaltă, și în teren și în afara lui, și asta ne ajută.
Sincer, nici nu m-am gândit (n.r. că va lua titlul de MVP), atâta timp cât îmi ajut echipa nici nu mă interesează acest lucru. Mă bucur că am jucat bine, tot ce îmi doresc este să îmi ajut echipa și să fim învingătoare la final. Vreau să le mulțumesc colegelor pentru că datorită lor am luat titlul de cel mai bun jucător, mă simt onorată și fericită.
(n.r. Are naționala asta vreo limită?) Simt că putem ajunge foarte sus, avem un grup frumos și putem face orice împreună. (n.r. Vă gândiți la Viena, locul 3?) Normal, totul este posibil, de ce nu, trebuie să luăm fiecare meci parte în parte și să dăm tot. Și nu cred că una dintre noi se va da la o parte, chiar dacă intervine oboseală, intervin dureri.
Ieri un meci foarte greu, azi la fel, urmează meciul cu Ungaria, dar sunt sigură că niciuna dintre noi nu se va da nici măcar o secundă la o parte. Nu cred că am intrat de la început cu teamă și asta s-a văzut.
Eu am simțit astăzi un joc foarte calm, foarte organizat, foarte matur și cred că după Golden League nu ne dădea prea multă șansă și trebuie să fim realiști, dar noi azi am demonstrat că putem fi o echipă mare, care să se bată cu oricine. O să facem totul pentru noi, să fim cât mai sus și cred că vom reuși”, a declarat Bianca Bazaliu, declarată jucătoarea meciului.
“Mulțumim mult! Această victorie înseamnă foarte mult pentru noi. Îmi doream foarte mult să debutez, este primul meu meci la senioare și mă bucur mult că am făcut-o în această manieră și am putut să ajut echipa.
Mi-au spus să am încredere în mine (n.r. la finalul partidei, când a fost introdusă pe teren) și în fete până la final, pentru că vom obține un rezultat bun. Era un moment critic (n.r. la 22-22), dar echipa care era cel mai bine pregătită psihic câștiga. Noi azi am cedat! Sunt foarte mândră de colegele mele și mă bucur enorm de acest rezultat.
În mai puțin de 24 de ore am avut deja două partide, două partide foarte grele. În prima, deși am rezistat destul de bine cu Franța, pe final ne-au bătut prin experiența lor. Astăzi, la fel, am întâlnit o echipă a Suediei foarte experimentată, dar până la urmă am reușit să facem față cu brio acestui meci.
Noi luăm totul pas cu pas, asta facem de când am venit aici. Așa am făcut și azi, am luat pas cu pas. Avem o echipă incredibilă, pentru că suntem o echipă foarte unită și asta ne dă putere. De asta am reușit acest rezultat bun astăzi.
Întâlnim Ungaria la ea acasă, dar nu ne vom da la o parte. Sperăm și așteptăm cât mai mulți români care să ne împingă de la spate, cum au făcut-o până aici. Vrem să ajungem cât mai departe, luăm totul pas cu pas și vrem să ajungem cât mai departe. A fost un joc psihic (n.r. la lovitura de 7 metri apărată în minutul 2) și mă bucur că am putut să îmi ajut echipa”, a spus și Raluca Kelemen la finalul victoriei cu Suedia.
“Am spus că vom încerca să dăm tot ceea ce avem mai bun și să facem un meci excelent și iată că am reușit să câștigăm acest meci aproape imposibil. Sunt foarte fericită. Le-am surprins pe suedeze cu o defensivă care a fost mai puternică decât în partidele precedente. Sunt foarte mândră de echipa mea.
Suntem foarte mândre de performanța pe care am reușit-o până în momentul acesta. Știam că va fi un meci dificil. Sunt foarte fericită că am câștigat acest meci, chiar dacă multă lume nu ar fi crezut. Nici noi nu am crezut 100%, dar până la urmă am reușit să ne impunem”, a fost declarația Andreei Popa.