Naționala de fotbal a României va disputa partida România – San Marino pe data de 18 noiembrie, ora 21:45, pe stadionul „Ilie Oană” din Ploiești. Meciul contează pentru etapa a 10-a a Grupei H din preliminariile Campionatului Mondial 2026. Prin această alegere, tricolorii se vor muta temporar de pe Arena Națională, stadionul tradițional al echipei naționale, pentru confruntarea cu San Marino.
Naționala României se pregătește să revină pe stadionul „Ilie Oană” din Ploiești, o arenă care a devenit în ultimii ani o alternativă importantă la Arena Națională. Meciul cu San Marino, programat în luna noiembrie, readuce „tricolorii” într-un oraș unde echipa a cunoscut momente importante, dar și rezultate mai puțin fericite. Unul dintre cele mai recente meciuri disputate de România la Ploiești a avut loc pe 2 iunie 2021, într-o partidă amicală contra Georgiei.
Atmosfera a fost una specială, pentru că partida a marcat revenirea suporterilor în tribune după mai bine de un an de restricții. În ciuda entuziasmului din tribune, rezultatul nu a fost cel așteptat: „tricolorii” au pierdut cu 1-2, singurul gol al României fiind reușit de Andrei Ivan. Meciul a fost marcat de momente tensionate, printre care un penalty ratat de același Ivan și eliminarea lui Florin Tănase.
Anterior, stadionul „Ilie Oană” a găzduit și alte confruntări oficiale sau amicale ale echipei naționale, printre care partida din Liga Națiunilor cu Lituania și un duel de calificare cu Armenia. Chiar dacă nu toate rezultatele au fost perfecte, arena din Ploiești a oferit mereu o atmosferă aparte, iar apropierea tribunei de teren a transformat-o într-un loc unde suporterii pot fi cu adevărat „al doisprezecelea jucător”. Totuși, gazonul echipei Petrolul Ploiești a fost aspru criticat de rivalele din SuperLiga. Suprafața de joc a arătat rău inclusiv la Petrolul – Rapid, scor 0-1, în etapa a 11-a din campionat.
În prezent, România se află pe locul 3 în Grupa H a preliminariilor pentru Campionatul Mondial din 2026. „Tricolorii” au acumulat 7 puncte în cele cinci meciuri disputate până acum, cu două victorii, un egal și două înfrângeri. Succesele au venit în fața Ciprului și celor din San Marino, în timp ce înfrângerile au fost suferite contra Bosniei și Herțegovinei și Austriei. Egalul cu Cipru, 2-2, a fost considerată ca fiind ca o înfrângere, asta după ce tricolorii au avut un avans de două goluri, fără a putea însă să-l păstreze până la final.
Clasamentul în Grupa H arată nefast pentru România: Bosnia, pe primul loc, cu 12 puncte din 15 posibile, Austria pe locul 2 cu punctaj maxim, 12 puncte din 12 posibile. România mai are de jucat în Bosnia, acasă cu Austria și tot pe teren propriu, cu San Marino. Din fericire, tricolorii mai au și varianta barajului de calificare la Cupa Mondială, asta după prestația excelentă din Liga Națiunilor care ne-a asigurat acest prilej.