Jucătorii de la U19, încurajaţi înainte de Turul de Elită: “Vor ajunge la prima reprezentativă”

Mirela Apostol   
in Fotbal intern
20/03/2018, 10:54
Jucătorii de la U19, încurajaţi înainte de Turul de Elită: “Vor ajunge la prima reprezentativă”

Cu două zile înaintea debutului la Turul de Elită, jucătorii naţionalei Under 19 a României au luat masa alături de fotbaliştii reprezentativei de seniori şi staff-ul lui Cosmin Contra.

“Este important ca juniorii talentaţi să ştie că noi, staff-ul naţionalei mari, îi urmărim cu atenţie şi ne preocupăm de dezvoltarea lor. În cele din urmă, cei mai buni vor ajunge cât de curând la prima reprezentativă şi este nevoie să îi încurajăm mai ales înaintea unui turneu de calificarea atât de important”, a spus selecţionerul Cosmin Contra.

Selecţionerul Adrian Boingiu a convocat 21 de jucători pentru Turul de Elită:

Portari: Andrei Vlad (FCSB), Alexandru Costache (Concordia Chiajna), Marian Aioani (Chindia Târgovişte)

Fundaşi: Vladimir Screciu (CS U Craiova), Tudor Băluţă (FC Viitorul), Constantin Dima (Sepsi Sf. Gheorghe), Robert Neciu (FC Viitorul), Andrei Truşescu (AS Roma/Italia), Denis Haruţ (ACS Poli Timişoara)

Mijlocaşi: Vlad Dragomir (Arsenal FC/Anglia), Radu Boboc (FC Viitorul), Marco Dulca (Swansea/Ţara Galilor), Rareş Lazăr (CS Mioveni), Liviu Gheorghe (Dinamo Bucureşti), Claudiu Micovschi (Genoa FC/Italia), Olimpiu Moruţan (FC Botoşani), Alexandru Măţan (FC Viitorul), George Merloi (Rennes/Franţa)

Atacanţi: Denis Drăguş (FC Viitorul), Andrei Sîntean (Slavia Praga/Cehia), Robert Moldoveanu (Dinamo Bucureşti)

Naţionala U19 a României va disputa trei jocuri contra Serbiei (21 martie), Suediei (24 martie) şi Ucrainei (27 martie) pentru calificarea la EURO 2018. Doar locul 1 din grupă va merge la turneul final din Finlanda.