News

Naufragiu pe Dunăre! Șapte turiști au murit și 19 sunt dispăruți după scufundarea unui vapor la Budapesta

30.05.2019 | 08:48
Echipele de căutare au continuat toată noaptea eforturile de salvare. Sursă foto - facebook

Tragedie pe Dunăre acolo unde a avut loc un naufragiu! Nu mai puțin de șapte persoane au murit, iar alte 19 sunt, în mod oficial, date dispărute după ce un vapor cu turişti sud-coreeni la bord s-a scufundat la Budapesta. Autorităţile asiatice, dar și cele din Ungaria au confirmat tragedia, una petrecută în timpul unui voiaj de croazieră. Cele două țări nu exclud varianta unei coliziuni. Potrivit ministerului sud-coreean de Externe, 33 de cetăţeni sud-coreeni se aflau la bord, 19 au fost daţi dispăruţi, iar şapte persoane au fost salvate.

Naufragiu pe Dunăre!

”Şapte persoane au fost spitalizate într-o stare stabilă”, a precizat un reprezentat al unității medicale. Trebuie specificat că în ambarcaţiune se aflau, de asemenea, membri ai echipajului ungar. Mihaly Toth, un purtător de cuvânt al proprietarului vaporului, a declarat că vaporul nu avea probleme tehnice. ”Era o vizită turistică de rutină. Nu ştim nimic despre ceea ce s-a întâmplat. Autorităţile anchetează. Tot ceea ce ştim este că s-a scufundat repede”, a subliniat acesta.

Presa din Ungaria nu a ezitat și a scris că vaporul, de 26 de metri lungime, s-a scufundat după ce a intrat în coliziune cu o altă ambarcaţiune, în apropierea Parlamentului din Budapesta. Și Seulul a evocat, de asemenea, o coliziune cu un alt vapor de croazieră. Cu toate acestea, cauzele oficiale ale accidentului nu au fost comentate de vreo sursă oficială ungară. Un martor ocular a precizat că că vaporul, cu o capacitate totală de 60 de pasageri, a fost lovit în partea din spate de o altă ambarcațiune de croazieră de talie mare.

Naufragiu pe Dunăre! Vapor
Șapte oameni au murit în naufragiu. Sursă foto – facebook

Misiune dificilă de salvare

Trebuie specificat că o ploaie torențială care s-a abătut peste Budapesta încă de la începutul lunii mai, apoi un curent puternic ce se înregistrează pe Dunăre, complică din plin sarcina salvatorilor care au preconizat un bilanţ mai mare al persoanelor decedate. Temperatura apei este de 10-15 grade Celsius. Căutările au continuat în noaptea de miercuri spre joi, iar scafandri interveneau într-o vastă porţiune a fluviului

După mai multe ore de căutare, epava a fost localizată în apropiere de podul Margareta. De remarcat că accidentul a avut loc miercuri, ora locală 22.00 (23.00, ora României), între Podul cu Lanţuri, cel mai celebru din Budapesta, şi Podul Margareta, care leagă vechiul oraş Buda de districtul Pesta. De altfel, discutăm despre un sector în care au loc des excursii fluviale turistice, şi unde atracţia principală este Parlamentul Ungariei, iluminat noaptea, a cărui siluetă se ridică pe malul de est al Dunării.

 

Tags: