News

Nava românească de care s-a ales praful. Trebuia să fie mândria Galațiului, să facă croaziere pe Dunăre, dar a ajuns doar un morman de lemne putrezite

În loc să fie o veritabilă mândrie a Galațiului, Pânzarul Moldovenesc, nava românească simbol a zonei, este astăzi o ruină. Care sunt cauzele.
15.11.2024 | 08:31
Nava romaneasca de care sa ales praful Trebuia sa fie mandria Galatiului sa faca croaziere pe Dunare dar a ajuns doar un morman de lemne putrezite
Pânzarul moldovenesc, nava românească ajunsă o ruină. Simbolul Galațiului, un morman de lemne putrezite. Sursa foto: Europa Liberă / colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Nava românească menită să dezvolte puternic din punct de vedere turistic zona Galațiului, prin croaziere pe Dunăre, a devenit o ruină. Cauzele care au dus la această situație tristă.

Pânzarul moldovenesc, nava românească ajunsă o ruină. Simbolul Galațiului, un morman de lemne putrezite

Povestea navei Pânzarul Moldovenesc are ca punct de pornire anul 2004. În urmă cu exact două decenii, în Galați a avut loc un eveniment grandios: lansarea la apă a Pânzarului Moldovenesc.

ADVERTISEMENT

Nava se voia a fi o o replică a corăbiilor din flota lui Ștefan cel Mare. S-au investit circa 600.000 de lei în acest proiect, care trebuia să devină un simbol al orașului și un punct de atracție turistică.

Planul era ca ambarcațiunea să navigheze pe apele Dunării și să facă croaziere pentru turiștii ajunși în zonă. Din păcate, ca în foarte multe situații, Pânzarul a ajuns să putrezească la propriu pe malul Dunării.

ADVERTISEMENT

Ulterior, vaporul a mai fost scos pe apă la Zilele Marinei din anii 2005 și 2006. Ba chiar a trecut de un set de probe pe Marea Neagră. Cu toate acestea, pânzarul nu a devenit niciodată sursa de venituri pe care o anticipau autoritățile locale Galați.

ADVERTISEMENT

Treptat, cu trecerea anilor, lipsa de interes și o serie de incidente au degradat structura pânzarului. În vara lui 2009, nava a fost preluată direct în subordinea Consiliului Județean.

A primit 60.000 de lei pentru reparații. Degeaba însă. În 2011, o mașină de gunoi lovea Pânzarul aflat pe uscat. Îi era afectată o parte din structură. Cârpit în cel mai pur stil românesc, Pânzarul Moldovenesc avea, pe 15 august 2011, de Ziua Marinei, ultima sa apariție pe apă.

ADVERTISEMENT

În prezent, ruina Pânzarului zace într-un colț al șantierului naval din Galați

De-a lungul ultimilor 20 de ani, în nava simbol de la malul Dunării s-a investit echivalentul a trei sferturi de milion de euro. Cu toate acestea, Pânzarul putrezește pur și simplu pe uscat.

Incapabile să facă ceva, autoritățile locale au pasat mereu trista corabie dintr-o parte în alta. De la un an la altul, din vas au dispărut sistemul GPS, radarul și sonarul. În plus, în instalația de răcire a motorului lăsată neprotejată, a intrat apă. În 2024, ruina vasului care trebuia să facă croaziere pe Dunăre se află abandonată într-un colț al șantierului naval Galați, notează Europa Liberă.