NBA-ul este în doliu! Meciurile au început cu momente de reculegere în onoarea lui Kobe Bryant. Veteranul Tyson Chandler plângea pe bancă. VIDEO emoționant

Eduard Nicolae Popa   
în Baschet
26/01/2020, 23:46
NBA-ul este în doliu! Meciurile au început cu momente de reculegere în onoarea lui Kobe Bryant. Veteranul Tyson Chandler plângea pe bancă. VIDEO emoționant
Momente de reculegere în NBA în urma decesului lui Kobe Bryant *foto: captură twitter

Trecerea în neființă a legendarului Kobe Bryant a venit ca un șoc pentru lumea baschetului. Cu toate acestea, NBA a luat decizia de a nu suspenda meciurile de astăzi, iar partidele care s-au jucat duminică au avut parte de momente emoționante la început.

Horia IVANOVICI e "Fan ROMÂNIA"! Noua emisiune, cu invitaţi de marcă, este zilnic LIVE VIDEO pe facebook.com/HoriaIvanovici şi pe canalul de youtube! Abonează-te, dă SUBSCRIBE şi SEE FIRST la cele două canale!

Astfel, la meciul desfășurat între Denver Nuggets și Houston Rockets, dar și la începutul celui jucat între San Antonio Spurs și Toronto Raptors au avut loc momente de reculegere.

Echipele din NBA au făcut abateri de 24 de secunde, în onoarea lui Kobe Bryant

Astfel, ambele partide care s-au jucat la „matineu” în această duminică au început cu momente de reculegere în onoarea celui care a fost poreclit „The Black Mamba (Mamba Neagră)”.

Cei de la Denver Nuggets au avut neplăcuta onoare de a deschide meciul chiar în momentul în care s-a aflat de moartea lui Kobe. O arenă întreagă de aproape 20.000 de fani au ținut un moment de reculegere în onoarea lui Bryant, jucător care, în 2009, a „furat” șansa mult visată pentru un titlu celor de la Nuggets.

Veteranul Tyson Chandler, pivotul celor de la Houston Rockets care a jucat alături de Kobe Bryant la Olimpiada din 2012, a izbucnit în lacrimi pe bancă:

În Texas, la meciul dintre San Antonio Spurs și campioana en-titre Toronto Raptors, ambele echipe au decis să aducă un omagiu celui care a fost Kobe Bryant.

Astfel, formațiile au început partida cu câte o abatere de 24 de secunde, simbolizând numărul pe care l-a purtat Kobe pe tricou în a doua parte a carierei sale.

Kobe Bryant a murit duminică, 26 ianuarie, într-un accident de elicopter, în timp ce o ducea pe fiica sa, Gianna (13 ani) la un meci de baschet. Alături de el s-au aflat și o colegă a fiicei sale și tatăl acesteia.

Kobe Bryant a fost de 5 ori campion NBA (2000, 2001, 2002, 2009, 2010), de 18 ori All-Star, MVP al ligii în 2008 și de două medaliat olimpic cu aur (2008, 2012).

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles