Administrația președintelui Donald Trump ar vrea ca SUA să renunțe la poziția de comandant militar al NATO în Europa, potrivit NBC News care citează doi oficiali din domeniul apărării, dar și o notă de informare a Pentagonului care a ajuns în atenția jurnaliștilor.
Dacă această măsură va fi implementată, liderul SUA ar pune capăt unei tradiții de aproape 75 de ani. Decizia ca un general american de patru stele să dețină controlul asupra operațiunilor NATO pe teritoriul european a fost luată în perioada președinției lui Dwight Eisenhower, eroul al celui de-al Doilea Război Mondial.
Totul ar face parte din planul de reducere privind costurile Departamentului Apărării, urmând astfel să fie făcute restructurări a comandamentelor de luptă, inclusiv renunțarea la rolul de comandant militar al NATO în Europa, denumit SAUCEUR în limbaj militar, arată sursa citată.
Funcția este deținută în prezent de general, cel care a fost și principalul comandant care a supravegheat ajutorul oferit Ucrainei în conflictul militar cu Moscova. Nu se știe cu exacitate când ar putea fi finalizat planul de reorganizare și ce modificări ar mai fi aduse.
Măsura este criticată de amiralul în retragere James Stavridis, cel care a fost SACEUR și șef al Comandamentului European, în perioada 2009-2013. Acesta atenționează că mișcarea administrației Trump ar putea fi interpretată de țările europene drept un „semnal semnificativ al părăsirii alianței”.
„Ar fi o greșeală politică de proporțiii și odată ce renunțăm la ea (n.r. funcția de comandant suprem aliat al NATO), nu o vor da înapoi. Am pierde o cantitate enormă de influență în cadrul NATO, iar acest lucru ar fi văzut, în mod corect, ca fiind probabil primul pas către părăsirea completă a Alianței”, a transmis Stavridis într-un e-mail pentru NBC News.
Rolul de comandant militar al NATO în Europa a fost deținut, de-a lungul timpului, de unii dintre cei mai importanți lideri miilitari ai SUA. Pe lângă Stavridis sunt amintiți Alexander Haig, John Shalikashvili, care a devenit președinte al șefilor de stat major, dar și Wesley Clark.
Restructurarea comandamentelor de luptă ar putea avea loc după ce administrația Trump a redus cheltuielile și a concediat angajați din guvernul federal. Totodată, președintele SUA a afirmat în nenumărate rânduri că vrea ca celelalte state NATO să se implice mai mult în apărarea Europei. Cel mai probabil, dacă America va renunța la SAUCEUR, țările NATO vor alege statul care va propune comandantul.