Foarte mulți jucători cu origini în țara noastră evoluează în străinătate. Nu numai în campionate din Europa, ci și departe, peste ocean, în Major League Soccer (MLS), sunt conaționali care îmbracă tricourile unor echipe de club de primă divizie. Din păcate, nu toți vor să mai aibă de-a face cu fotbalul nostru. Cine e românul care a jucat contra lui Messi și refuză să joace pentru România.
Fotbalul românesc, în special cel intern, este ”invadat” de o multitudine de jucători străini. La echipele din SuperLiga au venit, în ultimii ani, foarte mulți fotbaliști din afara granițelor. În acest context, dezvoltarea și mai ales apariția de talente autohtone au de suferit. Oficialii FRF admit această mare problemă și încearcă să caute jucători români talentați care joacă în afară.
Prezent în platoul FANATIK SUPERLIGA, Mihai Stoichiță (72 de ani), directorul tehnic al FRF, a dezvăluit faptul că a remarcat un jucător de origine română care joacă în SUA și chiar a încercat să intre în contact cu acesta pentru a vedea dacă este dispus să evolueze pentru România. Din păcate, de peste ocean nu a venit răspunsul dorit de cei de la FRF.
Fotbalistul aflat în discuție este Andrei Chirilă (18 ani), fundaș central cu meciuri în MLS, inclusiv un duel contra lui Messi. ”Andrei Chirilă, corespondența pe care o avem cu el, de acum 4 zile, ne spune că are alte opțiuni. (n.r Adică să nu joace pentru naționala României?) Exact. Ce să faci”, a spus Stoichiță.
Oficialul FRF a dezvăluit apoi ce răspuns a primit forul din România de la clubul lui. Cei de la FC Cincinnati au informat federația de la București: ”Cu părere de rău, jucătorul nostru are alte opțiuni”. FRF-ul nu s-a oprit aici și a cerut explicații clubului din MLS: ”Bine, dacă are opțiuni, vrem să aflăm care sunt alea, că nu înțeleg. Și am cerut explicații”.
Andrei Chirilă este un fundaș central cu dublă cetățenie româno-americană de la FC Cincinnati (MLS). S-a născut pe 15 august 2008 în Allentown, Pennsylvania. La doar 18 ani ai săi, măsoară deja 1,91 m. Este stângaci și joacă cu numărul 88 pe tricou. Chirilă este un produs al academiei FC Cincinnati. Acesta mai are un frate, Ștefan Chirilă (19 ani), care este legitimat tot la Cincinnati.
În acest sezon de MLS, Andrei Chirilă are deja 10 meciuri, un gol și o pasă de gol. Duminică, 13 septembrie, românul a avut o evoluție foarte bună contra lui Charlotte, în etapa a 25-a. Acesta a dat o pasă de gol într-un duel spectaculos al echipei sale, încheiat cu scorul de 3-3. Fratele lui, Ștefan Chirilă, a fost doar rezervă în acest joc.