„Ne-am împrumutat ca să-l ducem la fotbal”! Mihnea Rădulescu, povestea cutremurătoare din spatele ascensiunii: „Am plâns în hohote la gol!”

În spatele unui fotbalist care începe să-și facă loc în fotbalul mare există, de multe ori, o poveste pe care oamenii nu o văd. În cazul lui Mihnea Rădulescu, această poveste începe cu o minge pe care o lovea când încă nu știa să meargă și trece prin anii în care părinții au făcut sacrificii pentru ca fiul lor să poată continua să joace fotbal. Mihaela și Marius Rădulescu au fost lângă el la fiecare pas, de la primele antrenamente și turnee pentru care familia a trebuit să se împrumute, până la accidentarea gravă care i-a pus cariera pe pauză și perioada dificilă a recuperării. Pentru FANATIK, cei doi au rememorat momentele care au marcat drumul lui Mihnea, dar și ziua în care un gol marcat la debut a transformat un meci de fotbal într-una dintre cele mai emoționante amintiri ale familiei.

Un an de la momentul în care totul s-a oprit în familia Rădulescu: „Am văzut că s-a prăbușit”

Mihaela Rădulescu are 54 de ani și este asistentă medicală la Spitalul Municipal din Ploiești, în timp ce Marius Rădulescu, în vârstă de 56 de ani, este antrenor la o echipă de fotbal din Liga 4. Sunt părinții lui Mihnea și oamenii care i-au urmărit îndeaproape fiecare pas făcut în fotbal, de la primele mingi lovite în copilărie până la perioada actuală de la Universitatea Craiova.

Pe 5 octombrie se împlinește un an de la una dintre cele mai grele zile din viața familiei Rădulescu. Mihnea era pe teren la Arena Națională, într-un meci dintre FCSB și Universitatea Craiova, echipa actuală a tânărului, iar părinții săi urmăreau partida chiar din primul rând. Mama Mihaela a observat înaintea momentului fatidic că fiul ei șchiopăta și i-a atras atenția soțului, fără să-și imagineze că, doar câteva minute mai târziu, avea să urmeze una dintre cele mai mari spaime ale familiei: „Uite, pe Mihnea cred că îl doare genunchiul, de ce nu-i zice nimic domnului doctor”, i-a spus ea lui Marius (n.r. tatăl).

Mihnea a continuat să joace, însă la un moment dat s-a prăbușit pe teren. Pentru mama lui, care îl privea de la doar câțiva metri, imaginile au fost cu atât mai greu de suportat. Au urmat investigațiile medicale și vestea că fotbalistul suferise o ruptură de ligament încrucișat, iar ceea ce până atunci fusese o zi obișnuită de fotbal avea să se transforme într-o perioadă lungă și complicată pentru întreaga familie.

Digi24.ro

VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi

După meci, Mihnea a avut însă o reacție care le-a arătat părinților săi cât de puternică este legătura lui cu fotbalul. În loc să se lase copleșit de vestea accidentării, le-a transmis clar că nu acceptă ideea de a nu mai juca: „Mami, nu înțelegi că nu accept să nu joc fotbal? Domnul doctor mi-a zis că am ruptură de ligament încrucișat și că o să vedem RMN-ul”, i-a spus Mihnea mamei sale, după cum ne-a povestit aceasta.

Digisport.ro

"Cutremur" în Europa: UEFA, gata să excludă gigantul de 1,5 miliarde de euro din toate competițiile!

Patru luni la Craiova pentru recuperarea lui Mihnea: „Am fost tot timpul alături de el”

Mihaela a încercat să-i transmită încredere, în timp ce familia s-a mobilizat pentru perioada care urma. Marius a rămas timp de patru luni la Craiova, alături de fiul său, pentru a-i fi aproape în recuperare, în timp ce Mihaela a făcut naveta între Ploiești și Craiova, pentru că trebuia să-și continue activitatea de asistentă medicală la Spitalul Municipal din Ploiești.

A fost o perioadă în care familia a trebuit să-și împartă timpul între serviciu, drumuri, recuperare și grija permanentă pentru Mihnea. Când acesta a fost externat și s-a întors în România, mama lui a ținut să-i fie din nou alături și i-a pregătit o surpriză în fața apartamentului. Pentru familia Rădulescu, fiecare etapă a recuperării a fost trăită împreună.

„În ziua în care s-a externat și a venit în țară de la spital nu i-am spus că voi merge acolo. Când a venit de la aeroport, am apărut și eu în fața blocului și tare plăcut surprins a fost. Am fost tot timpul alături de el, l-am încurajat și totul a decurs ok. Acum se antrenează extraordinar de bine, staff-ul i-a spus că e bine, că sunt mulțumiți de el la antrenament. Îi mulțumim lui Dumnezeu că s-a recuperat complet, 100%“, a mai povestit Mihaela Rădulescu, pentru FANATIK.

Universitatea Craiova a fost alături de Mihnea Rădulescu la fiecare pas

În tot acest timp, familia nu a fost singură. Mihaela vorbește cu o recunoștință aparte despre oamenii de la Universitatea Craiova, care s-au implicat în recuperarea lui Mihnea și au făcut ca perioada de după accidentare să fie mai ușor de traversat.

„Staff-ul a fost impresionant. Veneau acasă, îl luau cu mașina la recuperare, îl aduceau înapoi. Medicamentele erau întotdeauna disponibile. Dacă avea nevoie de o sticlă de apă la 12 noaptea, cineva îi aducea”, a povestit mama fotbalistului.

Pentru familie, atenția primită nu a însemnat doar sprijin medical. A fost sentimentul că Mihnea nu este singur într-o perioadă în care un fotbalist de vârsta lui putea foarte ușor să se lase copleșit de gândul că a pierdut luni importante din carieră. În mod special, mama jucătorului Universității Craiova îl amintește pe Alin Burileanu, fizioterapeutul care s-a ocupat de recuperarea lui Mihnea și care, spune ea, a avut grijă de băiat ca de propriul copil: „Vreau să-i mulțumesc lui Alin Burileanu, fizioterapeutul lui, care a avut grijă de el ca de propriul copil. Nu avem cuvinte să le mulțumim tuturor celor de la club. Eu m-am rugat pentru toți.”

Acum, când Mihnea se antrenează din nou fără probleme și încearcă să-și câștige minutele la Universitatea Craiova, toate aceste luni de recuperare au rămas în urmă. Pentru părinții lui, însă, ele nu vor fi niciodată uitate.

Mingea a apărut în viața lui Mihnea înainte să învețe să meargă

Dacă există un lucru care îi face pe părinții lui Mihnea să vorbească despre copilăria lui cu zâmbetul pe buze, acela este felul în care fotbalul a apărut în viața lui aproape fără să fie împins de nimeni de la spate. Mihaela își amintește că băiatul avea doar opt luni când, în timp ce îl ținea de mâini pentru a-l ajuta să învețe să meargă, i-a pus în față o mică minge de ping-pong. Mihnea a lovit-o cu piciorul stâng.

Câteva luni mai târziu, când avea 11 luni și mergea deja singur, a primit o minge mai mare, de tenis, în curte. Reacția a fost aceeași: mingea trebuia lovită: „Puteam să-i cumpăr orice cadou mare, orice lucru scump, dar o mingiuță îi aducea cea mai mare bucurie. Numai cu mingea se juca”, își amintește Mihaela Rădulescu.

La șapte ani, tatăl a decis că este momentul ca pasiunea copilului să fie pusă la încercare într-un cadru organizat. L-a dus la fotbal și i-a spus antrenorului să-l testeze, fără să-i ceară vreun favor și fără să-i promită că băiatul va rămâne: „I-am spus antrenorului: dacă e bun, ține-l, dacă nu, nu are rost să pierdem timpul.” După aproximativ trei săptămâni, răspunsul a venit. Antrenorul le-a transmis părinților că Mihnea trebuie să rămână. Îl remarcase pentru faptul că putea juca foarte bine cu ambele picioare și, mai ales, pentru rezistența sa fizică. Din acel moment, copilul care își petrecuse primii ani ai vieții cu mingea la picior a început să meargă, pas cu pas, spre fotbalul de performanță.

Pasiunea lui Mihnea pentru fotbal a fost încurajată nu doar de părinți, ci și de fratele său mai mare, Alexandru Rădulescu, care are zece ani în plus. Legătura dintre cei doi este una specială, iar Alexandru a fost și omul care l-a ajutat pe Mihnea să pună pentru prima dată mâna pe un trofeu (n.r. Cupa României câștigată de Petrolul în 2013). Un detaliu care capătă și mai multă însemnătate, când cei doi frați își sărbătoresc zilele de naștere la doar opt zile distanță: Alexandru este născut pe 25 septembrie, iar Mihnea pe 17 septembrie.

Primul turneu a costat 1.000 de lei. Familia nu avea banii, dar Mihnea trebuia să meargă neapărat!

Drumul nu a fost, însă, nici pe departe unul lipsit de sacrificii. Familia Rădulescu nu avea o situație financiară care să-i permită să suporte fără probleme toate cheltuielile unui copil care făcea fotbal. Marius și Mihaela aveau deja și un al doilea copil, iar banii trebuiau împărțiți între toate nevoile familiei.

Primul turneu important la care Mihnea trebuia să participe costa aproximativ 1.000 de lei. Pentru familia Rădulescu, suma era una considerabilă. Prima reacție a fost de panică: pur și simplu nu aveau banii necesari! A urmat, însă, decizia care avea să definească, într-un fel, întreaga relație a familiei cu fotbalul lui Mihnea. Au făcut rost de bani împrumut și l-au trimis la turneu. Părinții au plătit participarea lui Mihnea și și-au organizat separat cazarea, pentru ca el să poată avea parte de șansa de care avea nevoie. Iar efortul nu a fost în zadar. Mihnea a fost desemnat cel mai bun jucător al turneului.

„Nu conta niciun ban. Datoriile nu mai contau. A fost o perioadă grea, pentru că trebuia să susținem și fotbalul și toate cheltuielile casei. Totuși, în același timp, vedeam ce poate să facă. Noi spuneam că Mihnea o să ajungă la un club mare. Toată lumea, de la rude, cunoștiințe, vecini, când îl vedeau cum se joacă singur cu mingea la poartă, zicea că sigur acest copil va ajunge mare, pentru că e talentat deja de la vârsta asta. La mare, când mergeam, el nu era interesat de apă, plajă, ci doar se juca fotbal pe nisip, cu alți copii.”, povestește cu emoție în glas mama lui Mihnea.

De unde vine porecla „Beleaua” a tatălui lui Mihnea Rădulescu

Marius Rădulescu nu este doar omul care și-a dus copilul la primul antrenament. Este și un personaj aparte în poveștile familiei, mai ales datorită unei porecle care i-a fost dată de prieteni și colegi: „Beleaua”. Motivul este simplu. De-a lungul timpului, oriunde mergea cu echipa și făcea o predicție despre ce avea să se întâmple într-un meci, lucrurile ajungeau, într-un fel sau altul, să se confirme.

La Universitatea Craiova, înaintea unui meci, Marius le-a spus celor din jur că Elisor va intra și va marca în cinci-șase minute. Așa s-a întâmplat. La România – Bosnia, când Bosnia conducea cu 2-1, a spus că partida se va termina 4-2 pentru Bosnia. Scorul final a fost exact acesta. De aici și „Beleaua”, o poreclă care a rămas în familie și în cercul celor care îl cunosc.

„Pe unde mergeam cu echipa, absolut tot ce ziceam, fie pozitiv, fie negativ, se adeverea. Și acum, de exemplu, când merg la meciurile Craiovei, zic – Pariu că azi intră Elisor și marchează în cinci-șase minute -. Chiar așa a fost, n-a intrat bine că a și marcat. Și la meciul România – Bosnia, când era 2-1 am zis că sigur vom lua 4 în acel meci. Și a fost 4-2. Și așa mi-au dat prietenii și colegii de la fotbal acea poreclă, „beleaua“, a povestit tatăl lui Mihnea, vizibil amuzat.

„Să nu păcălești fotbalul!” Lecția pe care Marius i-a tot repetat-o lui Mihnea

Poate mai important decât orice pronostic este, însă, un sfat pe care Marius i l-a dat fiului său de când acesta era copil: fotbalul nu trebuie păcălit! Acesta și-a adus aminte că au existat situații în care antrenorul nu putea ajunge la un antrenament, inclusiv din cauza programului de la școală. În astfel de momente, unii copii nu mai acordau aceeași atenție pregătirii. Marius îi spunea lui Mihnea să facă exact opusul.

„Indiferent cine te antrenează, chiar dacă vine un străin de pe stradă, tu trebuie să te antrenezi corect. Pentru că fotbalul te va păcăli dacă tu păcălești fotbalul”. Este una dintre ideile pe care tatăl său spune că i le-a repetat constant, indiferent de nivelul la care juca. Pentru că talentul poate deschide ușa, însă munca este cea care îl ține pe un fotbalist în fotbalul de performanță.

Ziua în care un gol a fost cel mai frumos cadou de ziua tatălui

Una dintre cele mai puternice amintiri ale familiei este legată de debutul lui Mihnea împotriva Sloboziei, la Clinceni. A fost primul său meci și a venit cu gol. Dar ceea ce a urmat după reușită a transformat momentul într-o amintire pe care Marius Rădulescu nu o va uita niciodată. Mihnea și-a ridicat tricoul și a arătat mesajul pe care îl pregătise special pentru tatăl său: „La mulți ani, tată! Te iubesc!”

„Am plâns în hohote. Nu pot să descriu ce am simțit. Și acum, când mă gândesc la momentul ăla, îmi vine să plâng”, spune Marius.

Povestea are însă și o parte pe care doar mama lui Mihnea o știa înainte ca meciul să înceapă. Înaintea partidei, Mihnea a sunat-o pe Mihaela și a întrebat-o unde este tatăl lui. Marius era la piață. Atunci, fiul său i-a spus că tăiase mânecile unui tricou și scrisese mesajul pentru tatăl său. A rugat-o să nu-i spună nimic lui Marius și i-a mai mărturisit ceva: avea senzația că va marca.

Mihaela a păstrat secretul. A urmărit meciul alături de soțul ei, iar când Mihnea a înscris și și-a ridicat tricoul, emoțiile au devenit imposibil de controlat. Au plâns amândoi: „M-a sunat pe video atunci și mi-a povestit tot. Uitându-mă cu soțul la meci și când am văzut că a dat și gol, am izbucnit amândoi în plâns. Abia apoi i-am povestit lui Marius toate cele.“

Familia Rădulescu, sprijin necondiționat pentru Mihnea

Astăzi, părinții lui Mihnea încearcă să-i ofere ceea ce consideră că are nevoie cel mai mult un fotbalist aflat la început de drum: liniște și siguranță. Înaintea meciurilor, există aproape întotdeauna un moment în care Mihnea îi sună pe video. Le arată unde se află, le spune că a ajuns la stadion și vorbește cu ei. Nu este nevoie de discursuri lungi. Mesajul este mereu legat de muncă și de faptul că trebuie să fie pregătit indiferent dacă va intra sau nu pe teren.

„Îi spunem să se antreneze, pentru că asta e cel mai important. Îl susținem indiferent dacă joacă sau nu. El trebuie să fie pregătit pentru el, să fie pregătit pentru orice moment, oriunde îl duce viața”, mai spune Mihaela.

În povestea lui Mihnea există și oameni care, chiar dacă nu îi poartă numele de mamă și tată, au avut un rol important în viața lui. , fratele tatălui său și soția acestuia, sunt nașii lui Mihnea și fac parte, la rândul lor, din familia care se bucură de fiecare pas făcut de fotbalist. Legătura dintre ei și Mihnea a fost mereu una extrem de apropiată, iar pentru Mihnea nu a existat niciodată o diferență între părinții săi și nașii săi.

După accidentare, meciurile nu mai sunt trăite la fel: „Ce o vrea Dumnezeu”

Accidentarea de la Arena Națională a schimbat și felul în care părinții trăiesc fiecare meci. Înainte, emoțiile erau uriașe, dar erau, în principal, cele firești pentru doi părinți care își văd copilul jucând. După ruptura de ligament, teama de o nouă accidentare a căpătat o altă dimensiune.

Mihaela i-a povestit chiar și cardiologului despre cât de puternic resimțea fiecare partidă a fiului său. Sfatul primit a fost să încerce să lase emoțiile deoparte și să se bucure de ceea ce a realizat copilul ei. Acum, familia privește lucrurile cu mai multă detașare și cu multă credință.

„Până în accidentare aveam emoții foarte mari. Nu mi le puteam stăpâni, dar asta pentru că mi-era frică să nu se accidenteze. Și știți cum e, de ce ți-e frică nu prea scapi. Și când am fost la medicul cardiolog i-am povestit toate cele. Mi-a sugerat să las emoțiile deoparte și să mă mândresc cu copilul. Acum, însă, emoțiile nu mai sunt la fel după această accidentare. Am zis că ce o vrea Dumnezeu, cu El mergem înainte. Dumnezeu i-a dat accidentarea, tot El l-a făcut bine. Noi suntem o familie foarte credincioasă și mergem cu Dumnezeu înainte. Ce o vrea Dumnezeu, cu El mergem înainte. Dumnezeu i-a dat accidentarea, tot El l-a făcut bine”, a mărturisit mama jucătorului.

Părinții îl văd la națională: „Dacă îl cheamă Hagi, se duce pe jos, în fugă, chiar și la Suceava”

Mihnea a trecut deja prin loturile naționale U15, U16 și U17, iar apoi a făcut pasul către reprezentativa U20, unde a bifat toate convocările. În 2024 a ajuns și la naționala U21, iar debutul sub comanda lui Daniel Pancu a fost unul de poveste: a marcat chiar la prima apariție pentru reprezentativa de tineret. Un an mai târziu, în această perioadă, Mihnea era din nou în lotul U21 și făcea parte din generația care avea să obțină calificarea la Campionatul European, înainte ca accidentarea gravă să-i întrerupă brusc ascensiunea. Pentru părinții lui, însă, visul este ca într-o zi să-l vadă îmbrăcând tricoul naționalei de seniori.

Marius nu se ferește să spună că își vede fiul acolo. Iar dacă ar apărea o convocare, reacția lui Mihnea ar fi, în opinia tatălui, una fără echivoc: „Dacă l-ar suna mâine Gică Hagi, s-ar duce pe jos, în fugă, oriunde ar fi selecția. Chiar și la Suceava”, spune Marius râzând.

Poate că aceasta este, de fapt, imaginea care definește cel mai bine povestea lui Mihnea Rădulescu. Un copil care, la opt luni, lovea o minge de ping-pong cu piciorul stâng și care, ani mai târziu, avea să-și vadă părinții împrumutând bani pentru ca el să poată merge la un turneu. Un puști care a continuat să joace în nisip la mare, care a trecut prin loturile naționale de juniori, care a cunoscut bucuria primului gol și durerea unei accidentări grave și care acum încearcă să-și găsească locul la Universitatea Craiova.

În tot acest drum, Mihaela și Marius au rămas în primul rând părinții lui. Au făcut naveta, au stat luni întregi la Craiova, s-au împrumutat atunci când nu aveau bani pentru un turneu, au plâns la goluri și s-au temut atunci când fiul lor s-a prăbușit pe teren. Iar dacă Mihnea va ajunge, într-o zi, acolo unde visează familia lui, în spatele acelei reușite vor exista și toate lucrurile pe care oamenii nu le pot vedea.