Andrei Nicolescu a anunțat că Antonio Luna (33 de ani) ar putea fi introdus pe teren de Zeljko Kopic în derby-ul Dinamo – FCSB. Administratorul special al ”câinilor” a susținut la MAX Profețiile lui Mitică despre fundașul stânga spaniol că este pregătit din punct de vedere fizic. Cel mai recent jucător adus de Dinamo era liber de contract de la începutul lunii iulie!
Dinamo – FCSB se va juca duminică, pe 20 octombrie, de la ora 21:00, pe Arena Națională. Va fi derby-ul etapei a 13-a din Superligă. Oficialul dinamovist a transmis, de asemenea, că lotul pregătit de Kopic este aproape complet. Excepțiile sunt Bordușanu și Florescu, rămași în urmă cu pregătirea fizică după accidentările suferite.
”Ne gândim doar la victorie cu FCSB. Știți cum e, de la gând la faptă trebuie să fie ceva acolo ca să se transforme gândul în faptă. Dacă ambele echipe vor gândi meciul așa cum îl vom gândi noi, va fi foarte spectaculos. Pentru că noi îl gândim ca să câștigăm. Ca să câștigăm trebuie să înscriem și pentru asta cred că va fi un meci deschis.
Eddy Gnahore e un jucător foarte important și are experiență, și calitate foarte mare. Da (n.r. – dacă Politic și Abdallah sunt apți). Din punctul de vedere al parametrilor fizici, pe testele noastre, Luna arată foarte bine. Acum mai departe e decizia antrenorului. Cred că încă Bordușanu și Florescu sunt un pic în urmă cu pregătirea fizică după accidentări. În rest, toată lumea a intrat în programul normal al echipei.
Pentru noi ar fi un boost de încredere (n.r.- o victorie cu FCSB), pentru ce am construit până acum. Ar fi confirmarea faptului că am construit corect în acest început de campionat. Asta apreciați dumneavoastră dacă ar fi o surpriză dacă învingem FCSB. Cu siguranță în tribune va fi spectacol, deoarece fanii noștri vor fi acolo în număr mare”, a declarat Andrei Nicolescu, într-o intervenție telefonică la podcastul MAX Profețiile lui Mitică.
La rândul său, Mitică Dragomir a subliniat că Dinamo va avea o misiune dificilă pentru a o învinge pe FCSB. Totuși, ”Oracolul” a explicat că un succes al ”câinilor” în derby nu este imposibil, deoarece în fața campioanei en-titre se mobilează toate echipele din campionat.
”Părerea mea este că e greu să câștige cu Steaua, dar nu e imposibil. Pentru că echipele se mobilizează întotdeauna împotriva Stelei. Nu vedeți că au pierdut cu Galațiul și alte câteva jocuri la care nu se așteptau. Iar Dinamo are un triunghi extraordinar.
Îi are pe cei trei fundași centrali, plus brunețelul acela din fața fundașilor centrali (n.r.- Eddy Gnahore) joacă foarte bine. Eu la tine în emisiune am scos asta în evidență, după ce am văzut primul meci”, a comentat și ”Oracolul din Bălcești”.
Fostul președinte al LPF a transmis, de asemenea, că ar fi de acord ca Antonio Luna să fie introdus pe teren cu FCSB de către Zeljko Kopic. Totul doar dacă jucătorul se simte odihnit și se încadrează în parametrii fizici.
”Dacă ești fotbalist, ești pregătit oricând să intri în derby. Și cu două ore înainte, dacă e odihnit și are parametri buni, îi zic să facă tot ce știe el mai bine. După clasament ei (n.r.- Dinamo) au prima șansă”, a conchis Mitică Dragomir.