Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

„Nea Gigi n-a nimerit-o de data asta. Nota 3!”. Schimbările lui Becali au „decis” rezultatul la Farul – FCSB

FCSB a obținut doar o remiză pe terenul Farului, scor 1-1, în etapa cu numărul 20 din SuperLiga României. Schimbările din tabăra campioanei nu au fost cele mai inspirate.
16.12.2024 | 11:11
Nea Gigi na nimerito de data asta Nota 3 Schimbarile lui Becali au decis rezultatul la Farul  FCSB
Farul - FCSB 1-1, ANALIZAT LA SÂNGE la Fanatik SuperLiga! „Gigi n-a nimerit-o! NOTA 3 pentru Becali” FOTO: Colaj Fanatik

FCSB a ratat șansa de a reveni pe primul loc în SuperLiga României. Formația antrenată de Elias Charalambous a remizat cu Farul Constanța, scor 1-1. Patronul campioanei României a fost nemulțumit de evoluția echipei și a criticat pe rând jucătorii care au evoluat la Ovidiu.

„Nea Gigi n-a nimerit-o de data asta. Nota 3!”. Schimbările lui Becali au „decis” rezultatul la Farul – FCSB

După o serie de trei victorii consecutive în campionat, FCSB a remizat pe terenul celor de la Faruș, scor 1-1. Campioana României a făcut o primă repriză foarte bună și a deschis scorul prin Darius Olaru, care a finalizat superb o acțiune colectivă de toată frumusețea.

La pauză, Elias Charalambous i-a scos pe Florin Tănase și Marius Ștefănescu, iar schimbările ciudate au continuat pe parcursul reprizei secunde, când Luis Phelipe și Baeten au intrat în locul lui Daniel Bîrligea și Darius Olaru.

FCSB putea obține totuși victoria pe final de meci, când centralul a dictat lovitură de la 11 metri pentru oaspeți, dar Risto Radunovic a ratat penalty-ul din care FCSB putea redeveni lider în SuperLiga României.

Schimbările făcute în timpul meciului dintre Farul Constanța și FCSB au fost comentate în direct la FANATIK SUPERLIGA, iar Florin Gardoș a avut un verdict dur la adresa finanțatorului roș-albaștrilor.

„Nea Gigi n-a nimerit-o de data asta. Chiar mă gândeam că apropo de Ștefănescu, că văzusem intervenția de aseară de la Prima Sport, ok, vrei să-l bagi cu Craiova, dar el nu este unul dintre jucătorii care să fi jucat atât de mult încât să zici că trebuie să îl odihnești neapărat.

Ștefănescu chiar a produs în prima repriză, a avut și assist și centrarea aia la Olaru și a mai avut una când a centrat în careu și a ieșit un șut pe poartă. Acolo clar a fost neinspirată ideea. După, ai doar 1-0 în condițiile în care eu am zis că scorul va lua proporții, că se va termina un 3-4 la 0…

Nota 3 pentru schimbări. Nici nu știu dacă se putea mai rău, probabil să piardă”, a declarat Florin Gardoș la FANATIK SUPERLIGA.

„Horia, i-ai dat ‘Omul anului’, nu ‘Antrenorul anului’. Aici l-ai descurajat puțin”, s-a amuzat Dănuț Lupu.

Nicolae Dică: „Este clar că nu au fost bune schimbările”

„Este clar că nu au fost bune schimbările. Au schimbat și sistemul de joc în a doua repriză, pentru că în prima repriză au jucat 4-3-3 doar cu Șut la închidere și cu Tănase și Olaru mai sus, în schimb a doua repriză prin introducerea lui Chiricheș, au trecut la un 4-2-3-1 cu Olaru în spatele atacantului și cu Chiricheș și Șut în fața apărării.

Au închis jocul să nu își mai creeze ocazii cei de la Farul pentru că era un joc pe contre și ajungeau foarte repede la poartă. Și în începutul reprizei a doua Farul a jucat foarte bine pentru că a făcut acele schimbări. Ușor, ușor s-a echilibrat jocul. FCSB nu a făcut schimbările bune la pauză.

Au făcut schimbări defensive pentru că au vrut să țină de acel 1-0, să joace contraatac pentru că au jucători de viteză. Pe contraatac au jucat foarte bine și în Europa și în campionat, au făcut de multe ori treaba asta în acest campionat, având avantaj, să introducă jucători ca să se apere mai bine, dar acum nu le-a ieșit.

Jucătorii care au intrat pe parcursul jocului nu au intrat foarte bine. Am văzut declarația patronului când a spus că dorea alte schimbări, că nu voia schimbările astea. Nu știu ce s-a întâmplat acolo”, a concluzionat Nicolae Dică la FANATIK SUPERLIGA.

Farul - FCSB 1-1, ANALIZAT LA SANGE la Fanatik SuperLiga! „Gigi n-a nimerit-o! NOTA 3 pentru Becali”