Sport

Nea Marin Hâldan o să vadă meciul FCSB – Dinamo în camera lui Cătălin, neschimbată de 19 ani. „Uite-așa mă uit eu împreună cu copilul meu la fotbal, că asta a fost viața lui prea scurtă, fotbalul…”

05.10.2019 | 12:14
Nea Marin Hâldan o să vadă meciul FCSB – Dinamo în camera lui Cătălin, care a rămas neschimbată de 19 ani. „Uite-așa mă uit eu împreună cu copilul meu la fotbal, că asta a fost viața lui prea scurtă, fotbalul...”
ADVERTISEMENT

Șoseaua din București spre Brănești, DN3, deschidea, înainte de construirea „Autostrăzii soarelui”, A2, calea spre mare. Calea vacanțelor, concediilor, calea bucuriei estivale pentru zeci de mii de români. De 19 ani șoseaua din București spre Brănești, DN3, este șoseaua durerii pentru cel puțin sute de români. Care o străbat cel puțin de două ori pe an. Pe 3 februarie și 5 octombrie. Ziua când a venit și ziua când a plecat de pe acest pământ Cătălin Hîldan. La diferență de 24 de ani, 8 luni și 2 zile între 1976 și 2000…

Nea Marin Hâldan o să vadă meciul FCSB – Dinamo în camera lui Cătălin, neschimbată de 19 ani. „Uite-așa mă uit eu împreună cu copilul meu la fotbal, că asta a fost viața lui prea scurtă, fotbalul…”

Poarta de la gospodăria familiei Hâldan (o ciudățenie „administrativă”, ca la noi, este faptul că în timp ce tatăl lui Cătălin, nea Marin, are scris numele în cartea de identitate cu „â” din „a”, Hâldan, cei doi băieți ai săi și nepotul, tot Cătălin, au „î” din „i” în numele de familie) din Brănești este deschisă mereu „pentru dinamoviștii care l-au cunoscut pe băiatul meu, sau pentru ăștia mai tineri, care îl știu doar din poveștile galeriei sau de pe net”, spune tataie Marin, mereu cu ochii aburiți de lacrimi pe 3 februarie și pe 5 octombrie. Dacă nu și în celelalte zile din acea blestemată joi când Cătălin ne părăsea brusc, direct de pe gazonul stadionului din Oltenița. 6.939. Atâtea zile au trecut de atunci. În fiecare dintre ele, Victoria, mama lui Cătălin, aprinde o lumânare în camera lui Cătălin. „Și aproape în fiecare zi mă duc la cimitir. Doar să nu fiu cumva bolnavă, că mă omoară picioarele cum vine sezonul rece, se răcesc sloi, am probleme cu circulația, dar cine nu are peste 70 de ani? Altfel nu-l las eu pe Cătălin singur…”. 6.939 de lumânări… 6.939 de drumuri la mormânt…

ADVERTISEMENT

Camera lui Cătălin parcă îl așteaptă se se întoarcă, nimic nu e schimbat, nimic nu e mutat de la locul în care se afla pe 5 octombrie 2000. Poate doar pe pereți s-au agățat, dureroase și disperate de trecerea inexorabilă a timpului, fotografii cu Cătălin. „Vin și mă așez aici, pe canapea și stau așa, cu ochii în gol și cu durerea asta că îl văd și nu-l mai văd, că dorul e din ce în ce mai mare, că mă întreb tot timpul de ce nu m-a luat Dumnezeu pe mine în locul lui, de ce trebuie să plătească..” – se oprește să-și înăbușească lacrimile din colțurile ochilor – „…copii păcatele părinților?! Că eu cam am păcate… uite, chiar când mă gândesc la el mai înjur câteodată că nu m-a luat pe mine Dumnezeu, că nu mai pot de dor și durere…”, spune cu glasul stins, aproape șoptit, nea Marin.

Camera lui Cătălin Hîldan îl așteaptă neschimbată de 19 ani... Ca și mama și tata... 6.939 de zile au trecut de la plecarea Unicului căpitan...
Camera lui Cătălin Hîldan îl așteaptă neschimbată de 19 ani… Ca și mama și tata…

„Stau acolo și vorbesc cu el, mă mai ocărăște nevasta că am înnebunit de tot, dar când vorbesc cu el parcă ar fi lângă mine…”

Meciul FCSB-Dinamo o să-l vadă în camera lui Cătălin, printre icoane și fotografii, flori și lumânări: „Stau acolo și vorbesc cu el, mă mai ocărăște nevasta că am înnebunit de tot, dar când vorbesc cu el parcă ar fi lângă mine… «Uite, tată, ce fac câinii noștri!», îi mai cert pe jucători, îi mai lăudăm, cam rar anul ăsta, mă rog să bată Dinamo, la fel cam rar anul ăsta. Dar uite-așa mă uit eu împreună cu copilul meu la fotbal, că asta a fost viața lui prea scurtă, fotbalul…”

ADVERTISEMENT

Când vorbește de Cătălin parcă se topește de tot. „Auzi, m-au întrebat unii dacă m-ai sufăr după el… dacă nu mi-a trecut… Cum să-mi treacă?! Cum să treacă unui părinte dorul de copilul pierdut?! Cum să întrebi așa ceva?! Cum poate să creadă cine va că noi facem paradă… sau cum să spun?… jucăm teatru, ne prefacem că ne doare inima și acum… și o să ne doară până la groapă că nu mai avem copilul nostru…”. Ce poți să-i spui? Cuvintele sunt cumplit de goale, oricât de adevărate ar fi…

Cătălin Hîldan, Unicul căpitan, amintiri dureroase printre flori și lumânări... în camera sa din Brănești
Cătălin Hîldan, Unicul căpitan, amintiri dureroase printre flori și lumânări…

Alinarea lui nea Marin: nepotul Cătălin și munca în grădină, care îi umple cămara. De la zacuscă la… țuică!

Cum își trec părinții lui Cătălin, totuși, zilele peste amintire, dor și durere? „Cu treburile prin gospodărie, cu grădina din spatele casei, cu via. Anul ăsta ne-a distrus o grindină via de a trebuit să cumpărăm struguri să facem vin… chiar, parcă aș scoate să vedem cât a fiert…”, parcă trece o umbră de zâmbet peste fața lui nea Marin. „Stai potolit, măi omule, lasă-l să fiarbă acolo cât trebuie că-l strici. Uite așa e, nu poate să stea locului” – spune doamna Victoria, mama lui Cătălin – „Tot timpul trebuie să facă treabă, să pună ceva în grădină, să curețe ceva în grădină, să culeagă, să ude, să nu mai știu ce să facă…”. Rezultatele muncii lui se văd în cămara plină cu zacuscă, suc de roșii, zarzavat la borcan și câte și mai câte produse „Made in Haldan House”. Toată vara au mâncat din grădină roșii, dovlecei – „S-au făcut câteva cuiburi așa de bogate că nu mai știam ce să facem cu dovleceii, am mâncat de ni s-a aplecat de dovlecei” (doamna Victoria) – cartofi – „Nu am avut cred că niciodată așa mulți cartofi” (nea Marin). Care trage concluzia: „Cum să stau, să mă omoare gândurile? Așa măcar mă mai iau cu treaba până când vine seara… atunci e cel mai greu…”.

ADVERTISEMENT

Alinarea, câtă poate fi, le-o aduce tot Cătălin Hîldan. Nepotul. Băiatul lui Cristi, fratele lui Cătălin cel plecat. 1,90 m la 16 ani, fotbalist (se putea altfel?) la Dinamo (se putea altfel?), fundaș dreapta sau central în echipa de juniori U17 a „câinilor”. Nea Marin este mai tot timpul, când poate, cu el. Îl duce la antrenamente, merge la toate meciurile, îi este cel mai dur antrenor, „Îi fac analiza după fiecare meci, îi spun ce a greșit, ce ar trebui să îmbunătățească, îi fac, ca să zic așa, fișa postului, fișa meciului”, spune tataie și zâmbește cu toată fața pentru prima dată. „Azi are meci la Botoșani, a plecat de aseară, mor că nu am putut să merg cu el, dar nu pot să plec azi, vine galeria, vin și alți oameni, azi e curtea plină, azi e ziua celuilalt Cătălin…”. Pe care camera sa îl așteaptă și azi, după 6.939 de zile, neschimbată. Cu flori și lumânări. Dumnezeu să te odihnească și să ne ierte cât ne-am ticăloșit de când ne-ai lăsat singuri, Cătăline!

Cătălin Hîldan este marea bucurie și alinare a lui nea Marin Hâldan. Nepotul îi mai ostoiește dorul de fiu... 19 ani au trecut de la plecarea acestuia la cer
Cătălin Hîldan este marea bucurie și alinare a lui nea Marin Hâldan. Nepotul îi mai ostoiește dorul de fiu…

„Mor de ciudă când pierde Dinamo. Înnebunesc! Nici nu vreau să mă gândesc că ne bate Steaua, chiar dacă nu mai e nici fotbalul ăsta ce-a fost” – Marin Hâldan

ADVERTISEMENT

„Nepotul Cătălin, copilul lui Cristi, este bucuria mea, lumina mea! Îmi pare rău că joacă azi la Botoșani și nu pot să mă duc să-l văd. Dar am încredere în el. S-a făcut mare, are 1,90 m! Joacă fundaș, mai mult dreapta, dar intră și pe centru dacă e nevoie, Bagă niște alunecări… le-a luat de la unchi-su. N-ai văzut așa ceva! Ori îi aruncă pe adversari pe garduri, ori rămâne mingea îngropată acolo. A luat ce e mai bun de la unchi-su” – Marin Hâldan

24 de ani, 8 luni și 2 zile avea Cătălin Hîldan pe 5 octombrie 2000, când ne-a lăsat mai singuri pe lume…

6.939 de zile au trecut fără „Unicul căpitan”

ADVERTISEMENT