Reacţie teribilă a Cristinei Neagu: “Sunt frustrată! Era cel mai slab!”

CORESPONDENŢĂ DIN LEIPZIG - GERMANIA
Razvan Nicolae    Marian Popovici   
în Stiri sportive
12/12/2017, 19:53
Reacţie teribilă a Cristinei Neagu: “Sunt frustrată! Era cel mai slab!” CORESPONDENŢĂ DIN LEIPZIG - GERMANIA

Delegatia României a ajuns la aeroportul Henri Coanda Bucureşti, unde a fost aşteptată de Alexandru Dedu, preşedintele FRH, Steluţa Luca, vicepreşedinte FRH şi Mihail Bocan, secretarul general al Federaţiei. 

Căpitanul echipei naţionale, Cristina Neagu, a vorbit la întoarcerea în ţară şi a spus că punctul sensibil al echipei a fost apărarea:

“Am încercat să îmi fac de fiecare dată datoria faţă de echipa naţională. Aşa am făcut şi acum. După meciurile din grupă este o altă competiţie, acest sistem pune presiune şi asta am simţit-o în timpul meciului. Am jucat cu frică, asta s-a întâmplat. 

“Ne-a fost frică să visăm mai mult” 

Echipa României nu a fost la fel de relaxată ca şi în grupe. Apărarea a fost marea problemă în acest turneu final. Nu poţi să primeşti 30 de goluri şi să încerci să dai cu unul mai mult. Sunt tristă, frustrată, dezamăgită. Au trecut multe ore şi nu mi-am revenit. Mă afectează foarte mult pentru că ştiu că se putea mai mult. 

Ne-a fost frică să visăm mai mult. Vreau să mă bucur acum de sărbătorile de iarnă. Nu vreau să mă concentrez pe handbal o perioadă. Probabil voi veni în continuare şi voi încerca să îmi fac treaba ca şi până acum. Ce se încearcă ştiţi de la antrenor.

Suntem în reconstrucţie. Avem o echipă fără experienţă la acest nivel, mai ales că aveam cel mai slab adversar din optimi. Cehia a jucat fără presiune şi pe final a luat conducerea şi ne-a bătut la modul în care ne-a bătut. 

Eu le-aş sfătui să se relaxeze mai mult şi aşa cum am spus, marea noastră problemă este apărarea. Acolo trebuie muncă şi inimă. Dacă reuşeam să scoatem 5-6 mingi din apărare, aveam un meci relaxat. Am jucat mult în inferioritate. Eu nu vorbesc de arbitraj, dar a fost foarte ciudat.

“Toate astea sunt poveşti, noi suntem acasă” 

Orice făceam în apărare cineva era eliminat. Dar nu arbitrii au pierdut meciul pentru noi. Nu se pune problema ca fetele să mă ajute mai mult. Din păcate presiunea şi-a spus cuvântul. Asta trebuie să învăţăm, să ne controlăm emoţiile. 

Dacă am fi ajuns în top 8, cred că am jucat fără presiune. Dar astea deja sunt poveşti că noi suntem acasă. Nici nu ştiu pe ce loc încheiem turneul. Am avut o atmosferă foarte bună la acest turneu, iar dezamăgirea este mai mare. Cred că va câştiga echipa care se impune între Norvegia şi Rusia”, a spus Neagu la întoarcerea în ţară. 


Închide ×