Nebunie totală în ultima fază a calificărilor la Campionatul Mondial, zona Americii de Sud. Bolivia a bătut Brazilia, Argentina a pierdut în Ecuador, iar Venezuela a fost învinsă acasă de Columbia și a ratat barajul intercontinental.
Venezuela era favorită certă pentru a câștiga biletul de baraj. Mai ales că în minutul 3, pe teren propriu, conducea cu 1-0 Columbia, echipă deja calificată. Bolivia, care avea nevoie să depășească rezultatul Venezuelei, era la egalitate cu Brazilia.
Apoi s-a produs o răsturnare de situație incredibilă. Atacantul columbian Luis Suarez, de la Sporting Lisabona, care nu marcase niciun gol la națională, a înscris de de patru ori, aruncând în haos Venezuela, care rămâne fără nicio prezență la Mondiale în istoria de aproape o sută de ani a competiției.
Suarez devenit al șaselea jucător care a marcat patru goluri într-un meci de calificare din America de Sud, după Zico, Careca, Ivan Zamorano, Romario și legenda uruguayană Luis Suarez.
De partea cealaltă, Bolivia a învins Brazilia cu 1-0, gol Miguel Terceros, din penalty, în minutul 54. A fost un duel inegal, naționala Boliviei valorând 13 milioane de euro, iar cea a Braziliei 750 de milioane de euro. Bolivienii merg la baraj, după ce i-au provocat prima înfrângere lui Ancelotti, ca selecționer.
Bolivienii au programat partida în El Alto, al doilea oraș al țării, la o altitudine de 4150 de metri, pentru a avea un avantaj important, știut fiind că toate echipele care joacă în Bolivia au probleme cu altitudinea.
Nici Argentina n-a scăpat neînvinsă. Ecuadorul a egalat cea mai bună clasare din istorie, locul al doilea în calificările sud-americane. Meciul de la Guayaquil, contra Argentinei fără Messi, s-a decis la puțin după jumătatea primei reprize, Enner Valencia a sprintat spre poartă și a fost faultat de Nicolas Otamendi, care a fost eliminat.
Ecuador a obținut apoi un penalty pentru un fault al lui Nicolas Tagliafico asupra lui Angelo Preciado, iar Valencia nu a greșit de la 11 metri. Felipe Caicedo a fost eliminat pentru a doua cartonaș galben la începutul reprizei a doua, dar echipa lui Sebastian Beccacece a reușit să egaleze recordul Braziliei pentru cele mai puține goluri primite într-o campanie: doar cinci în 18 meciuri.
Lionel Messi a terminat calificările cu titlul de golgheter în buzunar. A marcat de opt ori, cu un gol mai mult decât columbianul Luis Diaz și bolivianul Miguel Terceros.
Ecuador – Argentina 1-0
Peru – Paraguay 0-1
Venezuela – Columbia 3-6
Bolivia – Brazilia 1-0
Chile – Uruguay 0-0
1. Argentina 38 puncte
2. Ecuador 29
3. Columbia 28
4. Uruguay 28
5. Brazilia 28
6. Paraguay 28
7. Bolivia 20
8. Venezuela 18
9. Peru 12
10. Chile 11
Calificate direct: Argentina, Ecuador, Columbia, Uruguay, Paraguay, Brazilia
Bolivia va juca la barajul intercontinental care se va disputa în martie 2026. Șase echipe vor fi împărțite în două grupe, iar învingătoarele merg la Mondiale. La baraj mai e calificată Noua Caledonie. Urmează să mai ajungă două echipe din America Centrală, una din Africa și una din Asia. Meciurile se dispute într-o singură manșă, iar repartizare în grupe se face pe baza clasamentului FIFA.
SUA, Mexic, Canada (gazde), Japonia, Iran, Australia, Iordania (debut), Coreea de Sud, Uzbekistan (debut), Noua Zeelandă, Argentina, Brazilia, Uruguay, Paraguay, Ecuador, Columbia, Maroc, Tunisia.