News

Nebunie la Salonic! Sold out pentru meciul lui Răzvan Lucescu împotriva lui Chelsea! S-au epuizat toate tichetele

Nebunie la Salonic Sold out pentru meciul lui Razvan Lucescu impotriva lui Chelsea Sau epuizat toate tichetele

Nebunie la Salonic pentru meciul cu Chelsea, din grupele Europa League! Fanii lui PAOK au achiziţionat toate biletele, iar casele de vânzare sunt închise în ziua meciului. Şi magazinul oficial al clubului antrenat de Răzvan Lucescu a fost luat cu asalt de suporteri, iar cel mai bine vândut articol este tricoul fostului căpitan de la FCSB, Fernando Varela.

Va fi sărbătoare în Salonic, oraş care va găzdui în această seară partida de debut a lui PAOK în grupele UEFA Europa League 2018 – 2019. Echipa antrenată de Maurizio Sarri va evolua pe Toumba Arena, începând cu ora 19:55, iar suporterii greci au achiziţionat toate tichetele, ajungând ca în ziua meciului să nu mai existe nici măcar un bilet de vânzare.

Sold – out la Salonic pentru meciul cu Chelsea

La fel şi produsele din magazinul oficial, care au fost la mare căutare în zilele dinaintea partidei. La vânzare, mai există un singur model de tricou de achiziţionat, “Fernando 5”, care îi aparţine internaţionalului din Insulele Capului Verde. Înainte cu patru ore de marele meci, fanii au început să-şi facă apariţia în apropierea arenei care va găzdui peste 28.000 de oameni în următoarele ore, şi îşi cumpără de la magazinul oficial accesorii cu însemnele clubului.

Magazinul lui PAOK a fost "prădat" de fani. Au fost vândute aproape toate tricourile şi produsele cu mesaje promoţionale, iar la casele de bilete este pustiu
Magazinul lui PAOK a fost “prădat” de fani. Au fost vândute aproape toate tricourile şi produsele cu mesaje promoţionale

Partida dintre PAOK Salonic şi Chelsea Londra se va disputa pe Toumba Arena, de la 19:55, urmând să fie transmis în format LIVE VIDEO şi pe FANATIK.RO.

Casele de pariuri o văd pe Chelsea Londra favorită clară la victorie, având o cotă de 1.66. Un egal este cotat de case la 4.15, iar o victorie a celor de la PAOK este cotată la 6.30

Citeşte şi: