Sport

Victor Angelescu, veste mare pentru suporterii Rapidului: ”Am încărcat azi tot”. Update exclusiv

Rapid și FC Argeș nu au primit licența UEFA în prima etapă a verificărilor! Victor Angelescu a anunțat că giuleștenii au încărcat toate documentele necesare și nu vor mai fi probleme.
20.04.2026 | 20:44
Victor Angelescu veste mare pentru suporterii Rapidului Am incarcat azi tot Update exclusiv
De ce nu a primit Rapid încă licența pentru cupele europene. Explicația lui Victor Angelescu
ADVERTISEMENT

Fanii giuleștenilor au primit duminică seara o veste neplăcută, la care nu se aștepta nimeni. Rapid și FC Argeș sunt cele două echipe din play-off-ul Superligii care nu au primit licența pentru cupele europene în prima etapă de verificare a dosarelor. Victor Angelescu, președintele clubului de sub Podul Grant, a explicat în detaliu pentru FANATIK că suporterii nu au motive de îngrijorare.

UPDATE: Rapid a depus toată documentația pentru licența UEFA

Președintele Victor Angelescu a anunțat că toate documentele necesare pentru obținerea licenței UEFA au fost încărcate pe platforma FRF și este convins că giuleștenii nu vor avea probleme în a obține dreptul de a juca în cupele europene.

ADVERTISEMENT

”Am încărcat azi tot ce era de încărcat, i-am scris lui Dan (n.r. – Dan Şucu), au fost niște documente care nu s-au încărcat, ne-au fost semnalate acele documente pe care nu le-am încărcat. Bine, sunt și foarte multe.

Acum e totul online. La noi a fost inversul, au fost niște anexe pentru bonusurile anumitor jucători. Erau anexele cu bonusurile la semnătură. S-au încărcat astăzi. Eu cred că nu va fi nicio problemă”, a declarat Angelescu, la Prima Sport.

ADVERTISEMENT

Probleme cu licența UEFA pentru Rapid. Dosarul giuleștenilor a fost respins

Licența UEFA este, pe scurt, „biletul administrativ” fără de care o echipă nu poate juca în cupele europene, indiferent de rezultatele de pe teren și de locul obținut în clasament. Ea ține cont doar de criterii clare impuse de forurile fotbalistice: situația financiară, organizarea clubului, infrastructura stadionului, dar și aspecte juridice și administrative. Practic, cluburile trebuie să demonstreze că sunt stabile și corect gestionate.

ADVERTISEMENT

Rapid nu a primit licența UEFA în prima etapă a procesului. Este vorba despre o fază preliminară, în care dosarele cluburilor sunt verificate și pot apărea neconcordanțe sau documente incomplete. În cazul giuleștenilor, problema este una administrativă, legată de partea financiară, și nu indică existența unor datorii sau nereguli grave. Procesul de licențiere continuă, iar clubul are timp să corecteze aceste aspecte până pe 29 aprilie.

ADVERTISEMENT

De ce nu a primit Rapid încă licența pentru cupele europene. Explicația lui Victor Angelescu

Victor Angelescu a oferit o reacție în exclusivitate pentru FANATIK, în care a explicat motivul real pentru care dosarul giuleștenilor a fost respins. Problema este una atipică. Oficialul Rapidului a precizat că nu au fost trimise o serie de anexe ale contractelor jucătorilor, legate de bonusurile financiare. Practic, FRF a constatat că giuleștenii au plătit mai mult decât ceea ce apărea în acte.

„Este o neconcordanță financiară. Nu suntem în niciun pericol. Luni vor ajunge actele care mai trebuie la comisia de licențiere de la FRF și o să fim în regulă. Să stea fanii liniștiți. Nu se pune problema ca Rapidul să nu ia licența de Europa. Nu există nicio emoție. O să vă explic pe scurt ce s-a întâmplat. Noi, știți, la Rapid suntem mai speciali (n.r. începe să râdă). Da, da, speciali. Nu am luat încă licența pentru că am plătit mai mult decât trebuia. O să vă întrebați despre ce e vorba. Am plătit niște sume în plus pentru trei jucători, bonusuri de performanță. Nu intru în amănunte despre partea financiară a jucătorilor.

ADVERTISEMENT

Suntem în culpă pentru că am plătit în plus față de ce trebuia. Când am trimis actele a apărut această neconcordanță financiară. Cei de la FRF ne-au spus: Am înțeles că ați plătit în plus, dar nu ați trimis actele. Am discutat cu cei de la FRF. Luni încărcăm toate actele, documentele și anexele care demonstrează că totul e plătit și totul va reveni la normal și vom lua licența. Am fost și noi surprinși când am primit telefonul, dar am râs când ne-am dat seama ce s-a întâmplat.

Am spus că Rapidul e o echipă specială. Doar la noi se putea întâmpla așa ceva. Să plătești în plus și să te trezești că nu iei licența. Totul e în regulă. Vom trimite acele documente legate de bonusurile celor trei jucători. Rapid va juca anul viitor în Europa”, a declarat Victor Angelescu, în exclusivitate pentru FANATIK.