Neculai Onțanu, fostul primar al Sectorului 2, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare de către Înalta Curte de Casație și Justiție, într-un proces inițiat de DNA.
Fostul edil a fost acuzat de procurorii DNA că a luat mită un teren de 1.500 de metri pătrați, în valoare de 4,2 milioane de euro, pentru a intermedia retrocedarea mai multor terenuri.
În acest dosar, procurorii ceruseră 12 ani de închisoare pentru acuzația de luare de mită, în cazul fostului edil.
Fostul primar al Sectorului 2 Neculai Onțanu a fost condamnat marți la 3 ani de închisoare cu suspendare într-un dosar de corupție vizând retrocedarea ilegală a unui teren. Decizia a fost pronunțată marți de instanța supremă.
Neculai Onţanu a fost primar al Sectorului 2 timp de patru mandate, fiind ales de cetățeni în anii 2000, 2004, 2008 şi 2012.
În urmă cu cinci ani, Onţanu a fost trimis în judecată de DNA pentru luare de mită, fiind acuzat că a acceptat promisiunea unor foloase materiale, iar în schimb ar fi facilitat procedura de reconstituire a dreptului de proprietate asupra mai multor terenuri.
”Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva sentinţei penale nr. 139/F din 27 iulie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I Penală, în dosarul nr.4278/2/2016. Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată, şi rejudecând: Constată că legea penală mai favorabilă în ansamblul ei cu privire la toţi inculpaţii este Vechiul Cod penal, Legea nr.78/2000 şi Legea nr.656/2002 aşa cum erau în vigoare la data săvârşirii faptelor.
Cu privire la inculpatul Onţanu Neculai : Recalifică fapta pentru care a fost trimis în judecată din infracţiunea de luare de mită prev. de art.289 alin.1 din Codul penal rap. la art.6 şi art.7 lit a şi c din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.5 din Codul penal în infracţiunea de luare de mită prev. de art.254 alin.1 şi 2 din Vechiul Cod penal cu aplicarea art.6 şi art.7 alin.1 din Legea nr.78/2000 şi art.5 din Codul penal, aşa cum era în vigoare la data săvârşirii faptelor.
În baza art. art.254 alin.1 şi 2 din Vechiul Cod penal cu aplicarea art.6 şi art.7 alin.1 din Legea nr.78/2000 şi art.5 din Codul penal condamnă pe inculpatul Onţanu Neculai la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită şi îi aplică pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit. a, b, c din Vechiul Cod penal pe o durată de 5 ani. Interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prev. de art.64 lit. a,b,c din Vechiul Cod penal pe durata prev. de art.71 alin.2 din Vechiul Cod penal. În baza art.86 ind.1 din Vechiul Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale aplicate inculpatului Onţanu Neculai pe durata unui termen de încercare de 8 ani, stabilit în condiţiile art.86 ind.2 din Codul penal 1969. În baza art.86 ind.3 alin.1 din Vechiul Cod penal, pe durata termenului de încercare, inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acest serviciu
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existenţă.
Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.86 ind.4 din Vechiul Cod penal, a căror nerespectare determină revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale. În baza art.71 alin.5 din Vechiul Cod penal, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale se suspendă şi executarea pedepsei accesorii. Constată că inculpatul Onţanu Neculai a fost reţinut 24 ore de la data de 23.03.2016 şi arestat preventiv în perioada 25.03.2016-15.07.2016”, se arată în minuta deciziei definitive a ICCJ.
Potrivit DNA, în perioada 2006 – 2007, Neculai Onțanu ar fi acceptat promisiunea unor foloase materiale de la o persoană, beneficiară a unor drepturi litigioase (denunțător în cauză), pentru a facilita procedura de reconstituire a dreptului de proprietate asupra mai multor terenuri ce totalizau 83.500 mp, situate pe raza sectorului 2.
După ce titlul de proprietate a fost emis, Neculai Onțanu a primit o suprafață totală de teren de 1.500 mp, situată pe strada Barbu Văcărescu, ce a fost transferată către avocata Loredana Radu și o altă persoană, interpuși indicați de Onțanu.