News

Negocieri dure pentru viitorul buget al Uniunii Europene. Sunt aproape 170 de milioane de euro

Negocieri dure s-au purtat în Parlamentul European privind adoptarea bugetului UE pe 2022. Aproape 170 de miliarde de euro vor fi alocați pentru redresarea economică a Uniunii.
16.11.2021 | 11:39
Negocieri dure pentru viitorul buget al Uniunii Europene Sunt aproape 170 de milioane de euro
ADVERTISEMENT

Liderii statelor și parlamentarii Uniunii Europene au convenit, cu dificultate, care va fi bugetul pe 2022. Acesta va ajunge la 169,5 miliarde de euro, transmite dpa, care citează informații de la ambele părți. Suma constituie o majorare de circa 5 miliarde de euro în comparație cu prevederile bugetare pentru acest an.

Negocieri dure purtate pentru viitorul buget al Uniunii Europene

Printre scopurile acestui buget se regăsesc lupta contra efectelor negative ale pandemiei COVID-19 și încurajarea protecției mediului.

ADVERTISEMENT

Mare parte din fonduri vor fi utilizate în viitor pentru subvențiile destinate agricultorilor și pentru regiunile slab dezvoltate din statele membre ale UE.

La scurt timp după ce s-a ajuns la acord, un diplomat a comentat că s-a atins un compromis acceptabil după negocieri lungi și dure cu Parlamentul European și că respectivul buget va întări Europa și abilitatea sa de a coopera.

ADVERTISEMENT

„În general, sunt mulțumit de acordul la care s-a ajuns astăzi. Acesta conține răspunsuri importante la provocările cu care se confruntă astăzi Uniunea. În domeniul sănătății, pentru a combate în continuare criza COVID-19, dar la fel de mult și în ceea ce privește cercetarea și inovarea necesare pentru modernizarea economiilor noastre, precum și în ceea ce privește protecția frontierelor noastre comune”, transmite Johan van Overtveldt, membru al Biroului Parlamentului European și al Grupului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni, într-un comunicat al Parlamentului European.

Parlamentul European angajează încă 300 de oameni

Un aspect disputat în timpul negocierilor a fost faptul că Parlamentul European a solicitat o suplimentare cu 300 de membri a personalului său. Statele membre au fost de părere că această cerere nu a fost suficient motivată, dar în cele din urmă solicitarea a fost aprobată.

ADVERTISEMENT

De asemenea, încă un aspect cheie a fost cuantumul care ar trebui să fie disponibil pentru anul 2022.

Au vrut peste 170 de miliarde de euro

Parlamentul European a început tratativele cu o propunere de 171,8 miliarde de euro, pe când statele membre au înaintat o cerere de 167,7 miliarde de euro, cu puțin sub cifra de 167,8 miliarde de euro pe care a propus-o comisarul european pentru buget, Johannes Hahn, în primul său proiect privind bugetul pentru 2022.

ADVERTISEMENT

„Salut acest acord, deoarece va asigura funcționarea adecvată a instituțiilor, precum și o mai bună verificare a tuturor instrumentelor Uniunii, cum ar fi planul de redresare Next Generation EU”, scrie Damian Boeselager, membru al Parlamentului European și al Grupului Verzilor/Alianța Liberă Europeană.

Ce urmează după aprobarea proiectului?

După adoptarea formală a compromisului de către Consiliu, urmează ca acesta să fie supus spre aprobare în cadrul Comisiei pentru bugete, apoi va fi votat în plenul Parlamentului European (în sesiunea din noiembrie de la Strasbourg) și promulgat prin semnătură de către președintele acestuia, transmite Parlamentul European.

„Aproximativ 93% din bugetul UE este alocat cetățenilor, regiunilor, orașelor, agricultorilor și întreprinderilor”, scrie Parlamentul European într-un comunicat.

ADVERTISEMENT