Fotbal intern

Florentin Petre declanşează războiul cu Negoiţă şi Anghelache: “Nu au onoare şi nu ştiu fotbal!”

UPDATE/ Finanţatorul lui Dinamo, Ionuţ Negoiţă, a răspuns acuzaţiilor venite din partea celor două legende ale "cîinilor". Omul de afaceri îl sfătuieşte pe fostul căpitan al lui Dinamo...
03.10.2013 | 13:40
Florentin Petre declanseaza razboiul cu Negoita si Anghelache Nu au onoare si nu stiu fotbal
ADVERTISEMENT

UPDATE/ Finanţatorul lui Dinamo, Ionuţ Negoiţă, a răspuns acuzaţiilor venite din partea celor două legende ale “cîinilor”. Omul de afaceri îl sfătuieşte pe fostul căpitan al lui Dinamo să se mai gîndească asupra contractului dintre el şi clubul dinamovist şi îi sugerează să se ducă la Nicolae Badea pentru drepturile salariale din februarie. “Am văzut ce au declarat domnul Dinu şi Florentin Petre pentru FANATIK şi accept pentru că fiecare are dreptul la opinie. Dar Petre vorbeşte prostii. Eu am venit în martie la club, iar el vorbeşte despre salarii din februarie? Nu este adevărat că îi datorăm bani! Păi înţelegerea a fost făcută de domnul Badea, aşa că noi ce legătură avem cu acel contract? Doar el ştie ce au discutat. Apoi, ne atacă pe mine şi pe domnul Anghelache degeaba. Noi nu avem nicio legătură, că doar nu ne ocupăm de plata salariilor!”

Legat de diferendul cu Dinu, în privinţa contractului care expiră în cîteva zile, Negoiţă cere răbdare şi specifică faptul că actuala conducere a dinamoviştilor doreşte aducerea mai multor legende, iar prioritatea nu o reprezintă cei doi foşti fotbalişti ai lui Dinamo: “Iar legat de domnul Cornel Dinu nu am spus nici că încheiem colaborarea, nici că nu. Urmează să ne gîndim. Nu îmi dau seama de ce spune că nu este consultat, doar nu putem obliga noi antrenorul să îi ceară sfaturi. Am văzut că zilele trecute a apărut o informaţie conform căreia Mircea Lucescu ne-a transmis că trebuie să-l păstrăm pe domnul Dinu, dar aceasta e scoasă din joben. Oricum, nu mai conetază. Încercăm să facem lucruri bune pentru toate legendele lui Dinamo. Îi avem angajaţi pe Mateuţ, Mihăescu şi Augustin, care muncesc efectiv. Trebuie să avem grijă de toate legendele, nu doar de domnul Dinu şi Florentin Petre şi eu asta încerc”.

ADVERTISEMENT

Florentin Petre, o altă fostă glorie a lui Dinamo îndepărtată de la club de Ionuţ Negoiţă şi Constantin Anghelache, atacă în termeni duri intenţia acţionarului majoritar de a-l da afară de la club şi pe Cornel Dinu!

”Nimeni şi nimic nu-l poate contesta pe Cornel Dinu, Dinamo s-a format cu ajutorul lui, al lui Nunweiller, Dudu Georgescu, Dumitrache şi ceilalţi. Cei care au preluat clubul acum sînt oameni buni, care au preluat clubul într-un moment greu, dar ei nu ştiu ce înseamnă acest club, ce înseamnă fotbalul la Dinamo.

ADVERTISEMENT

Dacă Ionuţ Negoiţă crede că domnul Dinu încurcă acest proiect, face o mare greşeală, se înşală amarnic. Fotbal ca el nu ştie nimeni la club. Domnul Dinu probabil că i-a deranjat că spune lucrurilor pe nume, lucruri adevărate de altfel, şi e normal cînd eşti deasupra tuturor şi ştii fotbal să îţi dai cu părerea.

E grav că nu ne caută nimeni pe noi, cei care am făcut performanţă pentru clubul ăsta şi care sîntem dinamovişti pur-sînge. Sincer, dacă domnul Dinu va fi demis, nu cred că suporterii vor reacţiona bine pentru că domnul Dinu este un simbol, iar conducerea actuală nu este în măsură să-l evalueze.

ADVERTISEMENT

Domnii Negoiţă şi Anghelache au datorii şi la mine, să nu uite că mai au să-mi dea bani din februarie. Profită că eu am fost om de cuvînt, am ajuns la o înţelegere verbală, iar eu am crezut că ei sînt oameni de onoare. A fost cea mai mare greşeală din viaţa mea pentru că apoi mi-au spus că mi-au plătit ce e pe hîrtie, iar de ce nu e pe hîrtie le pare rău. Să nu uite domnul Negoiţă că a preluat performanţele făcute de mine în perioada februarie-aprilie şi nu cred că vor ajunge în curînd la rezultatele alea. Mă uit în clasament şi văd că sînt unde sînt, e trist.

Nu poţi să-ţi baţi joc de oameni şi să trăieşti ca şi cum nimic nu s-ar fi întîmplat. Noi, cei care am făcut performanţă la Dinamo, vrem măcar respect. Mai trimite şi tu un bilet, o invitaţie, nu să îţi baţi joc aşa de noi! Să vedem ce se va întîmpla cu clubul, că momentan situaţia e neclară”, a spus Florentin Petre pentru FANATIK

ADVERTISEMENT

 

Tags: