Neil Lennon, antrenorul Rapidului, n-a avut deloc noroc în primele 4 etape din Superliga! A venit cu o nouă mentalitate în Giulești, dar și cu un sistem total schimbat față de cum era obișnuit fanul rapidist.
În primele patru etape din Superliga, Neil Lennon a folosit sistemul 3-5-2, cei trei din apărare fiind Ignat, Blaze și Iacob. Sistemul lui Lennon n-a dat deloc roade și Rapid a strâns doar 3 puncte din primele 4 jocuri. Acum, tehnicianul vrea să schimbe sistemul.
Viorel Moldovan, președintele Rapidului, i-a transmis public lui Neil Lennon că giuleștenii trebuie să revină la sistemul cu 4 fundași, iar antrenorul și staff-ul britanicului au făcut primii pași pentru schimbarea sistemului chiar la antrenamentul de vineri.
Neil Lennon va ajunge în România vineri seară, după decesul mamei sale, însă din informațiile FANATIK, staff-ul antrenorului a pregătit antrenamentul de azi al Rapidului pentru sistemul 4-2-3-1 cu care giuleștenii vor aborda meciul cu Gloria Buzău.
Totodată, e foarte posibil ca din poartă să dispară Marian Aioani (24 de ani), iar titular cu cei de la Buzău să apară Benjamin Siegrist (32 de ani). Elvețianul transferat de Rapid de la Celtic în această vară n-a mai jucat din octombrie 2022. De altfel, goalkeeperul a revenit în iunie 2023 după o leziune musculară care l-a ținut departe de teren 180 de zile.
Cum ar putea arăta echipa Rapidului cu Gloria Buzău în sistemul 4-2-3-1: Siegrist – Braun, Pașcanu, Ignat, Borza – Kait, Mendes – R. Pop, Papeau, Petrila – Burmaz.
În teorie, sistemul 3-5-2 este unul extrem de ofensiv, însă ca acesta să funcționeze perfect trebuie ca cei trei fundași să se coordoneze foarte bine, lucru care nu s-a întâmplat în ultima perioadă la Rapid.
De-a lungul istoriei au existat foarte mulți antrenori de top care au jucat în acest sistem 3-5-2, însă majoritatea formațiilor erau extrem de solide. Printre aceștia se numără Luis Felipe Scolari, în 2002, când Brazilia a ieșit campioană mondială, sau Diego Simeone la Atletico Madrid, echipă care a câștigat campionatul în Spania în 2020-2021.
Gloria Buzău – Rapid se joacă sâmbătă, 10 august, de la ora 22:00. Partida va putea fi urmărită pe FANATIK.ro. Formația antrenată de Andrei Prepeliță ocupă locul 11, cu 4 puncte, în timp ce Rapid e o poziție mai jos, cu 3 puncte.