News

Nelu Tătaru, despre activitatea lui Vlad Voiculescu: ”Ar trebui să ne punem un semn de întrebare”

03.02.2021 | 08:38
Nelu Tataru despre activitatea lui Vlad Voiculescu Ar trebui sa ne punem un semn de intrebare
ADVERTISEMENT

Nelu Tătaru, fostul ministru al Sănătății din Guvernul Ludovic Orban, a ieșit public, marți, cu declarații despre activitatea lui Vlad Voiculescu, succesorul său pe post în Executiv.

Liberalul a spus că după tragedia de la Piatra Neamț autoritățile au efectuat verificări în secțiile de Terapie Intensivă din țară, iar Inspecția sanitară de stat a continuat zilnic acele controale până în 23 decembrie, când a fost învestit noul Guvern, iar portofoliul Sănătății a fost preluat de Vlad Voiculescu.

ADVERTISEMENT

De la acea dată, spune deputatul PNL, Inspecția nu a mai efectuat niciun control în secțiile ATI. ”Cred că ar trebui să ne punem un semn de întrebare”, a spus demnitarul.

Ce spune Nelu Tătaru despre activitatea lui Vlad Voiculescu la Ministerul Sănătății

La nicio săptămână de la tragedia petrecută la Institutul de Boli Infecțioase ”Matei Balș” din Capitală, Nelu Tătaru, fostul ministru al Sănătății, a rupt tăcerea cu o primă apariția publică pe tema situației din zonele ATI a unităților medicale din țară.

ADVERTISEMENT

Actul deputat PNL, Tătaru a explicat că după tragedia de la Piatra Neamț autoritățile au efectuat verificări în secțiile de Terapie Intensivă din țară, iar Inspecția sanitară de stat a continuat zilnic acele controale până în 23 decembrie.

Odată cu învestirea noului Guvern, când portofoliul Sănătății a fost preluat de Vlad Voiculescu (USR-PLUS), Inspecția nu a mai efectuat niciun control în secțiile ATI, a spus demnitarul liberal, marți seară, la B1.

ADVERTISEMENT

”Orice ministru are discuții cu direcțiile din subordine, iar aici, având în vedere și evenimentul de la Piatra Neamț, în urma căruia premierul Ludovic Orban a decis ca Ministerul Sănătății, Ministerul Afacerilor Interne, prin IGSU și specialiștii de la ISCIR, să evalueze fiecare secție de Terapie Intensivă.

Atunci s-au catagrafiat cam 314 spitale, iar inspecțiile s-au făcut de către Inspecția sanitară de stat, specialiștii de la ISCIR și cei de la ISU din fiecare județ în 302 spitale. Din câte țin eu minte, erau 237 de spitale publice, 59 spitale private și 6 spitale departamentale. Un prim raport de informare către noi, ca Minister al Sănătății, a venit în jurul datei de 16 decembrie, de la IGSU, un raport în care prezentau punctul lor de vedere și evaluarea, plus conformarea pe care o recomandau.

ADVERTISEMENT

Acest raport a mers către Inspecția sanitară de stat. Din ce am aflat ulterior, în data de 23, când eu personal nu mai eram ministru, a apărut și raportul Inspecției sanitare de stat, urmând ca în ianuarie să apară, din câte am aflat, și acel plan de măsuri care să poată fi adaptate celor găsite. Cred că, eu știu, colaborarea cu Inspecția sanitară de stat, cu Corpul de Control a fost un pic deficitară aici”, a declarat Nelu Tătaru.

ADVERTISEMENT

Tătaru: ”Cred că ar trebui să ne pună un semn de întrebare”

Tătaru dezvăluie că , în mandatul său, se făceau evaluară periodice la toate secțiile ATI. Apoi, subit, după venirea lui Voiculescu la minister, ”nu a mai fost niciun control”.

”După cum știți, noi făceam evaluarea, la sfârșitul lui octombrie-noiembrie, a tuturor secțiilor de Terapie Intensivă în funcție de patologia aflată pe paturile de Terapie Intensivă. Inspecția de stat făcea aceste evaluări.

Odată cu tragedia de la Piatra Neamț, am făcut acele controale comune cu ISU și inspectorii de la ISCIR, dar acele controale ale Inspecției sanitare de stat au continuat zilnic în spitale până în data de 23, când s-a schimbat ministrul.

De atunci, nu a mai fost niciun control al Inspecției sanitare de stat în secțiile de Terapie Intensivă. Cred că ar trebui să ne pună un semn de întrebare”, a mai spus fostul ministru Nelu Tătaru la postul de știri citate.

Reacția lui Tătaru vine în contextul în care, după tragedia de la Piatra Neamț, acesta fusese criticat de Vlad Voiculescu, care reclama situația din spitale și strategia Ministerului Sănătății în acest sens.